SINDICAT:  Autoritatea Vamală Română va scoate la concurs în luna septembrie 194 de funcţii

G.D.
Miscellanea / 2 septembrie 2022

Autoritatea Vamală Română va scoate la concurs în luna septembrie 194 de funcţii

Reprezentanţii Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Funcţionarilor Meridian afirmă că Autoritatea Vamală Română va scoate la concurs, în luna septembrie, 194 de funcţii, care să fie ocupate temporar, mai exact pe durata războiului din Ucraina, arătând că măsura nu este una eficientă întrucât pregătirea durează, iar atunci când ea se va finaliza angajaţii vor fi nevoiţi să plece din sistem. "Problema actuală a traficului sporit existent la frontierele României nu va fi rezolvată prin angajarea temporară a câtorva sute de salariaţi, fiind necesare în schimb, o reanalizare a schemei de personal şi achiziţia cât mai grabnică a aparaturii de control (scannere)", susţin sindicaliştii, notează News.ro.

Liderul Sindicatului Meridian, Voinea Negoiţă, afirmă că Autoritatea Vamală Română va scoate la concurs în luna septembrie mai multe locuri de muncă ce vor fi ocupate doar pe o perioadă limitată de timp. Este vorba de un număr total de 194 de funcţii din care: 22 in cadrul aparatului propriu, 92 la Direcţia Regională Vamală Iaşi, 44 în cadrul Direcţiei Regionale Vamale Galaţi, 25 la Direcţia Regională Vamală Bucureşti şi 11 în cadrul Direcţiei Regionale Vamale Cluj.

Conform acestuia, posturile sunt scoase la concurs ca urmare a suplimentării temporare a schemei de personal a Autorităţii Vamale Române, măsură adoptată în anul 2022 prin Ordonanţa de urgenţă nr. 103. Numărul total aprobat a fost de 324, iar personalul va fi angajat doar pe o perioadă determinată, respectiv până la încetarea războiului provocat de Rusia în Ucraina, dar nu mai mult de trei ani. Pentru a diminua efectele fluxului ridicat de mijloace de transport ce intră şi ies din România, conducerea Vămii a apelat, în prezent, la măsura mutării temporare a câtorva zeci de lucrători la vămile din Est şi Constanţa, precum şi la efectuarea de controale comune cu Vama din Moldova.

"În opinia noastră măsura angajării pe o perioadă limitată în timp nu este una eficientă, având în vedere faptul că pregătirea lucrătorilor vamali presupune o perioadă îndelungată de timp, iar la momentul ajungerii acestora la nivelul competenţelor necesare, ei vor fi obligaţi să plece din sistem. Precizăm că situaţia actuală a deficitului acut de personal a fost cauzată de numeroasele disponibilizări şi reorganizări efectuate de-a lungul timpului, numai în anul 2011 numărul total fiind redus cu o treime. În prezent există încă posturi vacante în cadrul celor 3060 de posturi prevăzute, iar din acestea trebuie spus că doar câteva sute sunt alocate la frontieră. Prin comparaţie în Polonia, o ţară de aproximativ două ori mai mare ca suprafaţă şi populaţie, există un număr de 15 mii de posturi, iar în Bulgaria, o ţară pe jumătate atât ca locuitori cât şi teritoriu, există un număr de 3400 angajaţi în Vamă. Problema actuală a traficului sporit existent la frontierele României nu va fi rezolvată prin angajarea temporară a câtorva sute de salariaţi, fiind necesare în schimb, o reanalizare a schemei de personal şi achiziţia cât mai grabnică a aparaturii de control (scannere)", susţine liderul sindical.

Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Funcţionarilor Meridian reprezintă şi are printre membrii săi mai multe sute de lucrători vamali.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb