Atacul asupra Capitolului l-a făcut pe cel care tocmai a devenit cel mai bogat om din lume să critice Facebook şi să recomande Signal, informează news.ro.
Elon Musk a răbufnit pe Twitter la adresa Facebook, după atacul sângeros asupra Capitolului. Antreprenorul american crede că Facebook este unul din principalii vinovaţi, fiind platforma care a înlesnit comunicarea şi organizarea celor care au pus la cale atacul.
Cel mai bogat om din lume le sugerează utilizatorilor să aleagă alte produse în locul celor deţinute de Facebook şi recomandă Signal în locul WhatsApp sau Messenger.
Musk este recunoscut pentru retorica anti Facebook, acesta având mai multe ieşiri de acest gen până acum. În 2018, şeful Tesla a anunţat că şi-a şters contul de Facebook.
Recomandarea lui Musk nu a rămas fără ecou, unii dintre cei peste 41 de milioane de urmăritori trecând imediat la fapte.
Ca urmare, numărul conturilor noi de Signal a crescut suficient de mult pentru a-i crea acestuia probleme de funcţionare.
Nu se ştie deocamdată câte conturi noi au fost create de la postarea lui Musk, însă cei de la Signal au anunţat, tot pe Twitter, că procesul de înregistrare al utilizatorilor noi funcţionează cu greutate, din cauza numărului foarte mare de cereri.
Signal este considerată cea mai sigură aplicaţie de comunicare, cu cel mai puternic algoritm de criptare, fiind şi preferata lui Edward Snowden, potrivit news.ro.
1. Deci, dacă...
(mesaj trimis de Cristian în data de 08.01.2021, 11:07)
Deci, dacă complotiștii antiglobalisti se mută de pe Facebook pe Signal se întâmplă ce?
Nu mai este înlesnită comunicarea și organizarea sau ce?
Sa dea dracii daca am înțeles ceva din acest articol
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 08.01.2021, 11:20)
Alt escroc îmbogățit de pe urma corupției SUA, ratelor mici bancare și a relațiilor cu tot felul de dubioși ce învârt sforile la Washington.
Problema lui este că Facebook n-a cenzurat suficient, nu că Facebook și ceilalți giganți media nu ar permite libera exprimare.