SITUAŢIE PRECARĂ DIN PUNCT DE VEDERE FINANCIAR A TEATRELOR ROMÄNEŞTI Nu avem fonduri ca să aducem cele mai importante spectacole din Europa

Ziarul BURSA #Media-Advertising / 5 ianuarie 2006

Teatrul din România s-a aflat anul trecut între valoare şi banalitate. Dacă ar fi să dăm crezare criticii de specialitate, balanţa înclină mult spre mediocritate, aceasta în ceea ce priveşte spectacolele realizate în cele circa 45 de teatre dramatice din întreaga ţară, la care se adaugă şase teatre subordonate Ministerului Culturii şi Cultelor. Dată fiind situaţia foarte precară din punct de vedere financiar a instituţiilor teatrale, dar fără a da vina deocamdată pe finanţatori, căci lasă de dorit tocmai partea artistică, teatrul trebuie raportat atît la misiunea sa de bază care este producerea de spectacole, cît şi la organizarea de manifestări teatrale, acestea incluzînd festivaluri, colocvii etc. Astfel de manifestări adiacente repertoriului însă nu prea sînt în folosul publicului obişnuit, ci mai degrabă în slujba oamenilor din breaslă, informează Rompres.

Produsul finit s-a evidenţiat prin cantitate, dar nu şi prin strălucire. Publicul a fost impasibil la foarte multe dintre spectacolele din Bucureşti şi din ţară, nemaivorbind de critica de specialitate. Un lucru este cert: spectacolele fără impact nu au viaţă lungă.

Este de remarcat faptul că orice eveniment teatral ar avea loc în România acesta nu poate fi supus unor comparaţii. Asta pentru că la noi nu există un program, ca în multe alte ţări, de altfel, prin care să fie aduse cele mai importante spectacole din Europa, în primul rînd. Nu există un fond special în acest scop, pentru ca cele mai în vogă creaţii din lume să ajungă şi în România. Este absolut necesar un asemenea fond deoarece fes-tivalurile de aici, chiar dacă au şi latură internaţională, nu-şi pot permite să invite spectacolele mari, pentru că acestea sînt foarte costisitoare. De aceea, creatorii noştri, lamentîndu-se, se cred cei mai buni, iar publicul nu are cum să îi compare cu ceea ce se întîmplă la nivel internaţional.

Teatrele independente s-au remarcat şi în anul trecut, exemplu fiind Teatrul Luni, Teatrul Act, Teatrul Fără Frontiere.

Multe teatre din ţară s-au "achitat" faţă de acest an cu manifestări de genul festivaluri. Trebuie amintite astfel de manifestări, unele considerate "înlocuitoare de turnee": Bucureşti (Festivalul Comediei Româ-neşti), Sibiu, Buzău, Sf. Gheorghe, Sighişoara, Iaşi, Reşiţa, Galaţi, Arad, Piteşti, Braşov, Oradea, Cluj (organizat de Teatrul Imposibil), precum şi Gala HOP, festival menit să deschidă drumul spre teatre tinerilor actori. Festivalul Naţional de Teatru de la Bucureşti a avut un concept nou, remarcat în special de critici.

Un eveniment cu totul special şi foarte puţin mediatizat a fost cel de inaugurare a unui sediu de teatru: Teatrul Masca a intrat într-un spaţiu nou propriu, bine dotat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb