SPECIALIŞTI SUEDEZI: Hidro-nano-gazul ar putea fi soluţia pentru neutralizarea emisiilor de carbon

Valentin Busuioc
Companii #Mediu / 1 decembrie 2014

Hidro-nano-gazul ar putea fi soluţia pentru neutralizarea emisiilor de carbon

Hydro Infra Technologies (HIT), o companie suedeză de "tehnologii curate", a dezvoltat un patent inovativ pentru neutralizarea emisiilor de dioxid de carbon din combustibili, prin eliberarea unei noi substanţe denumite hidro-nano-gaz (HNG), potrivit unui comunicat trimis redacţiei.

"În ciuda tuturor progreselor din sectorul energetic, economiile globale sunt încă dependente de combustibili fosili, în timp ce lanţul de costuri pentru înlocuirea completă a acestora cu opţiuni mai curate şi sustenabile depăşeşte resursele financiare chiar şi ale celor mai bogate naţiuni", susţin reprezentanţii HIT, aducând în discuţie schimbarea climatică în desfăşurare, cauzată de poluare şi de gazele de seră provenite din arderea zilnică a combustibililor fosili.

Compania explică principiul de funcţionare a noului gaz: aflate în componenţa apei, hidrogenul şi oxigenul pot fi separate şi apoi folosite.

"Separarea apei (H2O) este o ştiinţă cunoscută. Dar costurile energiei necesare pentru aşa ceva depăşesc energia creată din hidrogenul obţinut din apă. Acesta este subiectul după care, de obicei, ştiinţa general acceptată pune punct", reclamă HIT, adăugând că cercetătorii ei au avut o abordare diferită, plecând de la ideea că nu este doar posibil, ci şi sustenabil pe termen nedefinit să divizezi molecule de apă pentru extragerea unei cantităţi mari de hidrogen într-un mod ieftin şi eficient din punct de vedere energetic.

Procesul de obţinere a hidro-nano-gazului prevede bombardarea apei cu unde de energie de frecvenţe joase, trimise într-o anumită ordine. Acest tratament manipulează efectiv moleculele, făcându-le să se alinieze într-o anume structură, apoi trecându-le printr-un proces de diviziune, la finalul căruia este obţinut HNG.

Oricât ar părea de exotic, noul gaz dispune de unele proprietăţi foarte diferite faţă de cele ale hidrogenului normal. De exemplu: HNG neutralizează instantaneu emisiile poluante de carbon din combustibili, poate fi adus la o presiune de până la 2 bari (1,974 atmosfere sau 200 kilopascali), întreţine arderea la o viteză de până la 9.000 metri pe secundă, în timp ce, în cazul hidrogenului normal, rata este de 600 m/s. Totodată, nivelurile de oxigen cresc când HNG este introdus într-o flacără diesel şi, nu în ultimul rând, noul gaz se comportă ca un vârtej asupra emisiilor provenite de la combustibilii fosili, făcând ca flacăra de la aceştia să fie atrasă în centrul vortexului şi concentrând, astfel, proprietăţile de căldură şi de ardere, explică inventatorii.

Injectarea HNG într-o cameră de ardere provoacă diverse efecte care sporesc eficienţa combustibililor. Gazificarea HNG arde efectiv reziduurile rămase nearse, finalizând, în acelaşi timp, mai repede procesul de combustie. Impactul pe termen lung al folosirii HNG în arderea combustibililor fosili poate oferi soluţia echilibrată pentru dezbaterea curentă a impactului economic provocat de schimbările climatice.

Cercetătorii suedezi implicaţi în proiect mai susţin că noua tehnologie s-a dovedit eficace în tratamentul apei poluate: când molecule de HNG sunt injectate în apă poluată, se iniţiază o reacţie microbiană în lanţ care declanşează şi îmbunătăţeşte rapid propriul proces organic al apei de curăţare.

Compania HIT lucrează, în prezent, şi la un eliminator de fum pentru toate tipurile de întreprinderi. Procesul reduce necesitatea de analiză a fumului, datorită faptului că generează o tehnologie curată şi umedă de epurare a gazelor, în care dioxidul de carbon devine un derivat curat şi gata de refolosire. În plus, o versiune miniaturală a reactorului-standard pentru HNG va ajuta firma suedeză să îşi atingă scopul de gazificare a 9.000 de metri cubi de fum pe secundă.

Povestea inovaţiilor de la HIT începe în anii '80, când o mică echipă de tehnicieni, cercetători şi ingineri s-a reunit pentru a lucra pornind de la studiile profesorului taiwanez Yuan Tseh Lee, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în 1986. Scopul suedezilor de la Hydro Infra Technologies era să "spargă" codul hidrogenului. La finele lui 2012, după ani întregi de muncă, oamenii de ştiinţă şi-au atins scopul, astfel luând naştere hidro-nano-gazul. HIT a selectat compania elveţiană Société Générale de Surveillance (SGS) ca partener permanent pentru protocolul de testare-validare, certificatele astfel obţinute permiţându-le suedezilor să se extindă pe pieţele globale.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Ramane de vazut cat de mari sunt costurile.

    Cu stiri de astea ar trebui sa inceapa stirile de seara, in prime -time la TVR !

    La televiziunile private nu ma intereseaza, fac ce vor cu banii lor,dar televiziunile publice au rolul de a populariza marile evenimente stiintifice ori de orice fel !

    Continuati pe acelasi drum , doamnelor si domnilor de la "Bursa" !!! 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb