Spectacolul aderării

Bătălia internă pentru integrare europeană abia începe. Trecută din domeniu sacralizat al politicii externe în cel concret al vieţii de zi cu zi, Europa devine un subiect de impact. Taberele se precizează, publicul pătrunde în arenă pentru spectacol. Confruntarea nu va putea fi doar privită; spectatorii vor fi vrînd, nevrînd, implicaţi. Dar tipul de reacţie depinde de gradul de pregătire mediatică. Publicul va participa, dar rolul său rămîne neclar: actor sau figurant. Sondajul IRSOP comandat de DC Communication sugerează creşterea temerilor privind costurile integrării. Euro-optimismul românilor nu a dispărut, dar s-a diminuat dramatic. Cînd o cercetare trece dincolo de întrebările clasice privind aderarea, o lume frămîntată şi temătoare se dezvăluie. Fenomenul poate părea firesc: apropierea datei aderării translatează integrarea din planul teoretic în spaţiul practicii. Imprevizibilitatea proceselor alimentează temerile. Absenţa campaniilor de informare structurată, utilizarea electorală a temei, orientarea comentariilor de mai bine de un an în jurul problemei, neprecizate, deci cu atît mai înspăimîntătoare, a costurilor au transformat integrarea din subiectul unui consens ipocrit într-o confruntare din ce în ce mai dură. Incertitudinile privind data aderării au sporit şi mai mult suspansul şi au oferit ocazia coordonării ofensivei antieuropene.

Românii nu sînt antieuropeni, dar orice accident de parcurs i-ar putea face să basculeze spre poziţii euro-pesimiste. Tendinţele mioritice pot oricînd converti naţionalismul difuz într-un puseu identitar cu tendinţe xenofobe. Complexul european indicat de sondajul IRSOP este rezultatul unei istorii îndelungate; nu cei 15 ani de tranziţie i-au făcut pe români să se considere atît de diferiţi de europeni, dar au întărit aceste stereotipuri. Profilul românului generic rezultat din cercetare ar fi: indiferent faţă de alţii, agresiv, autoritar, conservator, dezorganizat, nepractic, superficial, leneş şi mai degrabă necinstit, pe cîtă vreme europeanul este emapatic, tolerant, democrat, liberal, organizat, practic, riguros, muncitor şi cinstit. Valorile europene sunt ierarhizate în funcţie de respect în patru categorii: valori emergente (pluralismul, drepturile minorităţilor, egalitatea dintre bărbaţi şi femei, libertatea, democraţia şi toleranţa au scoruri de peste 50%), valori formale de graniţă (nediscriminarea, drepturile omului şi solidaritatea cu persoanele defavorizate se plasează între 40 şi 50%), valori formale fără suport (egalitatea, respectul faţă de lege, sprijinul pentru regiunile mai puţin dezvoltate sau justiţia au scoruri între 30 şi 40%) şi valori reprimate (demnitatea umană este considerată ca mai puţin respectată valoare, doar 20% dintre repondenţi se opresc asupra ei).

Pe acest fundal, orice este posibil. În vreme ce opinia publică este îngrijorată de impactul integrării asupra cursului vieţii, aderarea este puternic atacată de un grupuri de presiune cu rădăcini economice. Pentru unele grupuri economico-politice integrarea este periculoasă. Poziţiile de putere şi influenţă cîştigate în cei 15 ani de tranziţie ar putea fi periclitate de concurenţa economică deschisă, transparenţa instituţională sau mecanismele de control european. Deşi nu pot propune o alternativă la integrarea europeană, aceste grupuri au profitat de tema costurilor pentru a-şi lansa mesajele. Sondajul IRSOP arată că dezbaterea privind costurile integrării a produs efecte perverse. În loc să conducă la o atitudine pro-activă a alimentat pesimismul şi teama. În cazul aderării, 56% dintre români cred că pe termen scurt dezavantajele vor fi mai mari, faţă de 29% care sînt optimişti în privinţa efectelor pozitive dintru început. Pe termen lung percepţia se schimbă: 68% fiind convinşi de avantaje, contra 21% care rămîn sceptici incurabili. Cel mai important dezavantaj perceput este legat de preţuri: o majoritate absolută de 69% consideră că integrarea va duce la creşterea preţurilor. Celelalte dezavantaje au scoruri mult mai modeste: şomajul (16%), pierderea identităţii (13%), distrugerea agriculturii 9%.

Stereotipul costurilor mari pe termen scurt se bazează pe lipsa de informaţii privind efectele integrării asupra celor 10 state care au aderat în 2004. Imaginea maghiarilor care invadează România pentru cumpărături după 1 mai 2004 a rămas, deşi fenomenul a fost pasager. Dar primul an după aderare a fost de succes în Ungaria. Exporturile au crescut cu 16% pe cîtă vreme importurile doar cu 13%. PIB-ul Ungariei a crescut cu 4%, în vreme ce creşterea medie a PIM-ului în UE a fost de 2,3%. În general dezvoltarea economică a noilor membre ale Uniunii a fost accelerată în primul an de la integrare. Şomajul a crescut cu doar aproape un procent trecînd de la 6,1 la 7 şi a rămas sub media europeană de 8,8%. Dar cea mai importantă evoluţie care contrazice fricile românilor este legată tocmai de preţuri: acestea s-au diminuat uşor. Peţul produselor alimenatare a scăzut considerabil, mai ales datorită exporturilor din Slovacia şi Polonia şi a efectelor pieţei unice, dar asta nu a condus la scoaterea produselor alimetare maghiare de pe piaţă. Agricultura maghiară a resimţit impactul dar nu a sucombat, pe cînd agricultura poloneză a înflorit spectaculos în acest prim an.

Integrarea europeană este mai mult decît un slogan de campanie electorală. Ea cere informare şi pregătire. În condiţiile unui stat slab, aproape inexistent, lăsată doar pe seama unei administraţii ineficiente şi politizate, atacată de profitorii tranziţiei integrarea poate fi întîrziată sau chiar compromisă dacă spectatorii se vor complace în această situaţie. Dar cum piaţa occidentală absoarbe, legal sau ilegal, o parte a surplusului de forţă de muncă din România, deja efectele pozitive ale integrării se văd. Ipoteza complicităţii politicienilor cu grupurile ostile integrării este luată în calcul. Adevăratul exerciţiu al voinţei europene a guvernului şi a partidelor, în general, va consta în efortul de a păstra ritmul şi de a pregăti integrarea. Restul sînt amănunte de parcurs.