Soluţia nu este disoluţia !

• (Episodul I)

Poziţia de "mat" în care a fost adusă România este rezultatul firesc al prevalenţei - în raport cu satisfacerea cererii de bunăstare a populaţiei - a unui consens îngust pentru reconstrucţia spaţiului demo-economic pe dimensiuni uzurare şi para-economice guvernate de clientelism, de interese înguste de grup şi de clan, de corupţie şi arierate fiscale care au deturnat sensul şi logica tranziţiei de la un regim democratic bazat pe statul de drept la un regim plutocratic guvernat de dictatura liberului arbitru.

Pe această cale, producţia de bunuri şi servicii de consum privat şi de consum public, de venituri fiscale, de rente, oportunităţi şi venituri curente a devenit un "mall" în care şi-au stabilit fieful camarila politică şi clientela din dotare care - fără culoare politică - au optat pentru schimbarea tricolorului pe un "tui de raia" şi pentru coborârea în bernă a indicatorilor demo-economici de dezvoltare a nivelului de trai.

La somaţia publică transmisă în direct pe 6 mai, Puterea Executivă s-a conformat şi încearcă - printr-un cumul de injustiţie - să iasă la vopsea! Interpretând á la Ludovic al XV-lea starea de criză în care se afundă Ţara (Aprés moi, le deluge! > După mine, potopul!), Guvernul, în disperare de cauză, a procesat instituţionalizarea unei "curbe de sacrificiu" în domeniul veniturilor curente din economia publică şi din economia veniturilor de înlocuire (economia asigurărilor sociale) care va avea repercusiuni dramatice asupra complexului economic naţional şi tragice asupra întregii populaţii a României.

Soluţia adoptată, dincolo de impasul constituţional, de implicaţiile şi complicaţiile pe care le convoacă în sfera economicului, a socialului afectat şi a politicului angajat, nu rezolvă nimic, doar amână deznodământul!

În fapt, poziţionându-se în dezacord flagrant cu actorii sociali, Guvernul a convocat o situaţie fără precedent, în loc să devină parte a soluţiei, a devenit parte a problemei!

• Guvernarea a fost definită de Institutul de cercetări pentru dezvoltare socială al ONU ca fiind "efortul pentru degajarea unui consens sau pentru obţinerea consimţământului sau asentimentului necesar execuţiei unui program într-o incintă în care se confruntă numeroase interese".

Într-o sinteză personală, cred şi consider că guvernarea se constituie din "convenţiile şi intervenţiile interactive ale actorilor socio-politici şi economici care, implicaţi productiv în cadrul unei structuri jurisdicţionale agreate şi împărtăşite în comun, concură prin eforturile lor consensuale, private şi instituţionale, la realizarea dezideratelor politice, sociale şi economice convenite în colectiv". Şi mai cred că, "buna guvernare" nu poate fi decât "procesul nemijlocit prin care manifestul pentru edificarea imperiului bunăstării adoptat democratic într-o jurisdicţie devine, nemediat, un bun comun imediat".

De fapt, criza de sistem cu care se confruntă România este rezultatul firesc al egidei nefireşti sub care a fost pusă tranziţia: "privatizarea profiturilor şi socializarea pierderilor". Sinistrul a devenit flagrant odată cu realizarea masei critice în erorile de management la nivelul "întregului", la nivelul economiei naţionale.

Atingerea masei critice a fost semnalată demo-economic de deficitul cronic de resurse cu care se confruntă economia publică şi economia veniturilor de înlocuire, în fapt repercusiunea imediată a depăşirii nivelului maxim de suportabilitate a economiei reale în realizarea funcţiilor sale fondatoare:

- producţia de venituri curente necesare achiziţionării consumului final al populaţiei,

- producţia de venituri fiscale necesară finanţării cheltuielilor în economia publică şi

- producţia de contribuţii sociale necesare finanţării economiei veniturilor de înlocuire.

• Principalele bunuri publice produse de democraţie în statul de drept sunt securitatea şi bunăstarea socială, singurele care dau sens existenţial autorităţii. Axiomele de raţionalitate (doxa) în baza cărora se constituie şi se perfecţionează comportamentul socio-economic şi politic al populaţiei, al grupurilor de interese şi al comunităţii în întregul său convoacă un demers continuu de observare, evaluare şi perfecţionare a managementului nivelului de trai încredinţat prin contractul social autorităţii. Comandamentele strategice care trebuie să guverneze decizia autorităţii sunt ne-echivoce: (1) creşterea stocului de ocupare în economia reală ca sursă primară de venituri curente, (2) creşterea stocului de expertiză în economia publică, (3) creşterea stocului de bunăstare în economia socială, (4) creşterea stocului de securitate societală. Eficacitatea societală a prestaţiilor sub formă de servicii publice şi a producţiei de bunuri publice (economice, sociale, politice şi culturale) date în sarcina Executivului şi instituţiilor publice deconcentrate, conexe, subordonate, subordonate şi descentralizate - în fapt, randamentul funcţiei publice - este dependentă şi condiţionată de: (a) buna credinţă în exercitarea autorităţii, (b) expertiza implicată în construcţia politicilor publice, (c) asigurarea sinergiei între agenda publică (cererea reală de bunuri şi servicii publice) şi conţinutul efectiv al politicilor publice angajate, (d) eficienţa economică imprimată politicilor publice prin construcţia primară şi prin modul instituţional de implementare.

O parte din repercusiunile demo-economice care decurg din acest montaj politic, inclusiv cele convocate prin diminuarea cu 25% a drepturilor salariale şi cu 15% a drepturilor de pensie (rezolvată á la Pillat din Pont de CCR) şi a altor drepturi achiziţionate de titularii de asigurări sociale le-am prezentat în ediţia din 14 iunie curent a ziarului "Bursa". Explicam atunci, pe baza datelor oficiale, că, date fiind cauzele care au convocat criza şi caracterul sistemic al acesteia, necesarul de măsuri, mecanisme şi politici (demo-economice, legislative şi instituţionale) care - în regim de celeritate, asociativitate şi co-temporalitate - trebuie pus în operă este heterodox (cere schimbarea paradigmei fiscale!). Subliniam, de asemenea, că reconsiderarea comandamentelor economice şi politice care guvernează - prin mecanismele pieţei şi ale drepturilor de proprietate - arbitrajul bunăstării în comunitate (eficienţa economică, eficacitatea socială şi justiţia societală) se impune de la sine ca parte a soluţiei ce poate fi creditată cu finalitatea aşteptată! Dar, deocamdată,.... "câinii latră, ursul merge!".

Cum pachetele de măsuri însăilate tutelar de "Putere" şi "Contra-putere" spre a contracara dezastrul bugetar revelă o lipsă patentă de expertiză macro-economică şi o precaritate "mândră" în înţelegerea cinematicii proceselor demo-socio-economice care guvernează politicile publice, cum toate vorbesc "doct" (în interiorul, la marginea, sau dincolo de limitele Constituţiei!) de scăderea cheltuielilor, de creşterea impozitelor, de scăderea contribuţiilor sociale, de fiscalizarea progresivă, de combaterea evaziunii fiscale, de credite şi creşterea datoriei publice - în fapt, de "minorele" cu rol de reglaj fin în orice program de redresare care se respectă! - ori, de sacrificiile pe care trebuie să le facă contribuabilul (ultima redută!) şi lasă fondul problemei în afara soluţiei, reiau firul ideilor. Din alte cinci motive:

(1) setul de indicatori macro-economici dat publicităţii în ultimele zile vădeşte realitatea tristă că deznodământul este inerent;

(2) finalitatea care decurge din pachetul de măsuri propuse de Executiv şi din contra-partida oferită de formaţiunile politice care s-au simţit datoare să ia poziţie este promiscuă (evită fondul problemei)!

(3) presiunea timpului este atât de mare încât "nu mai are timp să aştepte" !

(4) "tăcerea totală" instalată spre a lăsa cale liberă "potopului", adică pentru menţinerea "status quo"-ului (convenabil, după aparenţe, atât Puterii, cât şi Contra-Puterii) este de rău augur!

(5) "planul "b" (pachetul de măsuri preconizat acultural de furnizorii de credite externe!) se cantonează şi el pe "minore"!

• 1°- Deficitul de cont curent a crescut în primele patru luni ale acestui an cu peste 40% faţă de aceeaşi perioadă din 2009. 2°- Datoria publică contractată şi trasă în acest an (până la solstiţiu!) însumează, deja, 25,5 miliarde ROL ( > 73 % din datoria comisă în 2009!). 3°- Estimata stocului de datorie publică arată că la sfârşitul anului 2010 acesta ar putea creşte, cu toate măsurile luate, cu peste 50 miliarde ROL (circa 12 miliarde euro!). 4°- Estimata deficitului bugetar în 2010 se învârte în jurul a 10% din PIB. 5°- În ultimele 50 de zile oferta de titluri de datorie publică (certificate de trezorerie şi obligaţiuni de stat) a înregistrat eşecuri de piaţa care însumează aproape 5 miliarde ROL! 6°- Poziţia investiţională internaţională a României măsurată prin datoria externă brută (Gross External Debt) s-a înrăutăţit în ultimele 6 luni cu 6 miliarde euro!

A. Pentru a nu împărtăşi soarta economiilor europene ajunse în proximitatea incapacităţii de plată şi pentru a fructifica avantajul pe care îl avem de a nu fi (nici măcar prin contagiune!) parte la criza financiară mondială, soluţia ieşirii din criză şi de reluare a creşterii economice presupune - "ab initio" - consens şi convergenţă decizională pentru neutralizarea efectelor demo-economice nocive pe care le emană:

- congestia cronică a veniturilor bugetare,

- procesul susţinut de îndatorare externă şi internă în care România a fost angajată de Putere şi

- amânarea "sine die" a măsurilor de contracarare eficace a crizei.

B. Decelarea corectă - şi, mai ales, onestă - a cauzelor care au convocat starea de criză şi adâncirea ei nu poate escamota faptul că această stare de lucruri decurge din:

- contracţia excesivă a surselor de finanţare a economiei publice,

- desconsiderarea ocupării salariale în economia reală ca sursă suport a veniturilor private, a veniturilor publice şi a celor socializate şi

- decuparea agendei publice din fondul politicilor publice.

C. Că ne place, că nu ne place, Economia României face parte, tipologic, din economiile de inspiraţie bis­marckiană. Structurarea sa în acest sens a fost antamată prin promulgarea în anul 1912 a Legii Neniţescu - o premieră mondială în socializarea veniturilor de înlocuire1 - şi a fost susţinută emergent de politicile publice dezvoltate ante- şi post-belic (inclusiv, din decembrie "89, încoa­ce!) în domeniul asigurărilor sociale.

Conform paradigmei de finanţare consolidată istoric, în structura macro-economică a României se pot delimita tipologic cinci economii:

1- economia reală - finanţată preponderent din capitaluri private şi credite asumate privat (datorie privată) - care degajează venituri curente sub formă de câştiguri salariale şi profituri;

2- economia publică - finanţată preponderent din taxe şi impozite aşezate pe economia reală (persoane fizice şi morale), din credite interne şi externe asumate public (datorie publică) şi fonduri externe nerambursabile;

3- economia veniturilor de înlocuire - finanţată din contribuţiile sociale ale contribuabililor [titulari - persoa­ne fizice care-şi cumpără drepturi de asigurări sociale: de bătrâneţe (pensii), de incapacitate temporară de muncă (veniturile de înlocuire în perioadele de şomaj şi/sau boa­lă) şi de contracarare a morbidităţii (finanţarea sistemului sănătăţii publice)] şi consolidată cu complementele socializate (avansate de angajator şi recuperate de acesta în preţul de revenire) suportate în devălmăşie de populaţie odată cu achiziţionarea din veniturile proprii a consumului final;

4- economia uzurară (unii îi spun economie financiară!) - finanţată din marfarizarea monedei (dobânzi, comisioane, diferenţe de curs, creaţie de monedă ex-nihilo, operaţiuni cu fiducii etc.), în fapt, finanţată tot de populaţie din veniturile curente realizate!

Prin poziţia specioasă adoptată de guvern în construcţia de conţinut şi finalitate a politicilor publice - o aşezare grosieră a autorităţii în antract flagrant faţă de agenda publică şi faţă de cererea de bunăstare a populaţiei procesată prin înlocuirea sensului originar al autorităţii cu forţa brută pe care aceasta o degajă - Puterea a inserat în economia proprietăţii, para-constituţional şi juxtaliniar cu textul art. 136(1) din Constituţie ["Proprietatea este publică sau privată"], un tip insolit de proprietate - proprietatea publică administrată în parteneriat partinic/privat.

Instaurată şi funcţionalizată prin confiscarea în propriul interes a dreptului de dispoziţie, în fapt, prin convertirea "dreptului de decizie" în "drept de însuşire privată" şi prin înlocuirea regimului funcţiei publice bazat pe expertiză şi profesionalism (esenţial apolitic) cu regimul partinic de mobilare a funcţiei publice bazat pe încredinţare (în consonanţă cu cererea de recompense a camarilei din dotare, deci esenţial politică), această manu-factură a generat o componentă de structură "sui generis" în complexul economic naţional.

5 - economia de partid - patent finanţată prin coruperea normalităţii fluxurilor băneşti din care în mod normal se finanţează economia publică.

În fapt, vorbim de o cinematică indiferentă la cererea reală de politici publice care - în contradicţie (de ne-constituţionalitate, penală ?!) cu mandatul încredinţat de suveran - a modificat, în primă instanţă, ordinea de priorităţi în alocarea resurselor, a recondiţionat-o partinic şi, amânând "sine die" rezolvarea corespunzătoare a adevăratelor priorităţi (cele de fond), va condamna România - aflată deja pe panta depresiunii economice - la colaps economic, social şi politic, adică la disoluţia instituţională a statului.

D. Din cinematica funcţionalizată instituţional pentru a asigura finanţarea componentelor din structura taxonomică a economiei naţionale rezultă faptul că sursa fundamentală din care acestea îşi asigură finanţarea este economia reală, în fapt producţia de valoare adăugată pe care aceasta o degajă în procesul de producere a bunurilor şi serviciilor de consum. Implicit, nivelul de dezvoltare al economiilor subiacente (cele din structura canonică) şi sustenabilitatea lor decurg şi depind exclusiv de capacitatea economiei reale de a le finanţa, de suportabilitatea conferită costurilor prin nivelul veniturilor curente distribuite!

E. În opinia mea, ieşirea din starea de avarie profundă în care "se târăşte" economia naţională şi bunăstarea societăţii civile - dincolo de costurile greu suportabile ale "târâşului"! - este şi va rămâne, pe fond, o problemă de viziune sistemică, de asumare responsabilă a realităţii demo-socio-economice şi de voinţă politică pozitivă.

F. Luând în considerare fondul crizei şi desconsiderând costurile "politice", modelarea demo-socio-economică onestă a cinematicii ieşirii din marasmul în care ne adâncim relevă ca posibil un singur scenariu, în două secvenţe: Amenajarea reparatorie a fluxurilor economice şi a politicilor publice (Faza A) şi Re-construcţia structurală a cinematicii demo-economice care guvernea­ză bunăstarea populaţiei (Faza B). Ambele, necesar aşezate - cui prodest - sub egida raţiunii fondatoare a Constituţiei!

• După finalitatea empirică în domeniul conservării substanţei şi structurii pe care le administrează, politicile publice se clasifică tipologic în: entropice (cinematici care disipează substanţa pe care o administrează), anti-entropice (cinematici care intervin conservativ - anti-disipare - asupra substanţei administrate!) şi negentropice (cinematici care intervin conservativ, compensatoriu şi augmentativ asupra substanţei pe care o administrează).

• Faza A - Amenajarea reparatorie a fluxurilor economice şi a politicilor publice

Finalităţi aşteptate

- modificarea structurii "util/futil" a PIB în favoarea celui util (acea parte din PIB care îmbracă consumul intermediar în utilitate marfară efectivă imediată);

- evitarea definitivă a curbei de sacrificiu impusă silnic salariaţilor din economia publică, pensionarilor şi familiilor acestora;

- creşterea randamentului funcţiei publice prin scăderea ocupării fără efect socio-economic real şi a consumului fără echivalent din bani publici (dispare economia de partid!);

- îndestularea cu expertiza funcţional necesară a segmentelor neglijate din economia publică (sănătate, justiţie, poliţie, învăţământ, cercetare ş.a.m.d.) şi dis­ponibilizarea resurselor băneşti (inclusiv cotele din creditul stand-by şi din împrumutul extern sindicalizat) pentru salarizarea remuneratorie a acestora.

Proiectată pentru ieşirea din vrie şi spre restaurarea normalităţii în fluxurile economice din economia naţională, "Faza A" este esenţial anti-entropică! Ea este inspirată din realitate, o realitate anxios similară cu cea consemnată încă din 1995 de William Stanberry & Fred Thompson ("Toward a Political Economy of Govern­ment Waste: First Step, Definitions") care au identificat în economia risipei guvernamentale o taxonomie logică cu 9 tipuri de risipă, între care şi categoria denominată "corupţie, fraudă, furt şi birocratism"!

Nivelul de succes al implementării ei depinde, pe de o parte, de recunoaşterea şi asumarea responsabilă a realităţii demo-socio-economice (ca vitregie convocată pe calea desconsiderării "agendei publice ca fond al politicilor publice" şi ca expresie a dezastrului convocat pe calea desconsiderării rolului şi funcţiilor economiei reale) şi, pe de altă parte, de voinţa politică a de instaura cu maximă celeritate regimul politicilor publice de urgenţă prin care, asociativ şi co-temporal, se pot îndeplini cerinţele minimale sistematizate pe direcţii de acţiune:

1. Restaurarea în regim de urgenţă a mecanismelor ortodoxe de derulare a fluxurilor economice. Incoativ, procesul presupune demolarea economiei de partid şi reaşezarea relaţiilor dintre cele 4 economii în sfera normalităţii, în primul rând, restructurarea pe criterii de expertiză, eficienţă economică şi eficacitate socială a economiei publice, constructiv, procesul incumbă restaurarea stimulentelor forte creditate cu restaurarea ocupării (în primul rând, salariate) în economia reală, procesual, demersul trebuie însoţit, în sens reparatoriu, de recondiţionarea cu celeritate a politicilor publice pornind de la tripla finalitate cu care acestea sunt creditate (eficienţă economică, eficacitate socială şi justiţie societală susţinută), în primul rând, prin restructurarea consumului de resurse publice şi a ocupării în economia publică.

2. Amenajarea real remuneratorie a regimurilor de impunere, distribuire şi redistribuire în sensul proporţionalizării efortului individual de finanţare a economiei publice şi a economiei veniturilor de înlocuire cu capacitatea individuală de răspuns (resursele de venituri apropriate de persoanele fizice şi morale) şi al restaurării drepturilor de rentă achiziţionate prin contribuţii (inclusiv re-condiţionarea regimurilor derogatorii).

3. Simplificarea funcţională şi operaţională a mecanis­melor instituţionale de control şi reglaj fin a fluxurilor de resurse bugetare, în primul rând, cele dedicate înfăptuirii regimului fiscal (pe latura veniturilor) şi - instituţional - separarea funcţională şi bugetarea distinctă a segmentelor economiei publice (pe latura cheltuielilor) pentru a reduce costurile de tranzacţie!

4. Modelarea eficace a stimulentelor în economia producţiei de valoare adăugată utilă pentru a asigura o rată înaltă de marfaritate şi un consum intermediar scăzut (pentru a convoca eficienţa economică prin controlul la sursă a costurilor de agenţie).

5. Consolidarea Bugetului public naţional prin cuprinderea în economia acestuia a tuturor bugetelor şi bugetărilor finanţate din bani publici. Sancţiunea şi validarea lor individuală prin votul expres al Parlamentului - "ex-ante" execuţiei - se impune de la sine!

6. Interzicerea prin lege a posturilor de evidenţă contabilă "în afara bilanţului".

7. Reconstrucţia unitară a sistemului funcţiei publice, inclusiv ca regim de remunerare (indemnitară şi salarială) şi întregirea con-sensuală a sistemului cu autorităţile publice care îşi asigură resursele băneşti necesare func­ţionării prin auto-finanţare.

8. Restaurarea "in integrum" a instituţiei descărcării de gestiune ca unică instituţie prin care se constată încheierea "de facto" a mandatului public şi dez-însărcinarea, inclusiv supunerea "de jure" şi "de facto" a regimului funcţiei publice alese şi numite răspunderii administrative, materiale şi penale.

(Citiţi mâine episodul 2)

**

D-l Daniel Ionescu este doctor în economie (specialitatea Cibernetică şi Statistică Economică, ASE), cercetător ştiinţific principal în Economie Agrară (atestare ASAS), expert internaţional în Statistică (atestare INS & BLS), specialist pieţe de capital (ates­tare SEC). Domnia sa şi-a consolidat expertiza profesională prin cursuri şi studii post-universitare urmate şi absolvite în Austria, Australia, Canada, Franţa, Italia, Olanda, Portugalia şi SUA (Teorie şi modelare macroeconomică, Managementul resurselor financiare în condiţii de risc, Globalizare - modelarea cibernetică a proceselor economice, Pieţe de capital - managementul reglementării şi exploatării, Teoria impunerii şi bugetarea finanţelor publice, Doctrine politice şi politici publice în tranziţie, Economia justiţiei, Administraţie publică şi afaceri publice).