Sindicaliştii Cartel Afla cer premierului Cîţu o întâlnire în care să discute problemele angajaţilor şi propunerile Confederaţiei

S.B.
Miscellanea / 27 ianuarie 2021

Sindicaliştii Cartel Afla cer premierului Cîţu o întâlnire în care să discute problemele angajaţilor şi propunerile Confederaţiei

Reprezentanţii Confederaţiei Naţionale Sindicale Cartel ALFA solicită primului ministru Florin Cîţu o întrevedere în care să discute despre "problemele grave cu care se confruntă în această perioadă lucrătorii din România", precum şi soluţiile pe care sindicaliştii pe propune în această privinţă, informează news.ro.

Membrii de sindicat cer modificarea unor acte normative, reducerea "poverii fiscale", creşterea salariului minim şi intensificarea dialogului social.

Într-o scrisoare deschisă adresată premierului Florin Cîţu şi semnată de preşedintele CNS Cartel ALFA, Bogdan Hossu, sindicaliştii reprezentanţi de această confederaţie îi cer premierului o întrevedere în care să discute despre principalele probleme ale lucrătorilor. Membrii de sindicat doresc să discute, printre altele, despre modificarea cadrului legislativ privind negocierile colective - Legea 62/2011.

"Menţinerea blocajului asupra negocierilor colective (în special la nivel de sector, imposibil de realizat în condiţiile actualei legislaţii) determină menţinerea salariilor la un nivel extrem de scăzut în România, inclusiv în sectoarele care înregistrează în această perioadă creşteri semnificative ale cifrelor de afaceri şi ale profiturilor. Acest lucru nu doar împiedică oamenii muncii să beneficieze în mod echitabil de rezultatul muncii lor, dar privează şi bugetul de stat de venituri suplimentare din domenii economice care sunt acum pe plus" susţine Cartel ALFA.

Sidncialiştii reclamă totodată că "cea mai mare parte din povara fiscală este pe umerii lucrătorilor - 43,5%, faţă de 2,45% angajator" , arătând că România are "o politică fiscală care dezavantajează lucrătorii, iar creşterea economică este distribuită inechitabil: 52% din PIB către capital şi 38,2% către lucrători, cu mult mai jos decât media UE, de 47,8% către lucrători".

Salariul minim pe economie este un alt subiect de discuţie pe care sindicaliştii îl propun primului ministru. Ei consideră că "blocarea salariilor nu se justifică în condiţiile în care piaţa muncii din România este la 66% din productivitatea orară medie a UE, însă costul brut al orei de muncă este la doar 35% din media UE, conform datelor Eurostat". Sindicaliştii reclamă că majorarea salariului minim cu un procent "cu mult sub cel rezultat din formula asumată anul trecut de guvern", în condiţiile unor creşteri accelerate de preţuri, "este un alt mod prin care guvernul transferă costurile crizei pe seama lucrătorilor".

În ceea ce priveşte pensiile, Cartel ALFA aminteşte că actualul sistem este unul "profund inechitabil" şi cere o nouă formulă de calcul care s elimine discrepanţele. "În plus, este nevoie urgentă de modificarea prevederii care penalizează lucrătorii pentru reţinerea la sursă, cu atât mai mult cu cât, în contextual actual, guvernul a acordat angajatorilor amânări la plată", transmite confederaţia sindicală primului ministru, potrivit news.ro.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. asa zisii lideri , ii vor spune lui catu , ca sint de acord cu el sau vor face un pinguin .

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb