SORIN STOICA, ETURIA: "Avem o creştere de circa 10%, faţă de anul trecut, dar este un plus venit cu multă muncă"

Ziarul BURSA #Companii #Turism / 5 octombrie 2018

"Avem o creştere de circa 10%, faţă de anul trecut, dar este un plus venit cu multă muncă"

Peste 3000 de turişti au ales să plece în vacanţă cu Eturia, în prima jumătate a anului, preţul unui pachet mediu fiind de 1500 de euro de persoană, ne-a declarat Sorin Stoica, co-proprietar şi CEO al agenţiei de turism Eturia.

Domnia sa ne-a acordat un interviu în care ne-a vorbit despre cum a decurs segmentul vacanţelor exotice în acest an, de noile parteneriate încheiate de Eturia, dar şi de destinaţiile pe care agenţia mizează anul viitor.

"Numărul vacanţelor exotice vândute a crescut, multe destinaţii exotice au devenit accesibile"

"Anul acesta a fost marcat de instabilitatea politică şi de aşteptarea unei noi crize care se proroceşte"

Reporter: Cum a decurs anul 2018 în turism? Dar pentru Eturia?

Sorin Stoica: Din informaţiile pe care le am, până în prezent, 2018 a fost un an comparabil cu 2017 pe segmentul de turism extern. Cred că este o mică creştere faţă de anul trecut pe acest segment, nu avem încă nişte cifre, dar din ceea ce văd pare că va fi o creştere.

Pentru Eturia avem o creştere de circa 10% faţă de anul trecut, dar este un plus venit cu multă muncă. Dacă anul trecut am crescut cu 40%, faţă de 2016, cu eforturi normale, anul acesta a existat multă tensiune în piaţă şi a fost mai greu.

Reporter: Ne puteţi da câteva exemple?

Sorin Stoica: În primul rând atmos­fera, instabilitatea politică care dă fiecăruia dintre noi o anumită incertitudine. Apoi, toată această aşteptare a unei noi crize care se proroceşte de vreun an de zile.

În plus, există foarte multă agitaţie online. Cred că partea de online, de social media, de unde era o chestie frumoasă, din care lumea se informa, acum a devenit o toxicitate, cu multă informaţie contradictorie şi lucruri care bulversează. A fost destul de greu pentru noi să ne facem strategii pe termen lung, în acest an. A trebuit tot timpul să ne schimbăm din mers.

Piaţa din ţara noastră este foarte influenţabilă, noi încă nu am acumulat nişte cheag ca naţiune, nu avem în spate nişte ani în care să acumulăm şi nişte situaţii financiare solide, să consolidăm. Noi suntem tot timpul pe termen scurt, mai câştigăm ceva, mai investim sau mai luăm o vacanţă, apoi mai vedem luna viitoare.

A fost un an interesant, cu foarte multe provocări. Totuşi, un an pe plus. Suntem recunoscători că am reuşit să creştem şi faţă de anul trecut, ceea ce reprezintă o mare performanţă în condiţiile date, şi ne propunem să încheiem anul cu un plus de cel puţin 15%.

Cred că piaţa din România are un an de zbucium, de aşezare pe zona turistică şi cred că şi 2019 va mai fi aşa. Este o perioadă în care se schimbă generaţiile de turişti. Orice schimbare pentru unii jucători din piaţă este o oportunitate. Cred că avem datoria, ca turoperatori, să influenţăm trendurile în mod pozitiv, informând corect turiştii, şi avem datoria să ne aliniem la trendurile mondiale şi, în plus, nu este nevoie să pescuim în ocean, putem să ne alegem să pescuim în câteva iazuri, dar care să fie cele cu cel mai mult peşte.

Schimbările vor fi în bine pentru cei care vor şti să se poziţioneze şi să-şi aleagă o direcţie. Noi tot timpul am încercat să ne diferenţiem de restul agenţiilor de turism prin această segmentare. Nu ne-am dus să vindem de toate. Cred în continuare că a vinde de toate înseamnă a nu vinde nimic de calitate. Nu cred că în turism poate exista conceptul de supermarket, nu cred că poţi să vinzi la fel de bine şi România, şi Grecia, şi Guatemala, şi Namibia. Cred că poţi să vinzi bine o anumită gamă de produse. Să vinzi bine în­seamnă să îi oferi clientului o experienţă autentică şi să-l faci să se întoarcă la tine. Pentru mine în acest moment acestea sunt obiectivele cele mai importante, să oferim experienţe inedite clientului. Aici vor mai apărea nişte segmentări, nişte reorientări pentru anul viitor. Ne gândim să renunţăm la anumite oferte, dar şi să adăugăm alte experienţe unor pachete deja existente. Deja am început să ne îmbunătăţim pachetele, chiar dacă iarăşi ne ducem tarifele peste piaţă. Am început să adăugăm experienţe locale. Nu ne ducem neapărat să scoatem alte destinaţii din portofoliu, cât să aducem altele. Îmi doresc să-i învăţăm, atât cât putem noi, pe turiştii noştri să călătorească în mod activ, să ia călătoria ca o oportunitate de dezvoltare personală.

Pe cât posibil, îmi doresc să facem turism sustenabil, să avem contact direct cu parteneri locali, să obţinem, astfel, cele mai bune informaţii şi tarife competitive, plus că aşa vom susţine turismul.

Reporter: Cum a evoluat segmentul vacanţelor exotice?

Sorin Stoica: Cred că per total a crescut numărul de vacanţe exotice vândute pentru că foarte multe destinaţii exotice au devenit accesibile, multe deja nu mai sunt exotice. De exemplu, pentru Thailanda sunt extrem de multe oferte, de la backpacker, la oferte luxury. Totodată, sunt multe oferte şi în ceea ce priveşte companiile aeriene, nici nu mai ştii care este preţul corect.

Am senzaţia că mai mulţi turişti români s-au mutat de pe vacanţe în Europa pe vacanţe exotice, în special pe cele accesibile până în 1000-1200 euro, ca Zanzibar, Thailanda, Bali şi Asia, în general. Fiind accesibile din punct de vedere al expunerii pe piaţă, oamenii au început să-şi rezerve foarte mult singuri şi fiecare a putut să-şi facă o vacanţă de bugetul pe care şi l-a dorit. Cred că vacanţele exotice au crescut cu 10-15% din câte îmi dau seama.

Din informaţiile pe care le avem noi, Maldive a crescut cu 30%, faţă de anul trecut.

Malaezia devine o destinaţie interesantă, pentru care cererea a crescut, iar autorităţile de acolo fac eforturi de promovare. Pentru România, Malaezia înseamnă în continuare doar Kuala Lumpur şi Turnurile Petronas. Noi avem în portofoliu şi alte destinaţii. Au început să fie mai multe zboruri pe Malaezia, se fac eforturi de promovare intensă a ţării.

Reporter: Ce noi parteneriate a încheiat Eturia în ultimul timp?

Sorin Stoica: Încheiem mereu parteneriate. Poate cele mai importante pe care le-am încheiat au fost cu cei de la Lernidee Trains and Cruise, care operează trasee cu trenul în întreaga lume. Vom oferi, astfel, vacanţe cu trenul de cinci stele, printre care şi Transsiberianul, dar şi croaziere pe Mekong, pentru care avem şi exclusivitate pe Româ­nia. Mai avem parteneriate cu cei de la Cruise America, care operează croaziere pe râurile din SUA.

Am încheiat, de curând, un parteneriat cu lanţul hotelului Iberostar, hoteluri premium pentru Caraibe, am des­chis parteneriate cu hotelurile Hyatt Hotels. Am adus în portofoliul nostru hoteluri noi în Vietnam, în Bali. Mai avem parteneriat cu Dusit Thani, care este un lanţ de hoteluri de lux din Asia şi Oceanul Indian.

Investim foarte mult în zona aceasta de parteneriate strategice şi de dezvoltare, pentru că încercăm să oferim turis­mul autentic fiecărei destinaţii. Încercăm să rămânem aliniaţi la ceea ce am fost când ne-am lansat - o companie care să facă vacanţe pe profilul clientului, acel tailor made.

În acest moment, cred că avem în portofoliu undeva la 5000 de produse.

Marile provocări ale noas­tre ca agenţie, dar şi ca oameni în general, este de a rămâne aliniaţi valorilor noastre şi a nu ne lăsa ademeniţi pe termen scurt. Aşa cu siguranţă vom putea progresa.

Reporter: Care a fost cea mai scumpă vacanţă vândută?

Sorin Stoica: Am avut mai multe vacanţe scumpe vândute anul acesta. Trebuie să înţelegem exact ce înseamnă scump, pentru că pentru unii înseamnă ceva luxury, pentru alţii ceva complex, iar pentru alţii o durată foarte lungă.

Cea mai scumpă, ca valoare, anul acesta a fost o vacanţă de 70.000 de euro pentru şase săptămâni, patru persoane - în Australia, Noua Zeelandă, Indonezia şi Singapore.

Dar noi în România nu vindem vacanţe luxury sau sunt într-un cerc foarte închis şi nu prin agenţiile mari. O vacanţă luxury costă în jur de 150.000 - 200.000 de euro pe săptămână.

Reporter: Câţi turişti au călătorit anul acesta cu Eturia şi care a fost preţul mediu al unui pachet?

Sorin Stoica: În primele 6 luni de zile am avut, în jur de 3000 de turişti. Preţul unui pachet mediu a fost de 1500 de euro de persoană.

Reporter: În ce stadiu vă aflaţi legat de deschiderea biroului din Londra?

Sorin Stoica: Suntem pe ultima sută de metri, a durat mai mult partea juridică, dar deja am bătut palma cu partenerii de acolo şi sper să fie des­chis cât de curând, însemnând anul acesta. Am avansat, dar nu mai este în zona de confort, mai ales acum cu Brexitul.

Reporter: Ce propuneri are Eturia pentru Revelion?

Sorin Stoica: De revelion avem des­tinaţii care se vând ca pâinea caldă şi sunt vândute de câteva luni şi altele care merg pe last minute. Mereu trimitem în jur de 1000 de oameni de Revelion în vacanţe exotice. Maldive este deja sold out, mai avem Cuba, Thailanda, Croazieră de 25 de zile în America de Sud care este aproape vândută, Rusia de revelion pentru o iarnă ruseas­că. Cred că vom avea o creşetere de revelionul acesta, faţă de cel de anul trecut, interesul este mare.

Cred că 300-400 de locuri sunt deja vândute pentru Revelion. Mexicul s-a vândut anul acesta foarte bine de revelion, în jur de 100 de oameni, majoritatea în Cancun, dar avem şi un circuit de 2 săptămâni.

Reporter: Care credeţi că vor fi cele mai căutate destinaţii anul viitor, credeţi că se vor schimba?

Sorin Stoica: Fluxul de turişti din ţara noastră care călătoresc constant în destinaţii exotice este în jur de 40.000-50.000 de persoane. Oamenii aceştia se schimbă, 10.000 care sunt călători mai vechi şi care deja au fost în Thailanda, China, Mexic, Argentina, Vietnam, Guatemala, caută acum destinaţii precum Mongolia, Madagascar, Namibia, Papua Noua Guinee, ce mai au de vizitat.

Apoi este valul din urma lor care se mută de pe Argentina, Chile, pe Laos. Se schimbă automat trendul destinaţiei. Dacă un contingent mai gros se mută de pe o destinaţie de primă mână ca Thailanda, China, Peru, Republica Dominicană, apoi începi să te duci către mâna a doua - Japonia, Mexic, Indonezia, India. Ei vin cu trendul.

Pentru anul viitor cred că va creşte trendul pe destinaţiile emergente, des­tinaţii cunoscute care se vând bine, dar care nu sunt încă în top. Mă refer aici la Mexic, care nu este promovat suficient în România, SUA, şi aici aş lăsa deoparte New York, Miami şi San Francisco, Los Angeles, Las Vegas, mă refer la zona de parcuri naţionale, la coasta de sud, pariez în continuare că va creşte Canada.

Din destinaţiile care au fost pe locul trei în topuri, simt o revigorare pe Argentina, Brazilia, pe Vietnam-Cambodgia, Costa Rica. Acestea cred că vor intra în topuri.

Destinaţii care vor avea vânzări importante cred că vor fi şi destinaţiile din Asia Centrală, zona de Uzbekis­tan, Kurdistan, Kazakhstan, Chile - o văd ca destinaţie de nişă care va avea vânzări relevante, Namibia, Mada­gascar.

Ca vedete cred că în continuare Maldive va rămâne în top pentru destinaţiile de plajă, în ultimii doi ani Maldive pare a fi numărul unu şi va fi în continuare pentru că au avut o atitudine inteligentă, s-au dezvoltat multe resorturi pentru toate buzunarele, sunt multe companii aeriene care zboară pe Maldive, iar astfel competiţia este mare şi este relativ aproape pentru noi. Cu Qatar faci door-to-door 11 ore.

Japonia este altă destinaţie care rămâne vedetă, noi deja facem programele pentru 2020, am cerut deja blocaje, iar pentru 2019 avem 5 grupuri sold out. SUA continuă să crească. Mai pariez în continuare pe Singapore, care se vinde foarte bine. La fel şi Peru, care rămâne la noi în top, şi Tanzania, care este în top trei destinaţii în portofoliul nostru şi creşte masiv.

Dar trendurile se schimbă, exis­tă o dinamică a destinaţiilor. De exemplu, Thailanda este un trend, şi rămâne vedetă pentru plaje. Este o des­tinaţie ieftină, s-a poziţionat aşa şi are multe zboruri low cost şi atrage foarte mult turişti care pleacă prima oară într-o vacanţă exotică.

Reporter: Ce estimări finaniciare aveţi pentru finalul anului?

Sorin Stoica: Anul acesta ne-am propus o creştere de profit de 10%, faţă de anul trecut. Sperăm să o obţinem, este puţină presiune pe profitabilitate, din cauză că ne-au crescut cos­turile, în special cele cu resursele umane, la fel şi cele de promovare, pentru că a crescut competiţia. Practic, provocarea noastră este să menţinem creşterea de cifră de afaceri şi de profit. Probabil vom reuşi să creştem 15% pe cifra de afaceri, dar doar 10% pe profit, datorită impactului pe cos­turi. Suntem totuşi optimişti, rezultatele pe primele 6 luni au fost peste cele de anul trecut cu 6-7%. Aşteptăm să vedem cum va fi şi a doua parte a anului.

Reporter: Vă mulţumesc!

A consemnat ADELINA TOADER

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb