Reprezentanţii Sindicatului Chemex atrag atenţia asupra locurilor de muncă ce se pierd în urma renunţării la proiectul minier de la Roşia Montană, conform unui comunicat de presă remis redacţiei.
Sindicaliştii anunţă că prin oprirea acestui proiect sunt anulate 500 de locuri de muncă puse la dispoziţie în localitate de către investitor şi alte zeci de posturi create de ALS România, laboratorul din Gura Roşiei care realizează analize fizico-chimice.
"Stoparea proiectului minier de la Roşia Montană anulează automat 500 de locuri de muncă create de RMGC în Roşia Montană şi zeci de locuri de muncă create de ALS ROMÂNIA în laboratorul de la Gura Roşiei. Aceste cifre trebuie înmulţite cu numărul membrilor familiilor implicate, la care să adunăm toţi agenţii economici afectaţi (direct sau indirect) şi, în cele din urmă, să calculam şi sumele enorme de bani pierdute de bugetele locale sau de stat. Abia atunci vom vedea adevăratele pierderi ale unui proiect de asemenea mărime", se mai arată în comunicat.
Liderii sindicatului Chemex consideră, totodată, că proiectul de la Roşia Montană nu trebuie să trăiască doar din declaraţii televizate, şi că este nevoie ca factorii decidenţi să ia decizia care să relanseze zona.
Senatorii Comisiei juridice şi cei ai Comisiei de administraţie au votat împotriva proiectului minier, pe 9 şi 10 septembrie, în unanimitate. Premierul Victor Ponta a afirmat, ulterior, că în cazul în care Parlamentul respinge proiectul de la Roşia Montană, licenţa de exploatare nu se va pune în aplicare.