SIMILAR CU 2011 Provident Financial va încheia anul cu împrumuturi de peste 100 milioane euro

F.A.
Ziarul BURSA #Companii #Servicii Financiare / 19 decembrie 2012

Compania de credite de consum Provident Financial România estimează că va încheia acest an cu împrumuturi acordate de peste 100 milioane euro, nivel similar celui de anul trecut, însă depinde cum evoluează luna decembrie, în care se realizează de obicei un volum triplu faţă de o lună obişnuită.

"Cea mai mare parte a volumului de împrumuturi se realizează în luna decembrie, când obţinem triplu faţă de o lună normală şi de cinci ori mai mult decât în luna ianuarie. Oamenii împrumută bani înainte de sărbători pentru a cumpăra cadouri pentru cei dragi, pentru a avea un Crăciun în-destulător şi a se simţi bine", a declarat marţi directorul financiar al Provident, Ovais Siddiqui, citat de Mediafax.

El a arătat că există câteva vârfuri de vânzări pe parcursul anului, res-pectiv de Paşte, la începerea anului şcolar şi de sărbătorile de iarnă.

Anul trecut, compania a acordat credite în valoare de peste 87 milioane lire sterline (circa 101 milioane euro), faţă de 74,6 milioane lire sterline în 2010, iar numărul clienţilor a urcat cu 20%, la 249.000. Totodată, profitul operaţional brut, conform standardelor IFRS, a fost de 4,1 milioane lire sterline (4,7 milioane euro).

"Anul 2011 a fost al doilea an pe care l-am încheiat cu profit. Până acum, anul acesta suntem în linie cu profitul de anul trecut, trebuie să vedem cum încheiem", a spus Siddiqui.

Până la jumătatea acestui an, compania a investit 140 milioane euro de la începutul activităţii în România, în 2006, iar pentru a recupera această sumă Provident ar trebui să realizeze profit în fiecare an de acum înainte.

Potrivit directorului financiar, piaţa românească are un potenţial de 500.000 de clienţi pentru creditele de consum de mică valoare, compania atrăgând circa jumătate dintre aceştia până în prezent. Siddiqui estimează că Provident va atinge potenţialul maxim de clienţi în circa patru ani.

Compania a ajuns la peste 60 de unităţi la nivel naţional, după ce a des-chis anul acesta puncte de lucru la Baia Mare, Satu Mare, Vaslui, Miercurea Ciuc şi alte oraşe mai mici.

"O sucursală are nevoie de şase ani pentru a se maturiza, pentru a atinge vârful de profitabilitate. (...) Dacă analizăm profitul la nivel de sucursală, cele din zonele mai vechi sunt cele mai profitabile în prezent", a afirmat Siddiqui.

În următorii doi ani, compania nu va mai deschide sucursale şi le va consolida pe cele existente.

Provident Financial România are în prezent circa 750 de angajaţi, în creştere cu 15% faţă de sfârşitul anului trecut, iar pentru anul viitor preconizează un avans al numărului de salariaţi cu aproximativ 8%, în condiţiile în care nu mai deschide alte unităţi.

Numărul de agenţi cu care Provident colaborează a crescut cu un procentaj similar, la 4.000 de persoane.

Compania face parte din grupul britanic International Personal Finance (IPF), care are 2,4 milioane de clienţi în cinci ţări din Europa Centrală şi de Est, precum şi în Mexic.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb