SORIN GRINDEANU: "Facem parte din această majoritate şi ne asumăm deciziile pe care Guvernul României le ia"

F.D.
Politică / 7 august 2022

"Facem parte din această majoritate şi ne asumăm deciziile pe care Guvernul României le ia"

Prim-vicepreşedintele Partidului Social Democrat, Sorin Grindeanu, a afirmat că formaţiunea politică din care face parte îşi asumă lucrurile de la guvernare şi acum, când premierul este de la alt partid, precizând că social-democraţii îşi asumă deciziile luate de Executiv, relatează News.ro.

Sorin Grindeanu a fost întrebat, astăzi, în cadrul unei emisiuni TV, ce şanse dă rotativei guvernamentale din mai 2023.

"Din punctul meu de vedere, cred că se va produce, de ce nu?", a afirmat Grideanu.

La remarca potrivit căreia astfel preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, va deveni premierul României, prim-vicepreşedintele PSD a replicat: "E preşedintele PSD. Noi am avut experimente în care inclusiv eu am făcut parte din asemenea experienţă, dar nu doar PSD, şi PNL. Apare o o zonă bicefală, dacă vreţi, de conducere, ceea ce nu e productiv. Şi atunci cred că e corect, preşedintele partidului să fie prim-ministru".

Întrebat dacă îşi doreşte să rămână la Ministerul Transporturilor sau să meargă preşedinte al Camerei Deputaţilor în locul lui Marcel Ciolacu, Sorin Grindeanu a răspuns: "E o proiecţie pe care în acest moment mi-e greu să o fac. Pe de o parte, am început şi enumeram în prima parte a emisiunii dumneavoastră, nici măcar nu spun că le-am început eu, dar cel puţin am făcut în aceste luni foarte mult push pe proiecte care sunt foarte importante şi care mi-aş dori să le văd finalizate. Pe de altă parte, sigur Camera Deputaţilor este extrem de importantă. Sunt parlamentar, e o chestiune şi ar fi o onoare pentru mine ca toţi colegii mei să mă susţină pentru pentru această poziţie. Dar e o speculaţie, haideţi să vedem, pentru că asta nu înseamnă că nu pot să rămân, dacă Marcel Ciolacu e primul ministru, să se excludă sau vom avea varianta în care eu neapărat trebuie să plec de la Transporturi. Sunt şi alţi colegi ai mei care pot să meargă preşedinţi ai Camerei Deputaţilor. Nu e vorba despre asta. Dacă voi performa, fac treabă ca ministru al Transporturilor, dacă colegii mei vor considera că mai bine rămân acolo să termin anumite proiecte. Dar, dacă vor fi alţii care pot să vină cu un suflu nou, n-am niciun niciun fel de problemă de acest tip".

Grindeanu a mai fost întrebat dacă există vreun scenariu în care PSD să nu preia guvernarea în mai 2023.

"Noi ne asumăm lucrurile de la guvernare şi acum, când prim ministrul este de la alt partid, nu de la noi, nu fugim de deciziile pe care le ia Guvernul României. Nu e Guvernul PNL, nu e Guvernul, nici măcar PNL- PSD-UDMR, e Guvernul României. Noi facem parte din această majoritate şi ne asumăm deciziile pe care Guvernul României le ia.Unele dintre ele luate de miniştrii PSD, altele de miniştrii UDMR sau PNL. Vorbim totuşi de Guvern. Eu cred că totuşi clasa politică din România a câştigat un pic de maturitate. Sigur, am mai avut o experienţe în care s-au semnat anumite protocoale, s-au angajat anumite lucruri şi peste doi ani s-au schimbat. Şi cei care au stricat acele lucruri au plătit politic într-un final. Cel puţin din partea noastră, din partea PSD-ului, vă asigur că suntem şi am dovedit acest lucru, suntem parteneri loiali, mergem înainte. E un protocol care e semnat", a explicat Grindeanu.

El a mai fost întrebat dacă Marcel Ciolacu este favorit să fie candidatul PSD la alegerile prezidenţiale dacă va fi premier de anul viitor.

"Şi dacă nu am fi la guvernare şi am fi în opoziţie, şi dacă ar fi fost invers lucrurile, ar fi dat prima dată PSD primul ministru şi în mai anul viitor ar fi fost rotativa şi ar fi avut PNL-ul prim ministru, în general, la PSD, preşedintele partidului este cel care candidează", a explicat prim-vicepreşedintele PSD.

Grindeanu consideră că preşedintele PSD este favorit într-o competiţie internă pentru a fi desemnat candidat la alegerile prezidenţiale.

"Oricine e preşedinte la PSD, în această postură de preşedinte al partidului, după ani, că nu e preşedinte venit peste noapte. În 2024, vă daţi seama, sînt cinci ani de cînd ar conduce şi eu cred că oricine ar fi şi aici nu vorbim de Marcel sau de Gabi sau de altcineva, oricine conduce Partidul Social Democrat, aşa cum e organizat Partidul Social Democrat şi îşi doreşte, că e foarte important să-ţi şi doreşti acea funcţie, pleacă din postura de favorit în interior, ca şi candidat pentru această funcţie. Am văzut poziţia preşedintelui Marcel Ciolacu, o apreciez", a transmis Grindeanu.

El a mai afirmat că nu doreşte să intre în competiţia internă pentru desemnarea candidatului la alegerile prezidenţiale.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Cam guraliv acest Grindeanu, vorbește mult și prost, la fel ca Ciolacu.

    Adică un penibil.

    Adică, după logica acestui individ, daca PNL va lua decizii împotriva poporului, PSD ce o să facă, o să bată din palme? 

    Nu ca, din '89 incoace, socialistii ar fi avut cine stie ce inteligenti prin partidele lor, dar incepand cu Veorica robinetul cu meritocratia s-a inchis complet la ei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb