Situaţie critică a lichidităţii pentru pentru un mare investitor imobiliar din Germania

Călin Rechea
Macroeconomie / 27 februarie

Situaţie critică a lichidităţii pentru pentru un mare investitor imobiliar din Germania
Călin Rechea

Branicks Group, unul dintre cei mai mari investitori imobiliari din Germania, se confruntă cu o gravă criză de lichiditate, pe fondul declinului sever al valorilor de pe piaţa imobiliară comercială, a creşterii dobânzilor şi a restricţionării condiţiilor de refinanţare.

Bloomberg scrie că Branicks AG a scos la vânzare un portofoliu de proprietăţi imobiliare, pe care încearcă să obţină 170 de milioane de euro, în condiţiile în care încearcă să renegocieze rambursarea unor datorii care se apropie de scadenţă, cu o valoare nominală de circa 400 de milioane de euro.

"Situaţia lichidităţii devine cu adevărat critică", a subliniat Clark McPherson, manager de portofoliu la Clearance Capital, pentru Bloomberg. În opinia sa, "piaţa tocmai a realizat acest lucru, iar acum este foarte evident că renegocierea liniei de credit a devenit foarte dificilă pentru companie".

Băncile care au acordat companiei un credit punte de 200 de milioane de euro, inclusiv HSBC Holdings, au acordat şi o scutire pentru anumite obligaţii de plată până la 27 martie 2024.

Bloomberg mai scrie că spaţiul de negociere pentru refinanţarea datoriilor este extrem de restrâns, în special ca urmare a clauzelor aferente emisiunii de obligaţiuni de 400 de milioane de euro.

Compania a atras o finanţare de 400 de milioane de euro în 2021, printr-o emisiune de "obligaţiuni verzi" (ISIN XS2388910270), cu un cupon de 2,25% şi maturitatea în 2026.

O serie de clauze din prospectul de emisiune arată că "verde" este doar numele, în condiţiile în care este specificat faptul că "este posibilă alocarea fondurilor pentru Proiecte verzi eligibile care pot avea efectul neintenţionat de a submina chiar problemele sociale şi de mediu pe care intenţionăm să le promovăm".

Mai mult, "este posibil ca investitorii să aibă căi de atac limitate în cazul în care nu reuşim să alocăm o sumă echivalentă cu încasările nete din oferta de Obligaţiuni la Proiecte Verzi Eligibile, iar orice astfel de eşec ar putea avea un impact negativ asupra valorii Obligaţiunilor".

Şi pentru a stabili în cel mai clar mod posibil că nu doar "verdele" din obligaţiuni este doar o iluzie, ci şi aspectele sociale şi de guvernanţă, prospectul mai arată că "este posibil să utilizăm sau să alocăm o sumă echivalentă cu veniturile nete din oferta de Obligaţiuni în moduri cu care s-ar putea să nu fiţi de acord".

Conform datelor de la Bloomberg, S&P Global Ratings, care acordă un rating CCC+ pentru Branicks Group, a precizat recent că nu crede că vor exista încălcări ale clauzelor contractuale.

Se pare că investitorii au cu totul altă opinie. Valoarea de piaţă a obligaţiunilor companiei a scăzut cu peste 37% în ultimele 6 luni şi cu peste 70% în ultimii 3 ani, conform datelor de la Bursa din Frankfurt, până la circa 28% din valoarea nominală (vezi graficul).

Grafic branicks-bond

În aceste condiţii, randamentul obligaţiunilor a depăşit 68%. De la începutul anului, cotaţia acţiunilor Branicks (BRNK) la Frankfurt a scăzut cu peste 58%, până la 1,42 euro.

Pe site-ul Branicks Group se arată că este una dintre cele mai importante companii germane de investiţii şi de gestionare a activelor în domeniul proprietăţilor comerciale de top şi al proprietăţilor cu potenţial de creştere a valorii.

Cele mai recente rezultate financiare, pentru primele nouă luni din 2023, arată o pierdere de 21 de milioane de euro, pe fondul unei pierderi de 4,5 milioane în T3 2023, după un profit de 35,4 milioane de euro în primele nouă luni din 2022.

Activele totale ale grupului au scăzut până la 4,97 miliarde de euro în T3 2023, de la 5,18 miliarde la sfârşitul anului precedent.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. da in germaniuta creditele sunt in prabusire

    s c c r e t 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb