Singuri acasă

Dacă a fost un "plan" bine orches­trat, pentru a forţa mîna miniştrilor PSD să iasă de la guvernare, sau este doar consecinţa unor evenimente şi decizii care puteau foarte bine să se sfîrşească în cu totul altă soluţie, este greu de stabilit, acum. La urma-urmei, nici nu e foarte important. Ceea ce contează, cu adevărat, este doar şirul de consecinţe care decurg din acest punct, atît pentru scena politică, cît, mai ales pentru dinamica societăţii româneşti.

În ciuda feţelor lungi şi grave ale celor de la PSD, care părăsesc fotoliile guvernamentale, în realitate, pe acest plan, nu există nicio criză. Nu stă să se dărîme niciun fel de zid pes­te noi şi nici nu ne paşte cine ştie ce nenorocire, ascunsă în dosul demisiilor depuse de domniile lor la cabinetul Primului ministru. Aşa cum sunt făcute legile în România, toţi miniştrii pot să-şi dea demisia şi guvernul e tot "bine merci", se află în deplinătatea autorităţii sale de a lua decizii şi de a funcţiona. Premierul are libertatea să numească alţi miniştri, iar Preşedintele trebuie doar să-şi pună semnătura pe decretele respective; operaţiunea numindu-se remaniere. Parlamentul rămî­ne în afara jocului. Jucăria aceasta a funcţionat perfect pe timpul mandatului Văcăroiu, a funcţionat şi pentru guvernul minoritar PNL-Tări­ceanu. Doar premierul Radu Vasile s-a lăsat păcălit şi a plecat sub presiunea demisiilor fictive (!!!) ale miniştrilor săi, lăsînd locul unui alt Prim-ministru. În acel moment, însă, el nu mai avea susţinerea politică a PNŢ-cd şi nici a Pre­şedintelui în funcţiune, Emil Constantinescu, care-i ceruse, public, demisia.

Dacă acesta a fost "gîndul" liderilor PD-L, cînd au împins lucrurile în această direcţie, atunci, undeva, prin părţile esenţiale, s-a strecurat o greşeală de calcul. Parlamentul este scos din joc, dar numai atîta vreme cît există o majoritate care să susţină Guvernul, oricum ar fi el alcătuit. Majoritatea aceasta era asigurată de PDSR în vremea guvernului Văcăroiu, respectiv de conivenţa PSD-PNL în momentul cînd PD-L a fost scos de la guvernare. Desigur, oricine poate remarca absurditatea sistemului, căci nu este acceptabil, din punct de vedere al logicii reprezentării electorale, ca un guvern să primească mandatul de la o majoritate parlamentară şi să-l susţină cu o altă majoritate, mai precis cu sprijinul opoziţiei! Dar, cum v-am spus: la noi, legile, mai ales cele privind "organizarea" şi funcţionarea instituţiilor de guvernare, au mereu altă logică decît cea firească! Cu alte cuvinte, guvernul monocolor PD-L va putea rezista doar pînă se creează o majoritate parlamentară care să-i fie potrivnică, hotărîtă să meargă pînă la căpăt, adică pînă la moţiunea de cenzură care precipită alegerile anticipate. Mişcările de pînă acum ale PD-L, menite să-i asigure apărarea, din această direcţie, nu sunt foarte convingătoare şi nici Preşedintele Traian Băsescu nu pare a fi găsit cheia formării unui sprijin parlamentar stabil, solid, pentru guvernul minoritar PD-L. Timpul pe care îl are la dispoziţie Guvernul Boc 2, adică remaniat, pentru a se bucura că este "singur acasă" ar putea fi foarte, foarte scurt. PNL şi PSD au fost împinse, inevitabil, pe aceeaşi baricadă, prin mişcarea spectaculoasă a PD-L. Ceea ce înseamnă că, la primul prilej, oferit poate chiar de Curtea Constituţională, care va constata, cu siguranţă, defecte, măcar ale uneia dintre legile pe care Guvernul Boc 1 şi-a asumat răspunderea, o moţiune de cenzură ar putea pune rapid capăt guvernării solitare PD-L. Tehnic, acest lucru se poate întîmpla chiar înainte de alegerile prezidenţiale. Desigur, scenariul acesta "natural" nu este nici de la sine înţeles şi nici nu se va derula "automat". Marele cîştigător, încă de pe acum, este PNL, căci, dintr-o dată, PSD are nevoie, foarte mare nevoie!, de voturile sale parlamentare, pentru a-şi pedepsi fostul partener de "Coaliţie....Pentru România", desigur (sic)!!! Iar miza PNL s-ar putea să fie foarte, foarte ridicată - fotoliul prezidenţial! Dacă refuză PSD-ul, PNL tot cîştigă, dar în braţele unei coaliţii cu PD-L, iar scenariul desfăşurării sale îl poate citi deja din relatările istoriei foarte recente! În zilele şi săptămînile ur­mătoare, adevărata bătălie politică, decisivă pentru configuraţia politicii româneşti în următorul deceniu, se va da, aşadar, pentru sufletele, minţile şi mai ales voturile celor ce ocupă acum fotoliile parlamentare. De deciziile lor atîrnă în bună parte şi soarta alegerilor prezidenţiale, dar mai ales cea a viitoarelor alegeri legislative.

Oricare va fi rezultatul acestei bătălii politice, influenţa ei, pe termen scurt, asupra dinamicii economice şi sociale din România va fi foarte redusă.

Pe termen lung, însă, scadenţele uriaşei datorii acumulate de Româ­nia, inclusiv prin împrumutul de la FMI, ca şi deficitul cronic al balanţei de plăţi, din ce în ce mai greu de acoperit, nu vor ierta pe nimeni şi mai ales pe noi, cei ce am suportat cu atîta largheţe, indiferenţă sau resemnare, toate derapajele guvernării, fără să vedem clar că nota de plată nu vine la Palatul Victoria, ori la Cotroceni, ci ne bate în poartă nouă, fiecăruia, după cum le va bate în poartă copiilor şi copiilor copiilor noştri!