Sistemul medical din ţara noastră nu este pregătit să raspundă schimbărilor climatice

G.D.
Miscellanea / 23 septembrie 2022

Sistemul medical din ţara noastră nu este pregătit să raspundă schimbărilor climatice

Tesseract Architecture, studio de arhitectură din România specializat în proiectare medicală şi unul dintre puţinele de acest tip din Europa Centrală şi de Est, atrage atenţia asupra imposibilităţii spitalelor din România de a face faţă schimbărilor climatice, în special a creşterii temperaturilor şi a valurilor de caniculă din ce în ce mai frecvente, conform unui comunicat remis redacţiei.

Potrivit sursei citate, pentru că vorbim deja despre decenii de când au fost construite spitalele, instalaţiile nu au fost prevăzute pentru asemenea situaţii, toată infrastructura spitalicească fiind deja depăşită de noile norme şi tehnologii care ar trebui implementate, relevă analiza TESSERACT.

Potrivit Organizatiei Mondiale a Sanatatii (OMS), între 2030 şi 2050 se preconizează că schimbările climatice datorate omenirii vor provoca aproximativ 250.000 de decese suplimentare pe an în lume, din cauza malnutriţiei, malariei şi stresului termic. Astfel, sunt ameninţaţi ani de progres în domeniul sănătăţii publice spre a facilita accesul la apă potabilă şi la o nutriţie adecvată.

Totodată, într-un procent semnificativ, industria medicală contribuie la crearea efectului de seră, fiind responsabilă de 5% din emisia globală de dioxid de carbon. Comparativ cu clădirile comerciale, spitalele sunt mai mult decât dublu consumatoare de energie. Numărul mare de echipamente medicale şi iluminatul care funcţionează 24/7 îşi spun cuvântul în această privinţă. Sălile de operaţii generează în funcţie de număr şi dimensiune până la 70% din deşeurile totale ale unui spital şi consumă între 3 şi 6 ori mai multă energie decât restul spitalului. Deşi în anumite ţări s-a încercat reducerea consumului de energie prin combinarea schimburilor de aer proaspăt cu un procent mic de aer recirculat, pandemia recentă a demontat această soluţie, fiind necesare alte perspective pentru reducerea amprentei de carbon datorată domeniului medical.

"În ceea ce priveşte proiectarea sustenabilă, se vorbeşte foarte mult despre metode constructive: termoizolarea eficientă a clădirii, folosirea unor materiale prietenoase cu mediul, utilizarea unor echipamente electrice cu un consum minim de energie. Totuşi, raportat la domeniul medical, instrumentele indirecte ce duc la minimizarea consumului sunt de multe ori tratate superficial. Dintre acestea, ceea ce ne preocupă în mod special pe noi în proiectarea medicală este scurtarea timpului petrecut la spital de către pacient prin intermediul factorului psihologic."

O contribuţie importantă la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră o are reducerea consumului de energie prin măsuri precum o bună izolare termică, programarea şi utilizarea eficientă a încălzirii şi a iluminatului. Totuşi, aceste măsuri trebuie completate de unele mai puţin evidente, de prevenţie a efectelor negative asupra mediului. De exemplu, un studiu suedez aduce în atenţie telemedicina, care poate contribui la reducerea emisiilor de dioxid de carbon asociate cu transportul personalului medical. Parteneriatul cu autorităţile locale trebuie să aibă în vedere asigurarea unui transport public eficient şi dezvoltarea unei infrastructuri de transport alternative care nu poluează (ex: biciclete, trotinete etc.).

Un alt principiu este crearea unui ambient uman prin arhitectură, care să contribuie la reducerea numărului de zile petrecute în spital de pacient. Întrucât vindecarea este corelată cu starea de spirit a pacientului, crearea unor spaţii prietenoase, care respectă în acelaşi timp standardele şi funcţionalitatea pot oferi o experienţă mai plăcută la spital, subliniază sursa citată.

Totodată, România are nevoie de cât mai multe spitale care pot suporta numărul viitoarelor îmbolnăviri asociate crizei climatice, de la temperaturi peste medie, la noi viruşi care apar din cauza schimbărilor climatice. Scenariul OMS indică faptul că în perioada 2021 - 2050 temperaturile vor fi mai mari cu 1,5 până la 2,5 grade Celsius comparativ cu perioada 1961 - 1990, în vreme ce în perioada 2061 - 2090 temperaturile din ţara noastră ar urma să fie cu 6 grade Celsius mai mari. Aerul ar putea deveni sufocant, iar clima României va atinge aceleaşi temperaturi ca în Kazahstan.

"Noi recomandăm întotdeauna realizarea de Masterplanuri şi strategii de dezvoltare a infrastructurii medicale, astfel încât să existe o perspectivă macro, pe termen lung. Este nevoie de planuri pe 3, 5 sau 10 ani bazate pe nevoia reală a segmentului de populaţie adresat în zona respectiva si pe o analiza documentată asupra tuturor factorilor care pot influenţa funcţionarea unui spital", completeaza Raluca Şoaita.

Ce soluţii are sistemul medical din România pentru adresarea crizei climatice?

Reducerea consumului de energie electrică. Pentru că echipamentele tot mai performante care apar necesită un consum ridicat de energie electrică, este necesar să fie abordate soluţii care scad consumul datorat sistemului de încălzire, ventilaţie, iluminat. Soluţia arhitecturală are un rol foarte important, prin orientarea clădirii putându-se asigura un sistem de umbrire naturală, iar un sistem de termoizolare adecvat, respectiv folosirea unor materiale care reflectă şi nu absorb razele solare pot optimiza folosirea resurselor.

Folosirea de materiale din surse regenerabile, prietenoase cu mediul. Un exemplu în acest sens este utilizarea unor finisaje pentru pardoseli, pereţi etc. din materiale naturale, cu lianţi şi adezivi fără solvenţi. Aceste tipuri de finisaje se folosesc deja de ceva timp în cadrul internaţional şi au început să fie aduse în România tot mai mult în catalogul producătorilor care investesc în sustenabilitate.

Flexibilitate în compartimentarea spaţiilor interioare. Pe parcursul vieţii unui spital, anumite secţii pot fi mutate, apar noi tratamente, dar şi noi boli care au nevoie de reconfigurarea spaţiului. Preîntâmpinarea viitoarelor nevoi prin proiectarea unui spaţiu adaptabil pe cât posibil din punct de vedere tehnic permite reutilizarea adecvată a spaţiului, nefiind necesară construirea unei noi clădiri.

Alocarea unui buget pentru amenajarea peisageră în cadrul proiectelor noi. O amenajare peisageră contribuie atât la starea de bine a utilizatorilor spitalului, cât şi la asigurarea unei calităţi crescute a aerului, crearea unui sistem natural de umbrire şi menţinerea unei temperaturi ambientale mai reduse.

Conştientizarea importanţei unui mediu plăcut pentru toţi utilizatorii. Un design care să susţină atât un mediu de lucru mai plăcut pentru personal, cât şi un mediu care să contribuie la vindecarea pacientului - este o soluţie care poate fi implementată şi în cadrul unităţilor medicale existente, prin proiecte de reabilitare care să îmbunătăţească condiţiile oferite.

Utilizarea telemedicinei ca alternativă pentru minimizarea impactului dat de transportul cu mijloace poluante.

Aceste soluţii trebuie, bineînţeles, susţinute de un cadru legislativ actualizat care să reglementeze proiectarera spaţiilor medicale, cât şi de parteneriate public-privat care să susţină demersurile de ameliorare a efectelor schimbărilor climatice, se mai arată în comunicat.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Asa este, nu e pregatit,

    dar bine ca restul e perfect 

    Prostii.

    În ciuda propagandei, sistemul medical n-are nicio legătură cu schimbările climatice care se întâmplă pe Terra de milioane de ani și se vor întâmpla în continuare și dacă specia noastră homo sapiens sapiens dispare. 

    Altele presante sunt problemele sistemului medical din România: calitatea spitalelor, a infrastructurii medicale, aruncarea miliardelor pe vaccinuri care mai apoi sunt aruncate la gunoi în locul investițiilor în aparatură medicală și noi unități de primire a pacienților, etc. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb