Sindicatul MediaSind susţine că la Radiodifuziune au loc nereguli financiare şi încălcări ale legii

A.F.
Companii / 17 mai 2023

Sindicatul MediaSind susţine că la Radiodifuziune au loc nereguli financiare şi încălcări ale legii

Actualizare

Societatea Română de Radiodifuziune susţine că "NU se îndreaptă împotriva salariaţilor şi sindicatelor", ci îşi exercită dreptul constituţional la apărare în litigiile introduse de aceştia, conform unui comunicat remis pe adresa redacţiei. De asemenea, SRR susţine comunicatul MediaSind că este injurios, întrucât informatiile din cuprinsul acestuia sunt denaturate, fie prin inserarea greşită şi cu rea-voinţă a sumelor menţionate, fie prin alte afirmaţii care nu constituie în niciun fel abatere de la legalitatea acţiunilor SRR, menţionează comunicatul.

În completare, Societatea Română de Radiodifuziune suţine că onorariul avocatului a fost de 8.792 lei (TVA inclus), nu 15.000 de euro aşa cum este vehiculat de catre MediaSind şi referitor la presupusa legătură dintre acesta şi directorul Departamentului de Resurse Umane din cadrul SRR, avocatul în cauză nu este "colaboratorul profesional" al acestuia din urmă, conform comunicatului.

----

Sindicatul MediaSind susţine că la Radiodifuziune au loc nereguli financiare şi încălcări ale legii (SRR), menţionând că a decelat practici îngrijorătoare care ridică întrebări privind transparenţa şi responsabilitatea financiară în instituţia de stat, conform unui comuncat al Sindicatului remis ieri redacţiei şi care o continuare întru-un alt comunicat de astăzi. Una dintre principalele probleme semnalate de sindicat este angajarea unei case de avocatură externe de către conducerea SRR, în ciuda faptului că instituţia dispune de un compartiment juridic propriu. Această decizie a stârnit suspiciuni de conflict de interese şi a alimentat critici privind utilizarea necorespunzătoare a banilor publici.

Conform comunicatului, SRR a cheltuit aproximativ 35.000 de euro pentru servicii juridice, încălcând astfel prevederile legale care interzic astfel de achiziţii dacă există personal specializat în cadrul instituţiei. Mai mult decât atât, sume semnificative au fost plătite către avocatul Gabriel Uluitu, care a fost învins de Federaţia FAIR-MediaSind în fiecare conflict, menţionează sursa.

MediaSind afirmă că aceste descoperiri au determinat Sindicatul să solicite investigarea contractelor încheiate de SRR către instituţiile competente, cu scopul să stabilească responsabilităţile şi să se asigura că resursele financiare ale instituţiei sunt utilizate în mod corespunzător. Sindicaliştii atrag, de asemenea, atenţia asupra altor probleme care afectează angajaţii SRR, cum ar fi nivelurile precare ale salarizării, condiţiile de muncă dificile şi blocarea dialogului social, subliniind că aceste aspecte au generat nemulţumiri şi tensiuni în rândul personalului, mai ales în contextul creşterii inflaţiei şi a deteriorării condiţiilor de trai, susţine sursa.

Comunicatul de azi MediaSind explică faptul că, în replică, administraţia SRR a respins acuzaţiile aduse de MediaSind, susţinând că informaţiile furnizate de sindicat sunt denaturate şi că acestea au ca scop dezinformarea opiniei publice. Cu toate acestea, MediaSind contrazice această afirmaţie, afirmând că informaţiile prezentate provin chiar din Serviciul de Comunicare al SRR. În plus, conducerea Radioului Public a emis un comunicat considerat jenant, susţinând că acţiunile în justiţie au fost iniţiate doar de către sindicate şi salariaţi, fără implicarea administraţiei, conform sursei mai sus meţionată. Cu toate acestea, este important de menţionat că instanţa a respins acţiunile intentate de conducerea SRR împotriva colegilor de la MediaSind, precizezează comunicatul.

În continuare, Sindicatul MediaSind şi membrii Radio România continuă să lupte împotriva abuzur rilor şi să dezvăluie modul în care conducerea SRR cheltuieşte banii publici iar această luptă pentru transparenţă şi responsabilitate financiară are loc în timp ce angajaţii Radioului Public se confruntă cu dificultăţi financiare şi cu o creştere a inflaţiei, care afectează în mod direct nivelul lor de trai, indică sursa.

Comunicatul menţionează că, Sindicatul MediaSind şi membrii Radio România îşi concentrează eforturile în direcţia sensibilizării opiniei publice şi a instituţiilor competente cu privire la situaţia actuală şi aceste acţiuni au ca scop aducerea la lumină a abuzurilor şi a neregulilor financiare din cadrul SRR, în vederea adoptării unor măsuri corective şi de îmbunătăţire a condiţiilor de muncă.

Este esenţial ca instituţiile competente să investigheze cu seriozitate contractele şi plăţile efectuate de către SRR, pentru a clarifica dacă acestea sunt conforme cu legislaţia şi dacă există suspiciuni de conflict de interese, precizează comunicatul. Transparenţa în utilizarea banilor publici este un principiu fundamental într-o societate democratică, iar sindicatul reprezentativ MediaSind are dreptul şi responsabilitatea de a aduce astfel de probleme în atenţia publicului, menţionează sursa.

În final, situaţia actuală evidenţiază necesitatea unei reforme profunde în cadrul SRR, care să promoveze transparenţa, responsabilitatea şi dialogul social adecvat şi qngajaţii Radioului Public merită condiţii de muncă decente şi un salariu adecvat, în timp ce utilizatorii serviciilor SRR au dreptul să beneficieze de o radiodifuziune de calitate, gestionată eficient şi în interesul publicului, conform sursei Este responsabilitatea noastră, a tuturor, să susţinem demersurile sindicatului MediaSind şi să promovăm o guvernare instituţională responsabilă şi transparentă în cadrul SRR, meţionează sursa.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Răzvan Ioan Dincă a furat de la Operetă, de la Operă acum a venit rândul SRR. Cu ajutor politic pe filiera Buzău.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb