Şpagatul în care este prins PSD

Să facem abstracţie pentru moment de înţelegerile netransparente dintre Marcel Ciolacu şi Klaus Iohannis. Să analizăm situaţia politică la rece, ca şi când ea nu ar fi infestată de combinaţii malefice. Şi să răspundem la întrebarea cheie. Vor da jos PSD, împreună cu ALDE şi Pro România, Guvernul Orban înainte de alegerile locale? Dar, în prealabil, este obligatoriu să vedem dacă prelungirea stării de alertă va fi sau nu aprobată de Parlament.

Sunt două teme aparent diferite. Dar, în realitate, ele au o legătură strânsă. Ca de la cauză la efect. Prelungirea stării de alertă reprezintă o garanţie pentru Guvernul Orban că rămâne la putere cel puţin până pe data de 15 iulie. Dar nu şi după. Ce se întâmplă însă dacă, forţând Constituţia, Klaus Iohannis încearcă să impună, aşa cum a anunţat, o "stare de alertă continuă"? Şi, în acest context, cum reacţionează PSD? Îşi pune palma în fund şi intră în vacanţă până în septembrie? Sau decide o sesiune parlamentară prelungită? Şi ce face PSD în septembrie? Dă Guvernul jos înaintea alegerilor locale sau pur şi simplu aşteaptă momentul parlamentarelor, pentru a vedea dacă poate forma o majoritate rezultată din alegeri? Analizăm pe rând posibilele răspunsuri la aceste întrebări.

Constituţional, nu există conceptul de "stare de alertă continuă". Adică perpetuă. Starea de alertă nu poate funcţiona decât pentru 30 de zile şi nu poate fi prelungită decât o dată, pentru încă 30 de zile. Este însă, atenţie, posibilă instaurarea unor stări speciale la nivelul unor localităţi sau judeţe, trecând peste capul Parlamentului. Dar măsura depinde atât de Guvern, cât şi de autorităţile locale. Ce vrea Klaus Iohannis nu se poate decât înfrângând litera şi spiritul Constituţiei. Tema este importantă din două perspective. Dintr-o perspectivă cetăţenească. O stare de alertă continuă înseamnă că, în mod continuu, anumite drepturi şi libertăţi sunt suprimate sau diminuate. Şi e de asemenea importantă dintr-o perspectivă politică. PSD a decis că nu dă jos Guvernul în timpul stării de alertă. Dacă alerta este continuă, nu poate da jos Guvernul niciodată printr-o moţiune de cenzură. Însă înseamnă, nici mai mult nici mai puţin, decât că moţiunile de cenzură nu-şi mai au rostul. Am toate motivele să presupun că PSD, în mod logic, nu va tolera o asemenea aberaţie.

Pe de altă parte, Marcel Ciolacu şi alţi lideri ai partidului ne-au informat că sunt decişi să nu aprobe o prelungire cu încă o lună a stării de alertă. Dacă PSD se ţine de cuvânt, atunci împreună cu ALDE şi Pro România, întrucât dispune astfel de o majoritate, ar trebui să refuze aprobarea în Parlament a prelungirii stării de alertă. Consecinţa este că se revine la normal. La acea normalitate existentă înaintea declanşării pandemiei. Iar PSD este teoretic dezlegat la mâini şi la picioare de propriul angajament, astfel încât poate decide când doreşte introducerea unei moţuni de cenzură şi dărâmarea Guvernului Orban. O va face?

Să admitem că, de această dată cel puţin, Marcel Ciolacu rămâne consecvent propriului angajament. Ceea ce înseamnă că, refuzând prelungirea stării de alertă, este dezlegat şi de angajamentul de a nu scoate pentru moment de la guvernare PNL-ul.

Acest tip de raţionament ne obligă la o altă perspectivă analitică. Dacă PSD este dezlegat de propriul angajament, atunci, în consecinţă, Marcel Ciolacu va trebui să ia o decizie dramatică. Să sisteze concediile de vară ale parlamentarilor. La fel trebuie să procedeze Călin Popescu Tăriceanu şi Victor Ponta. Dar sunt zeci şi zeci de parlamentari ai acestor partide care, din câte sunt informat, sunt decişi ca după 15 iulie să plece cu familiile în destinaţii exotice. Marcel Ciolacu, înaintea unui examen decisiv, la capătul căruia poate prelua sau pierde preşedinţia partidului, ar fi astfel obligat să ia o decizie dramatică, care îl va face antipatic în ochii multor reprezentanţi ai viitorului Congres. Ce va alege?

PSD se află între Scila şi Caribda. Navigheză periculos printre două stânci. Riscând să se izbească de una sau alta dintre ele. A anunţat, cum arătam în repetate rânduri, că nu acceptă prelungirea stării de alertă. Numai că această prelungire este invocată de preşedinte după ce, în prealabil, Guvernul, care are statistica la degetul mic, a informat opinia publică asupra faptului că există probleme serioase legate de coborârea României de pe faimosul "platou" al pandemiei. În sensul că, prin numărul de contaminări noi şi prin numărul de decese, România merge într-un fel de zig-zag. Aceste numere sunt la mâna Guvernului. Ele pot fi uşor manipulate. Şi nimeni nu le poate verifica în teren util. Ca să fiu mai exact, admiţând că Iohannis ar dori să urgenteze, încurajând tacit o moţiune de cenzură PSD, pentru a scăpa de Orban şi pentru a-i da PNL-ului un nou premier, într-o combinaţie de uniune naţională, el nu poate face acest lucru atâta timp cât Guvernul îi furnizează cifre mari şi alarmante asupra numărului de morţi şi de contaminaţi. Iar asta s-a văzut chiar în această săptămână. La rândul său, PSD, care a declarat ferm că nu prelungeşte starea de alertă, se află în dificultate. Admiţând că se ţine de cuvânt şi pandemia se relansează, fie în cifre fie - şi mai grav - în realitate, această decizie politică îi poate fi fatală PSD-ului în alegeri. Îmbolnăviţii şi morţii pot fi puşi în cârca PSD. Alegerea este deci pe cât de dramatică, pe atât de riscantă. De aceea, mă aştept ca PSD să nu se ţină de cuvânt şi să aprobe în Parlament încă o lună de stare de alertă, amânând astfel pentru luna septembrie eventuala moţiune de cenzură.

PSD a promis ferm încă un lucru. Şi mai important. Că dacă nu se dublează alocaţiile pentru copii şi nu creşte punctul de pensie cu 40%, introduce moţiune de cenzură şi scoate PNL-ul de la guvernare. Este un angajament extrem de problematic. Este adevărat că dublarea alocaţiilor de stat pentru copii este prevăzută într-o lege aprobată de Parlament şi promulgată de preşedinte. Numai că Ludovic Orban a făcut o şmecherie. El nu a prevăzut această creştere în legea bugetului de stat, prevalându-se de faptul că această lege a fost votată în Parlament după ce în prealabil fusese decisă dublarea alocaţiilor, dar înainte ca preşedintele Klaus Iohannis să apuce să o promulge. La acest capitol, PNL a invocat şi poate invoca în continuare faptul că respectiva creştere nu e prevăzută în legea bugetului. Argument care nu există în ceea ce priveşte punctul de pensie. Punctul de pensie est fixat printr-o lege promulgată de preşedinte, dar şi prevăzut cu sumele aferente în legea bugetului de stat, care şi aceasta a fost promulgată de preşedinte. Acum, PNL spune că nu are bani decât pentru o creştere cu 10%. Şi nu cu 40%. Şi că va informa populaţia ferm, după ce se cunosc rezulatele primului trimestru. Rezultatele primuui trimestru se cunosc. Conform statisticilor la nivel european, România se află printre singurele patru ţări care au înregistrat în primul trimestru creşterea economică. Este, adevărat, modică şi este la fel de adevărat o creştere inerţială, rezultat al ultimelor guvernări PSD, dar totuşi avem de-a face cu o creştere. Argumentul că nu sunt bani nu există nici el, întrucât sumele au fost prevăzute în buget, iar Florin Cîţu a împrumutat 80 de miliarde şi a băgat în economie doar trei miliarde, ceea ce înseamnă că a pus deoparte 77 de miliarde. Cum poate PNL în aceste condiţii să refuze creşterea punctului de pensie cu 40%?

La acest capitol, PSD s-a pus singur într-o situaţie limită. Nu mai are niciun argument să nu introducă o moţiune de cenzură. În plus, dincolo de invocarea unui interes naţional, există şi un interes politic extrem de presant. Vin alegerile locale şi, în preama acestora, PNL se pregăteşte intens să racoleze un număr semnificativ de aleşi locali. Care nu mai au timp să fie daţi afară pentru că au migrat de la un partid la altul. Şi nici nu mai are rost să fie daţi afară, cu atât de puţin timp înaintea alegerilor. PSD nu poate evita această migrare masivă, decât introducând o moţiune de cenzură câştigătoare. Presiunea în acest sens vine aşadar din două direcţii majore.

Însă atenţie. Admiţând că PSD, înainte alegerilor locale, deci în septembrie, reuşeşte să dea jos Guvernul printr-o moţiune de cenzură, rezultatul este doar teoretic. Fiindcă preşedintele Klaus Iohannis, dacă doreşte, poate să tragă de timp şi să menţină Guvenul Orban, aşa cum a mai făcut-o şi în trecut, prin terapie intensivă pe masa de operaţie. Sau poate tergiversa momentul nominalizării unui alt premier. Tot de la PNL. Aşa cum am arătat în mai multe rânduri, în persoana lui Siegfried Mureşan. În acestă situaţie, PNL nu este cu adevărat împiedicat să racoleze aleşi locali pesedişti. Şi nici pensiile nu cresc automat cu 40%. Prin urmare, ambele obiective PSD pot fi ratate. Şi cel de interes naţional şi cel politic.

Deci chiar şi în eventualitatea în care nu există o înţelegere netransparentă între Klaus Iohannis şi Marcel Cioalcu, lucru pe care eu însumi îl exclud, PSD tot nu are prea multe şanse să-şi facă knockout adversarul politic. Cu o singură excepţie. Ca PNL să facă prostii politice în serie şi în ritm accelerat, astfel încât, la rândul ei, căderea sa electorală să se accelereze.