SITUAŢIA DE LA SIF MUNTENIA, ÎN AER Cine reprezintă acţionarii SIF Muntenia: fostul sau actualul Consiliu?

ADINA ARDELEANU
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 4 octombrie 2012

Cine reprezintă acţionarii SIF Muntenia: fostul sau actualul Consiliu?
  • document ataşat Comunicat SAI Muntenia
    apasă aici pentru a descărca.

    UPDATE ORA 12.43: Olimpiu Blăjuţ: SAI Muntenia Invest interpretează eronat şi în interes propriu hotărârea judecătorească

    Olimpiu Blăjuţ, Preşedintele Consiliului Reprezentanţilor Acţionarilor SIF Muntenia, ales pe 7 iulie, spune că administratorul SAI Muntenia Invest interpretează eronat şi în interes propriu hotărârea judecătorească (de suspendare a AGA de alegere a noului CRA), conform unui comunicat de presă transmis, astăzi.

    Domnul Blăjuţ declară: "Este important ca acţionarii şi investitorii să ia act că Tribunalul Bucureşti a dispus "suspendarea executării" hotărârilor nr. 6 şi nr. 7 din 7 iulie 2012, pentru a preveni o eventuală "punere în executare" a lor, însă acestea fuseseră deja complet executate înainte de pronunţarea hotărârii judecătoreşti. Prin urmare, aplicarea de către SAI Muntenia Invest a unei hotărâri judecătoreşti supuse recursului, printr-o interpretare contrară chiar textului hotărârii, dar şi normelor aplicabile, va suporta consecinţele prevăzute de legea în vigoare. Atât legea, cât şi jurisprudenţa atestă cu claritate că nu mai poate fi suspendat un act care a fost epuizat prin punere în executare.

    În cazul în care membrii consiliului care au fost revocaţi prin Hotărârea nr. 6 vor înţelege să funcţioneze nelegal într-un consiliu al reprezentanţilor acţionarilor,după ce mandatul lor a fost revocat, respectivii membri urmează să răspundă pentru orice fel de acte încheiate în numele SIF Muntenia".

    ----

    UPDATE ORA 11:00: SAI Muntenia spune că fostul CRA revine în funcţie

    SAI Muntenia Invest, administratorul SIF Muntenia, susţine că mandatul membrilor Consiliului Reprezentanţilor Acţionarilor, în vigoare la 7 iulie 2012, reîncepe să producă efecte, în urma deciziei instanţei de suspendare a deciziilor AGA în care a fost ales un nou Consiliu, potrivit unui comunicat transmis, astăzi, Bursei de Valori Bucureşti.

    Comunicatul este o reacţie la afirmaţiile, de ieri, ale lui Olimpiu Blăjuţ, preşedinte al Consiliului ales în AGA din 7 iulie.

    Acesta a susţinut că suspendarea pe calea ordonanţei preşedinţiale a efectelor hotărârilor AGA SIF Muntenia ce priveau înlocuirea membrilor CRA nu are niciun efect întrucât au fost executate înainte de pronunţarea instanţei.

    SAI Muntenia precizează: "Menţionăm că în situaţia în care o hotărâre AGA nu mai poate fi suspendată întrucât şi-a consumat deja efectele, atunci acţiunea în justiţie ar trebui respinsă ca fiind lipsită de interes sau obiect. În cazul de faţă, constatăm că nu s-a pronunţat o atare soluţie, ceea ce confirma faptul că, în viziunea instanţei, hotărârile AGA atacate erau susceptibile a fi supendate; mai mult, instanţa a dispus în mod explicit suspendarea respectivelor hotărâri AGA. Ca atare, SIF Muntenia (prin administratorul său şi toate organele sale - deci inclusiv prin CRA) nu poate decât să pună în aplicare hotărârea judecătorească în discuţie care îi este opozabilă şi a cărei nerespectare ar fi sancţionabilă legal.

    Aşadar, începând cu data de 02.10.2012 - data emiterii ordonanţei preşedinţiale de suspendare (şi până la momentul la care efectul acestei ordonanţe ar înceta) mandatul membrilor Noului CRA va fi suspendat iar mandatul membrilor CRA în vigoare până la 07.07.2012 va reîncepe să producă efecte, cu toate consecinţele aferente".

    Avocatul Gheorghe Piperea ne-a explicat că revocarea CRA, pe 7 iulie, şi-a produs efectele, astfel că membrii vechiului Consiliu nu îşi mai pot relua mandatele, fără o dispunere expresă din partea instanţei, iar, în acelaşi timp, mandatul noului CRA a fost suspendat, situaţia de la SIF Muntenia rămânând, astfel, "în aer".

    Citiţi, mai jos, explicaţiile avocatului citat referitoare la efectele deciziei instanţei.

    În ataşament, regăsiţi comunicatul SAI Muntenia de astăzi.

    ------

    Noii reprezentanţi ai acţionarilor SIF Muntenia, suspendaţi în instanţă

    Olimpiu Blăjuţ: "Suspendarea deciziilor AGA nu are nici un efect"

    Avocatul Gheorghe Piperea: "Revocarea fostului consiliu şi-a produs efectele, iar mandatul noului consiliu a fost suspendat în instanţă"

    Acţionarii SIF Muntenia par să fi rămas fără reprezentanţi, după ce instanţa a suspendat, marţi, deciziile AGA prin care a fost ales un nou Consiliu al Reprezentanţilor Acţionarilor.

    Cele două hotărâri AGA din 7 iulie de la SIF Muntenia (SIF4), prin care a fost revocat vechiul Consiliu al Reprezentanţilor Acţionarilor şi numiţi noi membri, au fost suspendate, marţi, printr-o ordonanţă preşedinţială emisă de Tribunalul Bucureşti.

    Olimpiu Blăjuţ, preşedintele Consiliului ales în iulie, consideră, însă că decizia Tribunalului nu are nici un efect, întrucât ambele hotărâri ale adunării generale a acţionarilor au fost complet executate înainte de pronunţarea hotărârii judecătoreşti.

    "Suspendarea pronunţată de Tribunalul Bucureşti este, evident pentru oricine, greşită şi lipsită de obiect, astfel că aceasta urmează să fie cenzurată de instanţa de recurs", a declarat Olimpiu Blăjuţ, într-un comunicat.

    Avocatul Gheorghe Piperea: "Situaţia este în aer şi trebuie clarificată urgent"

    Nu este adevărat că decizia instanţei nu are nici un efect, ne-a spus avocatul Gheorghe Piperea.

    Domnia sa ne-a explicat: "Efectele deciziei AGA se pot împărţi în efecte imediate, care s-au consumat, şi efecte viitoare, pe perioada mandatului Consiliului Reprezentanţilor Acţionarilor. Dacă prin decizia AGA a fost schimbat CRA-ul, iar noul Consiliu a primit un mandat nou, efectele hotărârii de sus-pendare, emise de instanţă, sunt asupra perioadei care a mai rămas din mandatul Consiliului".

    Potrivit avocatului citat, instanţa va trebui să decidă dacă, în urma deciziei de suspendare a hotărârilor AGA, revine fostul CRA sau decă se numeşte un consiliu provizoriu: "Dacă nu s-a cerut revenirea în funcţie a foştilor reprezentanţi, se intră într-un joc unde nu se mai înţelege nimic. Suspendarea este suspendare, însă nu înseamnă neapărat revenirea la situaţia anterioară. Revocarea fostului CRA s-a consumat şi, în principiu, nu se poate reveni la situaţia iniţială.

    De urgenţă ar trebui să se facă o clarificare, pentru că este vorba despre o societate importantă de la cota Bursei".

    În rapoartele SIF4, nu se specifică dacă instanţa a decis cine face parte, acum, din CRA.

    Hotărârea de suspendarea a deciziilor AGA din iulie poate fi atacată cu recurs.

    Opinia Cititorului ( 4 )

    1. Cat timp s-a suspendat si hotararea AGA de revocare a fostului CRA, banuiesc ca asta inseamna ca acesta este inca in functie, nu? Deci, dpdv legal, ei reprezinta in acest moment actionarii, atata vreme cat revocarea lor din functie a fost suspendata pana la judecarea fondului. Deci unde e neclaritatea?

      1. Neclaritatea apare in comunicatul noului CRA, care spune ca decizia instantei nu are efecte, si este explicata de avocatul Piperea.

      asta e o dovada in plus ca degeaba uni idioti au bani si cumpara sif.trebuie totusi si putina carte .ori cei din noul cra sint la fel de idioti ca cei care i-au ales.

      1. mesajul tau e dovada ca esti analfabet

    Cotaţii Internaţionale

    vezi aici mai multe cotaţii

    Bursa Construcţiilor

    www.constructiibursa.ro

    Comanda carte
    fngcimm.ro
    danescu.ro
    raobooks.com
    boromir.ro
    Mozart
    Schlumberger
    chocoland.ro
    arsc.ro
    domeniileostrov.ro
    leonidas-universitate.ro
    Stiri Locale

    Curs valutar BNR

    23 Dec. 2024
    Euro (EUR)Euro4.9759
    Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
    Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
    Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
    Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

    convertor valutar

    »=
    ?

    mai multe cotaţii valutare

    erfi.ro
    Cotaţii Emitenţi BVB
    Cotaţii fonduri mutuale
    petreceriperfecte.ro
    novaplus.ro
    Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
    The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
    BURSA
    BURSA
    Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
    The Kingdom of God on Earth
    Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
    Carte - The crisis solution terminus a quo
    www.agerpres.ro
    www.dreptonline.ro
    www.hipo.ro

    adb