Şmecheria cu războiul rece

Preşedintele în exerciţiu al Federaţiei Ruse s-a făcut, din nou, purtător de vorbe. Ele vin din "laboratoarele" care se ocupă cu elaborarea, pregătirea şi evaluarea politicii de securitate a Rusiei, iar acestea nu se află la Kremlin. Motivul vorbelor este iniţiativa americană de instalare a componentelor noului sistem global de apărare anti-rachetă, folositor, nu ca pe vremea războiului rece, împotriva ameninţărilor care veneau din partea arsenalului nuclear sovietic, ci pentru a feri SUA, pe aliaţii ei aflaţi în puncte de importanţă strategică de pe harta lumii, cum ar fi Israelul, de un posibil şantaj nuclear din partea "noilor tigri" nucleari; state care sunt în cursa pentru obţinerea propriilor arme nucleare, iar în plus dispun de rachetele necesare lansării încărcăturilor asupra unor ţinte aflate în aria de securitate americană. O lume nouă, o junglă nouă, un nou joc, pe margine de prăpastie! Mesajul Kremlinului se traduce astfel: "Dacă SUA recunoaşte un parteneriat strategic (nuclear) cu Rusia, atunci nu poate să-şi realizeze singură sistemul anti-rachetă. Dacă face acest pas unilateral, atunci parteneriatul strategic nu va mai exista. Rusia trebuie să fie parte măcar din negocierea sis-temului american anti-rachetă, dacă nu şi din realizarea-controlul asupra lui, fie şi numai pentru motivul banal că devine prea transparent faptul că ea nu dispune de o "jucărie" asemănătoare şi deci se află cu o treaptă mai jos pe scara de putere geo-strategică." Adică exact ceea ce Rusia şi elitele ei din "zona securităţii" nu numai că nu vor să se întîmple, dar nu vor nici măcar să existe aparenţa că s-ar putea întîmpla şi, de aceea, fac eforturi susţinute pentru a împiedica orice "hemoragie" de statut şi de avantaje geo-politice. Pe de altă parte, momentul lansării este cît se poate de oportun, din punct de vedere politic. Medvedev se gîndeşte dacă mai candidează pentru un mandat, adică aşteaptă să vadă dacă primeşte binecuvîntarea complexului militar-strategic să se mai joace o tură prin birourile luminoase de pe dealul principal al Moscovei, iar Obama intră şi el în focul realegerii, deci poate fi presat să reacţioneze, să dea răspunsuri, ba poate chiar să cedeze ceva, nu de alta, dar electoratul lui nu l-ar iubi prea mult pentru năzbîtia de a reinventa războiul rece.

Pentru cei care urmăresc evoluţia politicii internaţionale, ameninţările venite de la Moscova, privind întoarcerea la războiul rece, nu sunt deloc o noutate. Ele au fost făcute şi de Gorbaciov, cînd a trimis trupele speciale la Vilnius, şi s-a trezit cu reacţia dură americană, în ianuarie 1991; le-a făcut şi Elţîn, cît se poate de oficial, de la tribuna CSCE, în noiembrie 1994; şi de atunci le-a mai repetat şi Putin de cîteva ori, una dintre ocazii fiind chiar reuniunea NATO, la nivel înalt, de la Bucureşti, 2008. Mai mult decît orice altă componentă a politicii internaţionale şi de securitate a Rusiei, această "ameninţare" cu întoarcerea la războiul rece face perfect transparentă moştenirea ideologică pe care URSS a lăsat-o urmaşilor săi. Războiul rece a fost, într-adevăr, unealta predilectă a politicii Sovietice. Una dintre cele mai eficiente şi mai roditoare, pentru puterea globală a sovietelor. Războiul rece a consfinţit poziţia privilegiată a URSS pe arena mondială şi relaţia sa specială cu SUA, bazată simultan pe competiţie-confruntare, respectiv, negociere-cooperare. Războiul rece a dat URSS nu doar o poziţie specială în raport cu Occidentul, ci a "justificat" extensia sa imperială asupra Europei Centrale şi de Sud-Est, pe care a dominat-o total din punct de vedere politic, economic şi ideologic. Pentru URSS, perioda războiului rece echivalează cu "Epoca de Aur". De aceea, în această obsesivă repetare a ameninţării cu revenirea la acele vremuri, unii analişti citesc mai degrabă nostalgia şi dorinţa unei întoarceri în timp, poate chiar o propunere făcută SUA şi Occidentului, mai mult decît o ameninţare. Căci, despre ce fel de ameninţare ar putea fi vorba?

Preşedintele Medvedev a invocat posibilitatea retragerii Rusiei din Acordul START, ultima variantă semnată în 2010, după lungi amînări. Presupunînd că o asemenea decizie ar fi luată la Moscova, cine ar avea mai mult de pierdut, Rusia sau SUA? Nu sunt necesare prea multe calcule complicate, se vede cu ochiul liber: denunţarea tratatului ar echivala, pentru Rusia, cu renunţarea la statutul de partener strategic (nuclear) al SUA, deci de super-putere recunos-cută oficial! Este exact de ceea ce Rusia se teme cel mai tare şi singura eventualitate pe care nu şi-o poate permite! Chiar dacă Rusia s-ar apuca, mai apoi, să-şi sporească arsenalele nucleare dincolo de limite impuse de acordul START, ce foloase ar putea trage din această nesăbuinţă? S-ar cutremura America de frica Rusiei şi i-ar implora bunăvoinţa în genunchi? N-a făcut-o Kennedy în 1962, în etapa de avînt maxim a războiului rece, cînd superioritatea tehnologică sovietică (nuclear plus rachete) era asumată de americani; de ce ar face-o Obama în 2011 sau oricine altcineva aflat în fruntea Executivului american? I-ar aduce vreo creştere de credibilitate Rusiei ameninţarea cu forţa asupra fostei sale zone de dominaţie din Europa, acum integrată în NATO şi UE? Ar putea angaja Rusia o confruntare totală, lipsindu-se cu totul de dimensiunea vitală a cooperării cu Occidentul? Chiar şi în privinţa "armei energetice", acest lucru este aproape imposibil, ca să nu mai vorbim de arsenalul strategic nuclear.

Vremea războiului rece s-a încheiat o dată pentru totdeauna, iar Rusia nu are de ales: întoarcerea în timp, la care fac referire, din cînd în cînd, unul sau altul dintre purtătorii de vorbe de la Kremlin, nu este posibilă; iar dacă prin absurd ar fi, totuşi, pentru Rusia ar echivala cu cea mai mare catastrofă din istoria ei. Singura poziţie care i-ar rămîne în arena internaţională ar fi una asemănătoare cu cea a Coreei de Nord: un actor exclus, izolat, exilat, prizonier al unui timp apus, fără contact cu lumea secolului XXI.