SONDAJ AMCHAM: Aproape jumătate din companii se aşteaptă la scăderi ale veniturilor, în acest an

A.I.
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 7 iulie 2020

Aproape jumătate din companii se aşteaptă la scăderi ale veniturilor, în acest an

"În contextul redresării economice post-pandemie, calitatea ţării noastre de membru UE devine de departe cel mai apreciat avantaj competitiv", susţine Amcham

Ionuţ Simion: "Poziţia României în UE are potenţialul de a capitaliza oportunitatea de a pune ţara noastră pe lista destinaţiilor pentru relocarea facilităţilor de producţie"

Aproximativ 81% dintre companii se vor baza pe fondurile proprii pentru finanţare în acest an şi ulterior; doar 3% se gândesc să apeleze la piaţa de capital

Sectorul privat are aşteptări rezervate privind evoluţia afacerilor în acest an, ca urmare atât a condiţiilor de piaţă şi politicilor economice interne dar şi a incertitudinii privind evoluţia pandemiei de Covid-19 şi impactului asupra economiilor la nivel global, relevă rezultatele sondajului privind calitatea climatului investiţional din ţara noastră, ediţia 2020, realizat de AmCham România.

Practic, aproximativ 50% dintre companiile participante la sondaj se aşteaptă să încheie anul financiar 2020 cu scăderi ale veniturilor, ale numărului de angajaţi precum şi ale investiţiilor, spre deosebire de anul 2019, pentru care doar 10% au indicat scăderi ale acestor indicatori.

Ionuţ Simion, Preşedintele organizaţiei, a declarat: "Anul 2020 este atipic din punct de vedere economic, din cauza pandemiei COVID-19".

În mod explicabil, rezultatele sondajului reflectă această nouă realitate, proiecţiile companiilor din România asupra veniturilor, a numărului de angajaţi şi a planurilor de investiţii fiind toate în diminuare semnificativă faţă de anul anterior. În acest context plin de provocări, dar şi de oportunităţi, AmCham Romania lansează un apel la acţiune imediată, în vederea redresării economice şi insănătoşirii mediului de afaceri şi investiţional post-pandemie. Salutăm în acest sens Planul de relansare economică anunţat de Guvernul României, însumând investiţii de aproape 100 miliarde euro pentru următorii zece ani. În acelaşi timp, România trebuie să profite din plin de noile oportunităţi de finanţare europeană nerambursabile, oferite prin programul Next Generation EU, acţionând rapid, strategic şi cu viziune pentru viitor".

Calitatea infrastructurii digitale conduce detaşat topul celor mai apreciate condiţii de piaţă oferite de ţara noastră, singura care a primit calificativul Foarte Bună din partea a 20% dintre respondenţi, urmată de calitatea capitalului uman, considerată Foarte Bună de 8% dintre respondenţi şi Bună de 45% şi de nivelul de impozitare al companiilor care se situează pe acelaşi nivel de apreciere ca în ediţia de anul trecut. În mixul avantajelor competitive care rămân relevante pentru ţara noastră în contextul economic actual, a rămas pe primul loc, cu 83%, importanţa apartenenţei la Uniunea Europeană, în creştere cu 5% faţă de ediţia precedentă.

Ionuţ Simion a spus: "Faptul că anul trecut statutul de apartenenţă la UE se regăsea în top trei a fost oarecum o concluzie surprinzătoare, iar noi am încercat să ni-l explicăm prin faptul că membrii noştri au considerat că prin acest statut România a reuşit să salveze aparenţele lăsate de impactul OUG 114 (...). Însă în lipsa unor provocări de acest calibru, creşterea importanţei dată apartenenţei la UE anul acesta credem că are un mesaj mult mai amplu.

Pe de o parte este legat de faptul că, rămânând ancorată în spaţiul UE, România poate avea acces la resurse care să-i permită o relansare cu succes a activităţii economice".

Preşedintele AmCham România a punctat că, spaţiul comunitar reprezintă o destinaţie de export extrem de importantă pentru ţara nostră, dar a subliniat totodată că, poziţia României în UE are potenţialul de a capitaliza oportunitatea de a pune ţara noastră pe lista destinaţiilor pentru relocarea facilităţilor de producţie.

"Au loc discuţii la nivel mondial dar şi în România privind posibilitatea de asigura o anumită independenţă faţă de China, în ceea ce priveşte furnizarea diferitelor produse de importanţă strategică pentru economia fiecărei ţări. O relocalizare a unor asemenea capacităţi de producţie sau destinaţie pentru o astfel de relocalizare este ţara noastră. Numai că

România nu va avea nicio şansă dacă nu face investiţii în infrastructură, în digitalizarea serviciilor publice şi în dezvoltarea capitalului uman (...), Un sistem de educaţie bine pus la punct care să continue succesul pe care România l-a avut cu această forţă de muncă bine calificată şi ieftină, comparativ cu alte state", a adăugat Ionuţ Simion.

Cu privire la capitalul uman sondajul relevă o îngrijorare în ceea priveşte disponibilitatea forţei de muncă calificate şi a potrivirii de competenţe necesare în piaţa muncii, în contextul în care 60% dintre companii caracterizează situaţia pieţei muncii din industria în care activează ca fiind tenisonată din această perspectivă.

Cu privire la evoluţia cifrei de afaceri, doar 18% dintre respondenţi estimează o scădere mai mare de 25%, în timp ce 24% anticipează o scădere între 10 si 25%, iar 29% o scădere până în 10%.

Omer Tetik, Vice-Preşedinte AmCham România a spus: "Aş dori să remarc nivelul de relativ optimism care rezultă din răspunsurile privind aşteptările de revenire economică post pandemie, în contextul în care 45% dintre participanţi consideră cel mai probabil un scenariu de revenire în formă U, deci văd posibilă o recuperare pe termen mediu, iar 11% se aşteaptă la o revenire rapidă după şocul pandemic, în formă de V. Totuşi, această perspectivă poate deveni realitate doar dacă vor fi implementate măsuri ferme care să redea companiilor încrederea de a investi în continuare în economie, în condiţiile în care aproape jumătate au indicat că nu au în plan noi investiţii în 2020".

În ce priveşte finanţarea afacerilor, cele mai multe companii se bazează în principal pe fonduri proprii pentru finanţarea afacerii în 2020 şi în viitorul apropiat, completate pentru aproximativ o treime dintre respondenţi de surse precum împrumuturile bancare sau împrumuturi de la acţionari.

Practic, 81% dintre respondenţi se vor baza pe fondurile proprii pentru finanţare în acest an şi ulterior, 34% au spus că vor apela la împrumuturi către acţionari, 31% la împrumuturi bancare, 8% fonduri de investiţii cu capital privat şi doar 3% dintre respondenţi se gândesc să apeleze la piaţa de capital.

În ceea ce priveşte relansarea economică, membrii AmCham consideră că principalele componente ale acestui proces, în ordinea răspunsurilor cumulate de fiecare, trebuie să fie investiţii în infrastructură (76%), digitalizarea administraţiei publice, inclusiv a administraţiei fiscale (73%), reforma sistemului sanitar (53%), creşterea stabilităţii şi predictibilităţii climatului politic şi de reglementare (49%) şi o absorbţie ridicată a finanţării europene, în special din fondul de relansare economică pentru statele membre (45%).

Alex Milcev, membru al Consiliului Director al AmCham Romania, a spus: "Cele mai apreciate măsuri adoptate de Guvern pentru susţinerea companiilor au fost pentru membrii AmCham cele legate de lichiditate şi angajaţi, respectiv bonificaţia pentru plata impozitului pe profit în avans, accelerarea rambursării de TVA şi şomajul tehnic, astfel că salutăm decizia de prelungire a perioadei de aplicare a acestor măsuri care continuă să rămână relevante pe termen scurt şi mediu. Concomitent, trebuie demarate fără întârziere proiectele de investiţii pentru modernizarea şi digitalizarea administraţiei fiscale care trebuie să ţină pasul cu ritmul accelerat al proceselor de digitalizare din mediul privat, pentru a simplifica conformarea voluntară şi a îmbunătăţi gradul de colectare a veniturilor bugetare"

Pentru că multe companii au indicat că fie se aşteaptă la un nou val epidemic sau nu au o claritate cu privire la acest fenomen, în plan intern vor permanentiza schimbări operaţionale adoptate în acest context precum digitalizarea, intensificată deja pe fondul pandemiei pentru mai mult de 50% dintre participanţii la sondaj, odată cu identificarea de noi produse, servicii, pieţe, sau reducerea costurilor operaţionale.

AmCham Romania va avansa aceste recomandări şi în dialogul cu Guvernul şi factorii de decizie relevanţi pentru a contribui la adoptarea celor mai potrivite politici publice şi măsuri economice de impact pentru o creştere economică sustenabilă, bazată pe crearea de valoare adăugată mare.

Notă:

Perioda de colectare a răspunsurilor pentru ediţia din acest an a sondajului privind calitatea mediului investiţional a fost 15 mai - 19 iunie 2020.

Au participat la sondaj executivi a 131 din totalul celor 450 de companii membre AmCham

- 60 % companii cu cifra de afaceri anuală peste 5 milioane USD

- 40 % companii cu cifra de afaceri anuală sub 5 milioane USD

- 65% reprezentând companii din industrie - ITC, Sănătate, Automotive, FMCG, Banking & Financial Services, Construcţii, Retail, Bunuri de consum, Producţie industrială, energie, transporturi, turism, HORECA.

- 35% reprezentand companii din sectorul serviciilor - consultanţă, servicii profesionale, avocatură

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb