Opt civili printre care şase copii au fost ucişi, sâmbătă, de tiruri de artilerie ale regimului sirian, într-o localitate din provincia Idleb, ultimul mare bastion rebel din nord-vestul Siriei, potrivit unui ONG, anunţă AFP şi News.ro.
Din cauza bombardamentelor 16 persoane au fost rănite în mai multe locuri din regiunea Jabal al-Zawiya, a precizat Observatorul Sirian al Drepturile Omului (OSDH).
Printre victime se află cinci membri au aceleiaşi familii - un cuplu şi cei trei copii ai lor - în satul Iblin, doi copii în satul Balyoun şi un alt copil în localitatea Balshoon, a precizat acesta.
La Iblin, un fotograf al AFP a văzut cadavrele într-un dispensar, acoperite cu pături. O infirmieră a confirmat că cinci membri ai aceleiaşi familii au fost ucişi.
Sâmbătă, bilanţul morţilor este unul dintre cele mai grave de la intrarea în vigoare în martie 2020 a încetării focului - negociat de Rusia, aliatul regimului, şi de Turcia, susţinătoarea rebelilor - destinat să protejeze acest bastion dominat de jihadişti contre unei ofensive a regimului preşedintelui Bachar al-Assad.
Cu toate acestea, încălcările armistiţiului sunt relativ frecvente, deoarece forţele guvernamentale încearcă să-şi menţină controlul asupra enclavei.
În ultimele săptămâni, avioane de război ruseşti au bombardat sudul provinciei Idleb, pe lângă focul de artilerie al forţelor regimului, conform OSDH.
Declanşat în 2011 de represiunea manifestanţilor contra regimului sirian, războiul în Siria a făcut aproape o jumătate de milion de morţi, potrivit OSDH, şi a strămutat mai multe milioane de persoane.