Soarta Brexitului se joacă săptămâna aceasta

V.V.
Internaţional / 14 octombrie 2019

Soarta Brexitului se joacă săptămâna aceasta

Soarta Brexitului se joacă săptămâna aceasta, în care au loc ultime discuţii laborioase între Regatul Unit şi Uniunea Europeană (UE), într-o încercare de a ajunge la un acord al unui divorţ, cu 17 zile înaintea ieşirii prevăzute din blocul european, relatează AFP.

Premierul britanic Boris Johnson urmează să pună accentul pe vonţa sa de a realiza Brexitul la 31 octombrie, prezentându-şi luni programul politic naţional în cursul tradiţionalului discurs al reginei Elizabeth a II-a - care marchează începutul unei noi sesiuni parlamentare.

Însă Londra şi UE s-au arătat prudente duminică în privinţa şanselor de a divorţa amiabil, iar negocieri intense la Bruxelles în weekend nu au permis să se facă progrese majore în problema-cheie a frontierei irlandeze după Brexit.

"Rămân multe de făcut" în vederea ieşirii din impas, a apreciat duminică Michel Barnier, negociatorul-şef UE al Brexitului.

Aceeaşi constatare a făcut Boris Johnson. El a apreciat că un acord al Brexitului este în continuare posibil - un scenariu pe care îl preferă, în pofida faptului că se declară pregătit să-şi scoată ţara din UE fără acord ("no deal") - dar că rămâne în continuare "o muncă considerabilă de făcut pentru a ajunge acolo".

"TIMPUL TRECE"

Un diplomat european a confirmat pentru AFP că "nu a avut loc un progres major", sugerând că Londra ar urma să facă unele concesii. "Dacă Guvernul britanic vrea o soluţie, trebuie să acţioneze repede. Timpul trece", a spus el.

Discuţiile tehnice continuă luni, însă celor tabere le rămâne foarte puţin timp să reuşească.

Liderii europeni se reunesc joi şi vineri într-un summit la Bruxelles, prezentat drept al ultimei şanse în vederea evitării unei ieşiri din UE fără acord cu consecinţe dureroase sau unei a treia amânări care ar prelungi incertitudinea cu privire la calea pe care o va apuca Regatul Unit după 46 de ani sub tutela europeană.

În mod ideal, Cei 27 ar vrea să aibă o propunere completă asupra căreia să se exprime prin vot.

Londra şi Bruxellesul nu reuşesc să se înţeleagă asupra modului în care să evite, după Brexit, o reimpunere a unei frontiere fizice între provincia britanică Irlanda de Nord şi Republica Irlanda, un stat membru UE, şi să păstreze astel pacea pe insulă, care s-a confruntat cu câteva decenii de violenţe.

După ce planul Brexitului pe care l-a prezentat la începutul lui octombrie i-a fost respins de europeni, Boris Johnson i-a făcut noi propuneri omologului său irlandez Leo Varadkar joi.

Însă puţine detaii au fost divulgate cu privire la modul concret în care Londra şi Bruxellesul ar intenţiona să depăşească puncte de dezacord persistente cu privire la implementarea unor controale vamale şi un drept de veto dat autorităţilor nord-irlandeze în acest mecanism.

Potrivit unor informaţii de presă, Londra a propus ca Irlanda de Nord să formeze o uniune vamală cu Marea Britanie şi să facă în acelaşi parte dintr-un fel de zonă vamală cu UE. Acest lucru este inacceptatbil atât pentru UE, cât şi pentru aliatul nord-irandez al Guvernului minoritar britanic, partidul unionist DUP.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7057
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3012
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9660
Gram de aur (XAU)Gram de aur388.7340

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb