Sindicatele "Hidroelectrica" vor să blocheze în instanţă înfiinţarea companiei energetice naţionale

Alina Toma Vereha
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 8 mai 2008

Sindicatele "Hidroelectrica" vor să blocheze în instanţă înfiinţarea companiei energetice naţionale

Soluţia sindicatelor - listarea unui pachet de până la 49% din acţiunile companiei la BVB

Sindicaliştii din cadrul "Hidroelectrica" au anunţat, ieri, că vor organiza, sâmbătă, 17 mai, un miting de protest faţă de înfiinţarea companiei energetice naţionale. Ilie Roşu, preşedintele Federaţiei Sindicale a Hidroelectrica "Hidrosind", a declarat, într-o conferinţă de presă, că sindicaliştii sunt împotriva înfiinţării acestei companii prin preluarea de către "Electrica" a acţiunilor producătorilor de electricitate "Hidroelectrica", Turceni şi Rovinari.

Salariaţii "Hidroelectrica" sunt adepţii soluţiei listării unui pachet de până la 49% din acţiunile companiei la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) şi păstrarea pachetului majoritar în proprietatea statului. Ilie Roşu a explicat: "Listarea la Bursă va elimina presiunile politice asupra societăţii şi vor putea fi atrase, în timp, fonduri de până la 2 miliarde de euro pentru marile investiţii planificate. Astfel, societatea va putea să-şi vândă energia transparent, pe piaţa liberă, la preţurile plătite pe piaţă, nu să accepte preţuri mici pentru menţinerea, în scopuri populiste şi electorale, a tarifelor pentru populaţie sau pentru servirea clienţilor politici. De energia hidro trebuie să beneficieze toată lumea, care ar trebui să ştie că investiţiile în modernizarea şi construcţia de capacităţi hidro sunt costisitoare şi nu pot fi recuperate decât prin tarif".

Sindicaliştii din "Hidroelectrica" sunt hotărâţi să atace în instanţă hotărârea de înfiinţare a campionului naţional, în cazul în care Guvernul va adopta proiectul prin ordonanţă de urgenţă. "Hidrosind" avertizează şi Parlamentul să nu accepte un astfel de experiment în sectorul energetic naţional. Ilie Roşu susţine că "Hidrosind" va face toate demersurile către Comisia Europeană faţă de înfiinţarea acestei companii şi va acuza deschis Parlamentul României de complicitate cu Guvernul României în ameninţarea siguranţei energetice naţionale. Astfel federaţia sindicală solicită Parlamentului să dea o moţiune simplă dacă Guvernul aprobă ordonanţa cu privire la compania energetică naţională.

În urmă cu două zile, premierul Călin Popescu Tăriceanu a declarat că viitoarea companie naţională de electricitate va fi gata în foarte scurt timp.

Ilie Roşu consideră că transparenţa formării preţurilor pentru piaţa reglementată şi transparenţa încheierii contractelor pe piaţa liberă vor elimina suspiciunile legate de activitatea societăţii. "Ne-am săturat ca să fie cenuşăreasa sistemului energetic. Societatea trebuie lăsată în pace să-şi facă investiţiile şi să-şi ducă la îndeplinire planul de afaceri aprobat pe 25 de ani", a adăugat preşedintele "Hidrosind".

Domnul Roşu susţine: "Noua structură nu face decât să refacă vechiul CONEL şi să încurajeze subvenţiile mascate a sectorului termo cu banii din zona hidro. Astfel Hidroelectrica nu va dispune de fondurile necesare pentru investiţiile costisitoare pe care şi le-a programat. Conducerea companiei va dispune de fonduri discreţionar, iar banii vor ajunge greu la producători. În plus, structura nou creată va concentra peste 50% din producţia de energie electrică din România, lucru care va determina un abuz de poziţie dominantă pe piaţă, lipsa de transparenţă în formarea preţurilor, generarea lipsei de concurenţă şi neglijarea utilizării resurselor de apă".

Sindicaliştii din "Hidroelectrica" cred că populaţia este minţită că viitoarea companie va furniza energie mai ieftină în noua formulă. Viitoarea companie va putea vinde energia la preţuri discreţionare, pentru maximizarea profiturilor, fără să asigure transparenţa formării preţurilor între producători. "Nu există garanţii că producătorii vor vinde energia prin bursă la proprii furnizori. Există tentaţia ca aceste contracte să se încheie direct, pentru maximizarea profiturilor în zona de furnizare. Este şi motivul pentru care suntem reticenţi şi la ideea de holding, cu păstrarea identităţii companiilor care vor forma viitorul campion energetic", a adăugat Ilie Roşu.

"Hidrosind" a trimis, recent, petiţii către Comisia Europeană, Comisarului European pentru Concurenţă Neelie Kroes, Comisarului European pentru Energie Andris Piebalgs, dar şi primului ministru Călin Popescu Tăriceanu, în care arată motivele respingerii proiectului de constituire a companiei energetice naţionale. Sindicaliştii susţin că o astfel de societate integrată vertical contravine legislaţiei europene şi celei româneşti aliniate la normele UE.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. cum sunt adeptii listarii la bursa daca ei se opun companiei.Cred ca nu stiu ce vor.

    Poate exercita presiuni de orice fel numai proprietarul.

    Daca statul va detine majoritatea in actionariat va putea sa exercite in continuare presiunile de care vorbeste dl. Rosu. 

    50 + 1% din actiuni = majoritate, adica exercitarea de catre guvern a presiunilor de care vorbeste dl. Rosu. 

    In plus de ce-l deranjeaza pe dl. Rosu ca o companie 100% detinuta de stat ar incerca sa-si maximizeze profitul?

    Ma refer la sindicat bineinteles. Ce vreau sa stiu: acum citiva ani cind semna Traian Oprea contractul tzepar cu Energy Holding, sindicatele de ce nu au facut scandal? Ei vorbesc de "amenintarea sigurantei energetice nationale"? Se vede ca oamenii au lucrat toata viata la stat. Mai sunt si firme private acum care au anuntat centrale mari in constructie. Nu mai este Hidroelectrica buricul Romaniei. Dar oamenilor le este frica de altceva. Daca ajunge Hidroelectrica 51% la privati, 2500 de angajati din cei 5000 vor zbura pe fereastra pentru ca nu fac nimic toata ziulica, iar salariileeeeeee... sunt mult peste media din sistemul bancar!

    1. are dreptateVerder,

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb