SITUAŢIE FĂRĂ PRECEDENT - DANIEL IONESCU: "Decizia preşedintelui dispreţuieşte ajutorul dat de FMI în 2009"

Ziarul BURSA #Macroeconomie / 4 decembrie 2013

"Decizia preşedintelui dispreţuieşte ajutorul dat de FMI în 2009"

Interviu cu Daniel Ionescu, doctor în economie

Reporter: Ce consecinţe credeţi că va avea refuzul preşedintelui Traian Băsescu de a semna Memorandumul de înţelegere cu FMI?

Daniel Ionescu: Poziţia adoptată de preşedinte în temeiul art. 91, alin.(1) din Constituţia României - prima teză ("Preşedintele încheie tratate internaţionale în numele României") - este luată în dispreţul:

- tezei a doua ("negociate de Guvern") şi a treia ("şi le supune spre ratificare Parlamentului"!) din acelaşi articol şi, delaolaltă,

- a tratamentului pe care instituţiile financiare internaţionale ni l-au oferit în anul 2009, când "ne ardea cămaşa", când ne aflam în incapacitate tehnică de plată (n.r. rezerva BNR se deteriorase şi era mai mică decât datoria externă pe termen scurt).

Trebuie notat faptul că, pe baza garanţiilor internaţionale oferite şi susţinute de acordul cu FMI, CDS-ul României (Credit Default Swap) s-a îmbunătăţit considerabil, asigurând atât o poziţie competitivă a ţării noastre pe pieţele private de capital (angajarea de datorie publică la costuri semnificativ mai mici decât în trecut), cât şi îmbunătăţirea rating-ului de ţară.

În noile condiţii, perspectiva din care este percepută România se înrăutăţeşte, astfel încât este foarte posibil ca, în perioada următoare, să asistăm la o creştere a cursului de schimb (deprecierea monedei naţionale) şi la o creştere a CDS-ului la un nivel, cel puţin, frustant..

Reporter: Ar duce măsura de majorare a accizei la combustibil la o creştere generalizată a preţurilor?

Daniel Ionescu: Măsura de supra-accizare a combustibililor este, pe fond, corect interpretată de către preşedinte, pentru că, o dată cu creşterea accizei, va avea loc şi o majorare generalizată a costurilor de producţie, care se va repercuta asupra preţurilor în comerţul cu amănuntul.

Luând în considerare impactul accizării petrolului din producţia internă asupra produselor rezultate din prelucrarea sa, se poate estima că preţul la pompă se va majora cu aproximativ 55 de bani/litru. Implicit, vom asista la o reducere a puterii de cumpărare a veniturilor pe două căi:

 pe calea achiziţiei de combustibili şi

 pe calea creşterii generale a preţurilor.

Se poate estima o creştere generalizată a preţurilor cu minimum un punct procentual.

Reporter: Ce implicaţii are decizia preşedintelui asupra cursului de schimb?

Daniel Ionescu: Orice turbulenţă cu privire la stabilitatea economică şi financiară, inclusiv, şi mai ales, punerea sub semnul întrebării a bunelor relaţii şi a relaţiei contractuale cu marea finanţă transnaţională, se repercutează imediat în curs, datorită comportamentului natural al pieţii, acel comportament de turmă pe care-l codifică în limbajul anglo-saxon sintagma "herd behaviour". Impactul avut asupra cursului de schimb astăzi (n.r. ieri) este un exemplu relevant al fenomenului mai sus menţionat.

Reporter: Cum s-ar putea repercuta anunţul făcut de şeful statului asupra finanţării externe a ţării noastre?

Daniel Ionescu: Repercusiunile imediate decurg din modul în care marea finanţă observă şi evaluează nu poziţia preşedintelui (n.b. D-l Băsescu nu este şeful statului!), ci a semnificaţiilor financiare, macro-economice şi politice pe care această poziţie le convoacă. Impactul, cu certitudine negativ, decurge din faptul că, în regimul actual de finanţare a datoriei publice şi a costurilor sale, tehnica adoptată în mod "cosmopolit" de autorităţi constă în rostogolirea ratelor scadente şi consolidarea stocului actual al datoriei. Cu alte cuvinte, din faptul că finanţarea economiei publice şi a economiei reale au ajuns să depindă aproape funciar de finanţarea externă.

Reporter: Cum vă aşteptaţi să reacţioneze investitorii străini?

Daniel Ionescu: Pe fondul situaţiei cu care se confruntă ţările din Uniunea Europeană, propensiunea investitorilor străini de a-şi orienta disponibilul de capital către investiţii străine directe şi indirecte având ca destinaţie România este discutabilă. Impasul convocat de d-l Băsescu va conduce, fără doar şi poate, la o înrăutăţire a influxurilor de capital străin.

Reporter: Ce părere aveţi despre bugetul propus de Guvern pentru anul următor?

Daniel Ionescu: Trebuie observat, în primă instanţă, că relaxarea fiscală aşteptată în mod legitim de populaţie nu are sorţi de izbândă. Structura bugetară adoptată pentru anul 2014 este o reflectare în concretul financiar a economiei de avarie cu care ne confruntăm şi a amânării deciziilor importante privind recondiţionarea fluxurilor financiare, monetare, valutare, economice şi bugetare. Creşterile de venituri promise sunt, în bună măsură, lipsite de suport. Faptul că suportul oferit de produsul fiscal este şubred o exemplifică noile măsuri de impozitare "a tot ce mişcă", inclusiv mult discutata creştere de acciză la combustibil.

Reporter: Cum vedeţi întâlnirea dintre premier, preşedinte, ministrul Finanţelor Publice şi guvernatorul BNR?

Daniel Ionescu: În opinia mea, România a fost târâtă într-un impas ne-necesar, care are nevoie, spre "a trece pârleazul", de negocieri în care actorii - principalii decidenţi ai ţării - să pornească de la singura premisă corectă, aceea că niciodată şi nicicând, interesul naţional nu se negociază! Şi aici avem de-a face cu interesul naţional!

Reporter: Vă mulţumesc!

Opinia Cititorului ( 12 )

  1. totusi dumneavoastra sunteti un finut, care insa nu va incadrati in schema domnului Treichl, cel care a spus ca a ramas uimit ca la noi fara nici o ora de greva(eventual schimbare de guvern:-)) au fost posibile reduceri salariale de 25% si crestere TVA pana la 24%. De ce cautati motivul(Ursache) la domnul Presedinte si nu la domnul Guvernator. De ce nu a spus domnia sa ca nu este de acord sa reduca rezervele minime obligatorii de la 40% la 0% in martie 2009. Ati observat cu siguranta ca a fost o miscare pas cu pas. Intai s-a reunit consiliul de la Viena unde au hotarat sa sprijine mediul economic cu credite in Europa de Est. Apoi la sfarsitul lui martie BNR hotaraste printre altele reducere RMO la pasivele cu termen mai mare de 2 ani de la PATRUZECI la ZERO la suta incepand cu 24 mai , daca nu ma insel. La inceputul lui mai se hotaraste ca FMI in colaborare cu UE si alte institute financiare internationale (Banca Mondiala nu este specificata....) sa acorde imprumutul. Dupa ce s-a modificat RMO in aprilie 2009 liniile de credit spre trezorerie si BNR au fost deschise. Si astfel eliberarea rezervelor nu a fost problematica deoarece banii care au intrat in BNR au echivalat aceasta scadere, astfel incat in suma totul a ramas constant. Aceasta este doar o observatie bazata pe analiza bevian(behaviour visual analysis). Astfel si cea mai mare banca din Romania nu a mai avut nevoie de recapitalizare deoarece rezervele eliberate au fost folosite pentru a putea in continuare da credite si a nu mai fi folosite creditari externe din tara de origine. Aveti absolut perfecta dreptate interesul national nu se negociaza, la fel ca si principiile europene. Dupa cum vedeti nu sunteti prea departe de parerile domnului presedinte. Fie ca numele domniei sale ar fi Basescu sau Trichet daca este a cuprinde atat latura politica cat si cea financiara. Vorbiti va rog cu maestrul Make sa aveti o rubrica in genul celei a domnului Rechea. De cand am auzit ca exista o carte a domnului Anghel in care ii invata pe copii ce este educatia financiara m-am gandit ca ar trebui sa existe si un antidot, pentru ca tanara generatie sa nu inceapa sa planga instantaneu atunci cand aud notiunea de economie dau finante. Va urez o seara placuta si va multumesc pentru plus valoarea pe care o aduceti.

    1. daca ma cautati "din urma", cu siguranta veti gasi pozitia mea referitoare la rezervele fractionare si de ce si cum s-a tras creditul de 20 miliarde. zic eu, mai mult decat transanta! o rubrica, precum cea de care vorbiti are o anume intindere. oricum, va multumesc.

      trebuie neaparat sa o citesc.Daca se poate un link catre articolul dvs..Aveti dreptate insa consider necesar. Ceva in genul Bail In or Out. Nu stiu daca ati urmarit emisiunea domnului Rares, insa merita.:-) Tezele dvs. sunt senzationale.Totusi la teza 3 camasa nu era cumva a domnului Treichl? Cum arata astazi peisajul brutal romanesc daca statul devenea majoritar la BCR. Nici nu ma gandesc, ar fi trebuit sa iau pilule de voie buna in loc sa privesc la domnul Palada. Infiintam pentru orice caz daca domnul Palade nu mai apare la scena televiziunea Zambiti TV. Pentru cei care nu pot sa memoreze mai mult de doua litere facem ceva in genul zf sa putem fi si noi laudati de domnul guvernator ca fiind cea mai buna televiziune de glume financiare , desi nu suntem prima, suntem totusi cea mai buna. ZB.TV ---domnul Make este seful consiliului de supraveghere(trebuie sa conduca si bursa) , dvs.seful consiliului director si eu investor relations manager. Vorbesc la ZDF sa ne ferim de concurenta reciproca.

      pentru rezerve fractionare tastati in "cauta in site" numele meu.

      in care a fost scris, caci toate comentariile sunt interesante si nu ma abtin sa nu le citesc.

    Interesul national este: CETATEANUL ROMAN, care in acest caz este impozitat la sange! Problema este ca aceasta impozitare se face prin minciuna si incompetenta!

    Contractul de privatizare a Petrom stabilește că, până în 2014, producătorul (PETROM-OMV) să plătească o redevență fixă de 5,6 euro pe tona de petrol extrasă din România.

    In acest an si in aceste ultime zile cruciale pentru viitorul energetic al Romaniei nici presedintia prin armata de consilieri, nici executivul cu agentiile fara numar din dotare, nici SRI prin armata invizibila ancorata in mediul virtual si nici a toate vazatorul si stiutorul FMI cu suportul CE etc nu spune nimic de marirea redeventelor la petrol si gaze ! 

    Sa fi lovit asa amnezia toate aceste institutii si reprezentantii lor incat sa se certe pe o acciza care va avea doar efect toeretic in conditiile in care avem printre cele mai mari preturi la pompa din Europa si printre cele mai mici puteri de cumparare ? 

    Sa avem aceleasi taxe si accize incluse in pretul la pompa ca in Austria si aceleasi redevente la petrol si gaze ca in Norvegia pentru ca SNP-OMV si alte companii din domeniu sa cresca prin bun simt si responsabilitate nu numai prin profituri nesimtite din buzunarul nostru. Vad ca un prost a aruncat o piatra in lac(problema cu acciza) acum si o mie de intelepti(guvernul, parlamentul,etc )au venit sa o scoata. 

    Adevaratele lucruri importante nu preocupa pe nimeni ! 

    Romania are de rezolvat si clarificat trei lucruri importante pe acest sfarsit de an: 1) cresterea redentelor la petrol si gaze la nivelul mediu al primilor trei producatori din Europa corelata cu reguli speciale de export a acestor produse strategice ! 

    2) Combaterea "la sange" a evaziunii fiscale si coruptiei. 

    3) Clarificarea rapida a tampeniei cu "taxa pe stalp " ! 

    Totul este o frectie cu apa chioara la un picior de lemn sa faca fum peste adevaratele probleme ! 

    Bani vor fi mai putini la populatie pentru ca se vor duce la guvern, asa ca vom face un plin mai mic de carburant ! Deja domnu sova se incurca in autostrazi pe hartie ! 

    Probabil ca astfel nu vom deveni nici tara lui andrei, nici tara lui basescu, nici tara lui ponta, ci vom fi ceea ce am mai fost ROMANIA ! 

    1. just. completarea este bine venita.

      Toti astia care comentati bateti campii. De ce nu discutati direct la +subiect" Ce va face prietenul vostru Basescu??A intrat sau nu in DELIR? Asta-i problema de fond. Ca sa ocoliti acest raspuns incepeti cu tot felul de intrebari retorice si divagatii. Lasati aceste probleme deoarece le cunoastem ce a facu unul sau altul ,...Acum este vorba de DEMENTA lui Basescu.

      Tocmai asta incerc sa nu bat campii si sa fiu cat mai aproape de realitate !

      Unde bat campii ? 

      Basescu si-a luat chiar teren agricol sa bata campii mai bine ! 

      Ponta bate campii de 2 ani de zile si se lupta cu anarhistii ! 

      Cei care ne conduc bat campii !

      Pune tu punctul pe I si spune care este solutia pentru ca accept afirmatia ta ca eu bat campii si poate gasim rezolvarea la problema . 

    Sistemul de conducere prin partide formate din impostori va duce aceasta tara la dezastru.

    Iata ca exista,langa noi,si oameni care chiar inteleg ce se intampla,si care ar putea conduce un minister fara sa iasa,zilnic,in conferinte de presa in care sa explice cat de tampiti sunt adversarii politici,care nu ii lasa sa conduca. 

    1. Sistemul acesta politic va duce tara la dezastru.

      Sunt mereu aceeasi impostori care nu pot fi inlocuiti pentru ca asa au facut legile si se rotesc la conducerea tarii de 24 de ani. Acum incep sa-si lase mostenire locurile catre rude si odrasle.

      E trist dar adevarat ! 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb