Deşi, începând din martie 2020, pandemia COVID-19 a generat un context mai degrabă impredictibil la nivel global, aceasta ne-a demonstrat totodată că ne putem adapta şi putem preveni răspândirea infecţiilor virale prin reamenajarea unor birouri care să ofere atât confort, cât şi siguranţă angajaţilo, conform unui comunicat remis redacţiei.
După mai bine de un an de pandemie care a impus schimbarea modului de lucru uzual într-un regim de telemuncă, eforturile Skanska s-au concentrat pe definirea unui model de reajustare a noilor spaţii de lucru, pregătite acum pentru reîntoarcerea angajaţilor la birou.
"Prin eforturile şi expertiza noastră ne-am propus să împărtăşim un model care să arate cum putem pregăti spaţiile de birouri post-pandemice astfel încât ele să încurajeze oamenii să se reîntoarcă la birou, să păstreze cultura companiei şi să-i facă pe angajaţi să se simtă în siguranţă. Alături de consultanţii noştri interni şi externi am încercat să redefinim viitorul spaţiior de lucru şi să adaptăm conceptul ca să răspundă noilor nevoi ale angajaţilor şi angajatorilor. Noile birouri nu vor fi doar un loc în care angajaţii trebuie să meargă în fiecare zi, ci un loc în care îşi doresc, în mod natural, să fie. Acestea vor facilita socializarea, împărtăşirea de experienţe şi găsirea echilibrului între viaţa profesională şi cea personală", spune Adam Targowski, Director de Mediu in cadrul diviziei de dezvoltare comercială a Skanska din CEE.
Pentru a se adapta noului context, Skanska a dezvoltat "Care for Life Office Concept", orientat pe siguranţa angajaţilor odată cu reîntoarcerea acestora la birouri.
Cum proiectăm birouri în care oamenii să poată lucra chiar şi pe timpul unei pandemii? Există soluţii recomandate pentru reamenajarea birourilor care respectă măsurile de siguranţă şi prevenţie:
Crearea mai multor spaţii care sporesc abilitatea de concentrare
Un important factor de motivare în decizia de întoarcere la birou îl constituie acum spaţiile de lucru liniştite, care permit angajaţilor să se concentreze. Lucratul într-un spaţiu închis şi confortabil creşte productivitatea. Spaţiile de lucru deschise pot fi reconfigurate în mai multe încăperi separate, cu diferite funcţiuni, care permit o mai bună concentrare. Este indicat ca spaţiile de birou să permită munca atât din picioare cât şi aşezat, precum şi odihna.
Facilităţi care încurajează colaborarea
Potrivit unui studiu realizat de Skanska, oamenii încă preferă să meargă la birou în detrimentul lucratului de acasă. Cu toate acestea, în era post-pandemică, birourile trebuie să fie pregătite să ofere mai mult decât înainte. Ele trebuie să fie mai bune, mai confortabile şi mai interesante decât mediul de lucru de acasă.
Spaţiile de birouri şi sălile de întâlniri vor încuraja în continuare colaborarea şi socializarea, însă vor fi adaptate noilor reguli, crescând siguranţa angajaţior.
În ceea ce priveşte relaxarea, se recomandă amenajarea unor spaţii sigure destinate socializării cu echipa şi sesiunilor creative, dar şi servicii precum cafenele sau locuri de servit masa în incinta clădirilor de birouri. Cercetările realizate de Skanska arată că, mai ales pentru angajaţii români, sunt importante spaţiile verzi şi posibilitatea de lucru în aer liber.
Utilizarea în siguranţă a sălilor de conferinţe
Capacitatea sălilor de conferinţe trebuie redusă în timpul pandemiei. Senzorii care colectează date privind gradul de ocupare fac posibilă o mai bună controlare a numărului de participanţi.
Se recomandă oferirea unei mai mari flexibilităţi în ceea ce priveşte şedinţele şi întâlnirile dintre mai mulţi angajaţi. Dacă sălile nu permit organizarea unor întâlniri mai mari, se recomandă rearanjarea spaţiului deschis.
Utilizarea de soluţii proptech pentru optimizarea ocupării spaţiilor
Simulările computerizate îi determină din ce în ce mai mult pe chiriaşi să optimizeze utilizarea spaţiului pe baza probabilităţilor statistice. Senzorii, hărţile de căldură şi monitorizarea traficului sunt soluţii proptech care pot ajuta chiriaşii în deciziile de management al clădirii prin observarea, analizarea şi programarea traficului din cadrul spaţiilor de birouri.
Schema de aşezare a birourilor "Six Feet Office"
Odată cu regulile de distanţare socială şi aranjarea mobilierul din spaţiile de birouri trebuie să respecte măsurile de siguranţă. Noile măsuri recomandă transformarea birourilor de până acum în birouri care să respecte regula "Six Feet Office", adică să asigure o distanţă de 6ft. (1.83 metri) între angajaţi, în orice moment. Se recomandă amplasarea birourilor astfel încât distanţa dintre angajaţi să fie de cel puţin 1.6 metri.
Rândurile de birouri se vor aşeza la 2 metri distanţă unul faţă de celălalt, pentru a păstra între ele spaţii de trecere sigure.
Utilizarea individuală a unui birou
Împărţirea unui birou de către angajaţi este o practică des întâlnită în rândul birourilor de tip open-space. Cu toate acestea, acest aspect trebuie revizuit cu atenţie, iar un birou trebuie alocat unui singur angajat pe parcursul zilei. Chiar şi în acest caz, dezinfectarea biroului trebuie efectuată zilnic.
Crearea unor spaţii de lucru orientate către utilizator reprezintă o provocare pentru orice business. Skanska şi-a propus să împărtăşească bunele practici, oferind consultanţă profesională chiriaşilor cu privire la siguranţa la locul de muncă. Astfel, Skanska răspunde în mod activ la nevoile actuale ale clienţilor, ajutând chiar la adaptarea echipamentelor existente şi viitoare la noile cerinţe privind siguranţa.
Ce este "Care for Life Office Concept" dezvoltat de Skanska?
Un loc de muncă nu este cu adevărat sănătos dacă acesta nu prioritizează sănătatea propriilor angajaţi, fie că vorbim de sănătatea mintală, sau fizică. În urma unor cercetări detaliate, a colaborărilor cu experţi dar şi inspirat din acţiunile noastre anterioare, Skanska continuă să creeze spaţii de birouri din care se poate lucra în siguranţă.
"Care for Life Office Concept" este un model dezvoltat de Skanska pentru clădirile din Europa Centrală şi de Est în colaborare cu numeroşi designeri de interior, un epidemiologist, un designer de exterior şi alături de studio-ul de arhitectură ARUP, pentru a oferi cele mai potrivite soluţii de optimizare a experienţei şi siguranţei la locul de muncă.
Conceptul include consultanţă pentru chiriaşi şi implementarea protocoalelor şi a soluţiilor de siguranţă menite să prevină transmiterea virusului COVID-19, dar şi a oricăror alte boli potenţial infecţioase în viitor. Conceptul are în vedere patru aspecte principale: calitatea aerului, implementarea soluţiilor de tip touch-free, măsurile de distanţare socială şi managementul clădirilor din punct de vedere al siguranţei.
"Din studiile realizate până acum, dar şi din tendinţele remarcate în clădirea Equilibrium unde avem şi noi birourile, observăm în rândul angajaţilor dorinţa de a se reîntoarce la birou. Pentru ca noile spaţii de birouri să poată funcţiona în cele mai bune condiţii de siguranţă şi în conformitate cu standardele Skanska, pentru care starea de bine şi sănătatea fizică şi mintală a angajaţilor constituie o prioritate de top, am implementat Care for Life Office Concept în toate proiectele noastre din Europa Centrală şi de Est. Prin această iniţiativă vrem să le oferim angajaţilor încrederea de a se reîntoarce la birouri, unde vor găsi un mediu sigur şi adaptat cu succes noilor cerinţe. Ne dorim, totodată, să ajutăm birourile să-şi revendice importantul rol pe care îl joacă în viaţa profesională: fie că vorbim despre aportul lor în integrarea noilor angajaţi, consolidarea echipelor, menţinerea culturii organizaţionale sau definirea limitelor între viaţa profesională şi cea personală a angajaţilor, care s-au suprapus pe durata muncii de acasă", adaugă Aurelia Luca, Vicepreşedinte Executiv pentru Operaţiunile din Ungaria şi România din cadrul diviziei de dezvoltare imobiliară a Skanska din CEE.