Simtel Team (BVB: SMTL), companie românească de inginerie şi tehnologie listată pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti şi lider naţional în domeniul energiei regenerabile, anunţă finalizarea investiţiei într-un nou spaţiu logistic, în Băicoi, judeţul Prahova, care devine un hub de aprovizionare pentru toate activităţile derulate de grup, conform unui comunicat remis redacţiei.
"Dezvoltarea accelerată a companiei a impus o reconsiderare a tot ceea ce înseamnă fluxurile de achiziţii, aprovizionare şi depozitare a materialelor necesare desfăşurării în condiţii optime a activităţilor noastre zilnice. Una dintre cele mai importante componente este cea reprezentată de spaţiile logistice pe care le utilizăm. Astfel, în vederea eficientizării activităţii companiei, a fost necesară dezvoltarea unui spaţiu logistic nou şi modern, care să răspundă tuturor cerinţelor noastre la nivel de logistică şi aprovizionare, atât pentru perioada actuală, cât şi în următorii ani. Prin intermediul noii facilităţi de depozitare, vom diminua timpii de transport şi distanţele de livrare cu cel puţin 15%, comparativ cu situaţia din prezent şi, de asemenea, vom optimiza durata de stocare a echipamentelor", a declarat Mihai Tudor, CEO al Simtel Team.
Conform comunicatului, noul spaţiu logistic al Simtel este construit pe o suprafaţă de 10.000 de metri pătraţi şi este alcătuit din două clădiri ultramoderne, amenajate conform standardelor de eficienţă energetică, respectiv clasa de eficienţă energetică A+, un spaţiu exterior acoperit şi platforme betonate. Depozitele construite au o suprafaţă totală de 1.300 de metri pătraţi, iar platformele betonate de aproximativ 5.000 de metri pătraţi. De asemenea, una dintre cele două clădiri a fost amenajată pentru a putea găzdui viitoarea linie de producţie roboţi industriali dezvoltaţi de Agora Robotics, companie în care Simtel deţine o participaţie de 51%.
Investiţia în spaţiul logistic de la Băicoi a fost de aproximativ 6 milioane de lei şi a inclus achiziţionarea terenului, amenajarea acestuia obţinerea tuturor autorizaţiilor, construirea clădirilor, instalarea utilităţilor şi achiziţionarea utilajelor necesare în vederea operării acestuia. Investiţia a fost realizată din resurse financiare proprii şi finanţare bancară.
Noua facilitate dezvoltată de Simtel are un impact pozitiv asupra comunităţii locale, prin crearea a zece noi locuri de muncă destinate locuitorilor din zona spaţiului logistic. Rolurile pe care aceştia le ocupă sunt esenţiale pentru gestionarea activităţii operaţionale de la locaţie. În plus, odată cu lansarea viitoarei linii de producţie roboţi industriali, Simtel vizează extinderea echipei tot cu personal recrutat din cadrul comunităţii locale.
Simtel este listată pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti din iulie 2021, iar în prezent, are o capitalizare de piaţă de aproximativ 310 milioane de lei.
1. SMTL
(mesaj trimis de RO în data de 16.11.2023, 18:42)
O companie ce promite.
2. Anonim
(mesaj trimis de anonim în data de 16.11.2023, 23:11)
Totuși, are marje mici de profitabilitate și trebuie sa facă și altceva odată cu încetinirea fotovoltaicelor
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 17.11.2023, 00:29)
Pana cand toti gusterii o sa le cumpere actiunile, impreuna cu cei de pe IFF linistiti o sa beleasca pula.
3. limbaj "civilizat"
(mesaj trimis de anonim în data de 17.11.2023, 09:23)
vezi comentariu 2.1