Societatea potemkinistă

Paul Krugman, părintele conceptului "economiei declinului", foloseşte în lucrarea sa de analiză asupra crizei globale termenul de economie potemkinistă. Referenţial este episodul plin de consecinţe al uneia dintre vizitele împărătesei Ecaterina cea Mare pe meleagurile Mamei Rusia. Pentru a feri de orice tulburări starea de bine a mult prea iubitei sale suverane şi mai ales pentru a ascunde mizeria şi degradarea în care trăiau comunităţile supuşilor Majestăţii Sale Imperiale, aflate sub administrarea sa incompetentă şi frauduloasă, primul ministru, Potemkin Grigorii Alexandrovici, a organizat o echipă de "antemergători", care, cu ajutorul unei butaforii plimbate dintr-un loc într-altul, acoperea faţadele dărăpănate ale caselor, ori ale bordeelor de pe "traseul oficial". Soluţia a făcut carieră şi o bună parte din istoria "succeselor socialismului" s-a scris cam în acelaşi fel, nu doar în URSS, ci pe tot cuprinsul "lagărului". Criza economică globală ne obligă să constatăm, cu tristeţe, că economia potemkinistă nu este nici pe departe o soluţie rezervată unei anume ideologii, ori unui anume model social, ci una cu vădite şi întemeiate pretenţii de universalitate. De aici, am plecat cu gîndul la o generalizare: "societatea potemkinistă". Cea în care văxuitorii de faţade false au devenit contributori de seamă la creşterea PIB-ului şi a venitului pe cap de locuitor, la bugetul ridicat din impozitele pe activităţi ori pe profit, în care ei sunt întreprinzătorii inundaţi de comenzi guvernamentale, angajaţii cu contract de proiect ai marilor bănci şi instituţii financiare ale lumii, ori oamenii de casă ai mogulilor economiei interlope, direct şi vital interesaţi să-şi protejeze mizeria din "curtea interioară" de ochii curioşi ai trecătorilor, ai autorităţilor, ori ai concurenţei!

Globalizarea modelului "societăţii potemkiniste" a găsit România într-o postură cît se poate de favorabilă. Demolarea "vechii societăţi" nu a avut prea mult de a face cu ins-tituţiile sale politice - toate partidele zilei de azi ar trebui să plătească "drepturi de marcă" fondatorilor PCR -; cu dizolvarea instituţiilor represive şi de poliţie politică - în multe din instituţiile contemporane "de profil" oamenii s-au schimbat, nu însă şi obiceiurile, ori relaţiile privilegiate de subordonare obedientă faţă de "puternicii zilei"; şi nici cu ideologia tîmp triumfalistă care a însoţit dezastrele, ori perioadele mai bune ale trecutului - cele mai multe din aceste idei au fost împrumutate şi sunt vîndute astăzi în ambalajul "social-democraţiei", "liberalismului", "conservatorismului" etc. Demolarea vechii societăţii a avut şi are încă de a face cu lucruri foarte practice din care s-au făcut şi se vor mai face averile exorbitante ale cîtorva şi sărăcia lucie a tuturor celorlalţi. Este vorba despre demolarea, la propriu, a infrastructurii industriale şi agricole, educaţionale, de cercetare ştiinţifică şi de asistenţă socială şi medicală, proces care a generat cea mai rapidă şi mai masivă pauperizare a societăţii româneşti din istoria ei modernă. Cum s-a putut realiza acest lucru fără ca lumea să bage prea bine de seamă? Simplu! Datorită artei şi hărniciei tagmei "spoitorilor de faţade", unul dintre cele mai dinamice şi mai pline de succes grupuri sociale din România Tranziţiei.

"Profesionistul" prin definiţie al tagmei vopsitorilor de faţade, capabil să ascundă cea mai neagră mizerie sub faţada imaculată a minciunii este "politicianul". Indiferent ce post ocupă, ori ce loc în ierarhia de partid, dacă este persoană publică, ori măcar aspiră la acest statut, el trebuie să se dovedească util "operaţiunii potemkin", sub stindardul: "Lucrurile făcute de noi sunt minunate, cele făcute de ceilalţi au dus doar la dezastru!". Dacă te iei după ce spun vopsitorii de garduri, de la primul pînă la ultimul din seria post-decembristă, guvernele noastre au avut numai succese, au salvat România în fiecare zi de la cîte un dezastru, au făcut reformă în toate felurile şi în toate direcţiile, pe scurt trăim cu toţii în cea mai bună dintre lumi, deşi cei mai mulţi dintre noi rămînem incapabili să sesizăm şi să înţelegem acest adevăr fundamental al istoriei noastre recente!

În meseria de vopsitori profesionişti de garduri s-au calificat repede şi cei mai mulţi dintre marii moguli ai presei. Nu cred să existe vreo ţară, ori vreo altă perioadă de istorie în care o societate, iniţial avidă de libertate şi total subjugată de miracolul libertăţii de exprimare, să fi trecut mai repede la o structurare atît de riguroasă a presei de partid, ca centru de putere şi a presei de informare, ca soluţie tot mai şubredă de supravieţuire. Societatea româ-nească a făcut acest salt în gol în mai puţin de două decenii! În Româ-nia, ca şi în alte părţi, meseria de vopsitor de garduri este exersată deopotrivă de bănci, de culte şi de ierarhi ai bisericii, de primari şi de instituţii de asigurare, de reprezentanţi, ori experţi guvernamentali, istorici, reprezentanţi ai "ocupaţiilor liberale", de ziarişţi, ori mici întreprinzători. Febrilitatea activităţilor dedicate ascunderii dezastrului din spatele butaforiei nu este întrecută decît de febrilitatea activităţilor demolatoare a tot ceea ce încă mai este de dărîmat, ori de spoliere a resurselor maşinăriei bugetare, pe seama cheltuielilor tot mai aberante ale "statului". Din acest punct de vedere, România a devenit o societate potemkinistă model!

P.S. Vrea cineva un exemplu economic aplicat? Să citească atunci cu atenţie statisticile oficiale ale ieşirii noastre din recesiune!!! Ştiţi pe ce se sprijină mult trîmbiţata creştere economică? Răspuns: pe creşterea stocurilor din industrie, adică a mărfurilor pentru care s-au cheltuit fonduri şi muncă, dar care nu mai pot fi vîndute!!!! Să mai zică cineva că nu trăim în cea mai minunată dintre lumi! Lumile potemkiniste, desigur!