Spania şi Argentina, împotriva Londrei, pentru Gibraltar

F.A.
Internaţional / 27 septembrie 2013

Miniştrii spaniol şi argentinian ai Afacerilor Externe, Jose Maria Margallo şi Hector Timerman, s-au întâlnit la New York, în marja Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), şi "au discutat despre convergenţele existente între revendicările de suveranitate asupra Insulelor Falkland şi Gibraltar".

"Ei au căzut de acord să lanseze iniţiative comune, cerând Marii Britanii un dialog aşa cum solicită şi Naţiunile Unite", potrivit comunicatului ministerului argentinian, arată AFP.

Spania a cedat în anul 1713 Angliei Gibraltarul, un teritoriu de circa şapte kilometri pătraţi şi locuit de aproximativ 30.000 de persoane, după un conflict militar. Madridul încearcă de la sfârşitul secolului al XVIII-lea să recupereze acest teritoriu şi insistă că apele teritoriale îi aparţin.

Argentina revendică, la rândul său, Insulele Falkland, un arhipelag situat în Atlanticul de Sud, în largul Patagoniei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BURSA

Dosar BURSA - America azi: Izolare, Polarizare, Reconfigurare Globală

Această ediţie specială, publicată sub egida ziarului BURSA, reuneşte într-un volum coerent o analiză aprofundată şi stratificată a celei mai spectaculoase reveniri politice din istoria Statelor Unite ale Americii: al doilea mandat al lui Donald J. Trump

Comanda carte

PREŢUL SĂNĂTĂŢII

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9772
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5556
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3084
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8053
Gram de aur (XAU)Gram de aur440.1817

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb