Compania de electronice Sony Corp. a înregistrat pierderi operaţionale de 32,6 mld. yeni (242 mil. euro) în perioada iulie-septembrie 2009, faţă de profitul de 59,2 mld. yeni din perioada similară din 2008, şi a redus estimarea privind pierderile pe anul fiscal 2009 la 60 mld yeni, scrie Les Echos.
"Prima impresie e bună. Rezultatele au fost stimulate de îmbunătăţirea vânzărilor pe televizoarele de tip LCD. De asemenea, am observat progrese pe activitatea financiară, mai ales pe Sony Life. Perspectivele par bune, după ce Sony a reuşit să îşi limiteze pierderile în ciuda aprecierii yen-ului", a spus economistul şef al Rakuten Investment Management, Kazutaka Oshima.
Sony a înregistrat pierderi pentru al patrulea trimestru consecutiv în perioada iulie - septembrie 2009, al doilea trimestru al anului fiscal, pe fondul scăderii vânzărilor telefoanelor mobile şi a ieftinirii consolelor PlayStation 3, dar analiştii au menţionat semne de ameliorare în alte activităţi ale grupului, mai scrie Les Echos.
Pentru anul fiscal care se va încheia la finalul lui martie 2010, Sony şi-a redus estimările privind pierderile operaţionale, de la 110 miliarde yeni la 60 miliarde yeni.
În septembrie, Sony a lansat o nouă versiune a consolei PlayStation 3, care să concureze cu produsul Microsoft, Xbox 360, şi cu cel al Nintendo, Wii.