Solomon Wigler, condamnat definitiv în al doilea dosar la un an şi patru luni închisoare

Ioana Dogaru
Anticorupţie / 17 martie 2016

Solomon Wigler, fost consilier al lui Sorin Oprescu la Primăria Capitalei, a fost condamnat joi definitiv de Curtea de Apel Bucureşti la un an şi patru luni închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, după ce a primit aproximativ 25.000 euro de la administratorul unei firme, informează Agerpres.

De asemenea, instanţa a dispus confiscarea de la Solomon Wigler a sumei de 25.000 de euro, fiind menţinut sechestrul pus pe bunurile acestuia: două apartamente, un spaţiu comercial, un BMW X3 şi un Audi Q5, transmite sursa citată.

Această condamnare a fost dată într-un dosar disjuns din altul ce viza trafic de influenţă, în care Solomon Wigler a primit pe 4 februarie 2016 o condamnare definitivă de patru ani închisoare cu executare, pentru că ar fi primit de la acelaşi administrator suma de aproximativ 200.000 euro, a precizat Agerpres.

Potrivit DNA, în perioada iunie 2012 - mai 2015, Solomon Wigler a pretins suma de 230.000 de euro de la Alexandru Claudiu Buciu, administrator la BMC Invest SRL Lugoj, şi a primit de la acesta 204.000 euro, în schimbul intervenţiei sale în vederea aprobării în Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a unor autorizaţii pentru construirea a trei supermarketuri în Capitală.

În timpul anchetei, Solomon Wigler a declarat că l-a cunoscut în anul 2012 pe Alexandru Buciu, despre care ştia că lucrează la o firmă cu acţionariat german, ce are ca obiect de activitate dezvoltarea imobiliară şi se ocupa cu achiziţia de terenuri şi construirea magazinelor pentru Kaufland, transmite sursa citată.

În cursul anului 2012, Buciu a venit la el în birou şi i-a spus că de foarte mult timp aşteaptă o rezoluţie la o documentaţie depusă pentru un PUZ, în vederea edificării unui magazin Kaufland în B-dul Bucureştii Noi, potrivit DNA.

În acest context, Solomon Wigler a verificat şi a constatat că documentaţia respectivă a primit toatele avizele necesare în vederea aprobării, după care a discutat cu un consilier din cadrul CGMB, pentru a susţine proiectul în Consiliul General.

"Potrivit înţelegerii pe care am avut-o, tot în perioada respectivă, Buciu Alexandru a revenit şi i-am transmis în ce condiţii poate fi aprobată documentaţia PUZ. Mai exact, i-am spus că pentru a sensibiliza consilierii, aceştia pretind suma de 50.000 euro. Acesta a fost de acord cu cererea mea şi, la o dată ulterioară, mi-a adus suma de 50.000 euro. La rândul meu, am remis suma de bani consilierului contactat. Tot în perioada respectivă, Buciu Alexandru a venit în biroul meu şi mi-a pus un plic în dulap, constatând ulterior că în plicul respectiv era suma de 50.000 euro", a mai spus Wigler.

Ulterior, la sfârşitul anului 2013, Alexandru Buciu l-a căutat din nou şi i-a spus că are probleme cu o documentaţie legată de un PUZ pentru un magazin Kaufland, care urma a fi edificat pe bdul. 1 Mai.

Solomon Wigler a făcut din nou verificări şi a luat legătura cu un consilier general pentru a sprijini adoptarea în Consiliul General a acestui proiect, după care i-a cerut lui Buciu suma de 35.000 euro, din care a primit 15.000 euro, informează sursa citată.

În vara anului 2013, Buciu i-a transmis că are o problemă cu obţinerea unei autorizaţii pentru construirea unui sens giratoriu la intersecţia străzilor Preciziei cu Valea Cascadelor.

"După ce am făcut aceste verificări, am luat legătura cu inculpatul Buciu Alexandru şi i-am spus că documentaţia este blocată la direcţiile de specialitate. De asemenea, i-am precizat că în vederea obţinerii acestei autorizaţii o să vorbesc cu primarul general sau să-l informez pe acesta din urmă, întrucât era o lucrare de interes public, pentru a debloca situaţia. În sensul celor arătate, în toamna anului 2013, nu-mi aduc aminte cu exactitate ziua sau luna, am informat pe primarul general al Capitalei cu privire la această lucrare. Ulterior acestei discuţii pe care am avut-o cu primarul general, a fost deblocată situaţia şi a fost eliberată autorizaţia de construire nr. 348/25.10.2013. După ce a primit autorizaţia de construire, inculpatul Buciu Alexandru mi-a oferit un plic în care am găsit suma de 25.000 euro. Din această sumă nu i-am remis nicio parte primarului general sau vreunei alte persoane. De asemenea, menţionez că nici eu şi nici o altă persoană nu am condiţionat eliberarea acestei autorizaţii de remiterea vreunei sume de bani de către Buciu Alexandru. Consider că suma pe care mi-a remis-o Buciu Alexandru a fost o atenţie a acestuia", a mai declarat Solomon Wigler.

Tot Wigler mai susţine că un consilier general i-a pretins suma de 15.000 euro pentru aprobarea unei donaţii de teren către Primăria Capitalei şi 40.000 euro pentru aprobarea unui PUZ necesar construirii unui magazin Kaufland pe Şoseaua Alexandriei, după care suma negociată a ajuns la 51.000 euro.

Pe 28 mai 2015, Wigler l-a primit în birou pe Buciu şi l-a anunţat pe acesta că au fost aprobate ambele proiecte de hotărâre, cei doi stabilind şi modalitatea de dare a banilor, transmite Agerpres.

"Astfel, am stabilit ca la prima tranşă să se remită suma de 25.000 euro, sens în care pe o coală de hârtie, format A4, am scris suma de 25.000 euro şi am convenit ca aceşti bani să-mi fie daţi în data de 3 iunie 2015. Totodată, am stabilit ca diferenţa până la 51.000 euro să-mi fie remisă la o dată ulterioară. Potrivit acestei înţelegeri, în seara zilei de 3 iunie 2015, m-am întâlnit cu Buciu Alexandru în zona Pieţei Muncii, împrejurare în care mi-a remis suma de 25.000 euro. Buciu Alexandru mi-a remis suma de bani în autovehiculul proprietate personală. Buciu Alexandru a pus suma de bani în torpedoul autoturismului. La scurt timp au intervenit organele de urmărire penală şi au găsit suma de bani în autovehiculul meu", le-a mai spus Wigler procurorilor.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb