"Speed" Huşi nu mai livrează materie primă la export

Monica Măgureanu
Ziarul BURSA #Frăţia Vinului / 19 octombrie 2005

Casa de vinuri "Speed" din Huşi şi-a schimbat, începînd de anul acesta, politica de livrare a produselor sale - nu mai exportă materie primă (vrac), ci numai îmbuteliat. Dacă în ultimii doi ani, "Speed" exporta 90% din totalul producţiei, anul acesta exportul este redus la 50%. Aceasta din cauză că producţia este cu 40% mai mică decît cea obţinută în 2004 (1200 vagoane de struguri recoltaţi în 2005 faţă de 1600 în alţi ani), dar şi din cauza preţurilor mici primite la ofertă, ne-a declarat Serghei Bunescu, preşedintele societăţii. De cele mai multe ori, spune domnia sa, exportă marfă la preţuri mai mici decît livrează pentru piaţa autohtonă. Producătorul este nevoit să accepte contractele fiind mulţumit că banii sînt încasaţi în avans, spre deosebire de distribuitorii interni ce achită contractele eşalonat sau chiar deloc, caz în care societăţile se fac nevăzute, mai spune Bunescu. "Anul acesta, ploile şi frigul din timpul înfloririi, au fost factorii principali ai scăderii producţiei din punct de vedere cantitativ dar nu şi calitativ", ne asigură domnul Bunescu.

"Speed" exportă cel mai mult vinurile albe din categoria "sec". Zghihara de Huşi fiind un soi cunoscut numai în Podgoria Huşi, un vin "sprinţar, de cursă lungă" după cum îl descriu oenologii. Cererea la export vine în special din partea românilor stabiliţi în străinătate care apreciază mai mult vinurile româneşti. Exportul este destinat în special pieţelor din Suedia, Germania, Portugalia, SUA, Canada, Italia, Spania, Rusia, cu un preţ de livrare, la poarta fabricii, de 1,20-1,40 euro/litru. Deasemenea, vinurile "Speed" se găsesc în toată România, unde deţin o cotă de piaţă de 60% la vînzări. Pentru a putea satisface cererea pieţeii, societatea îmbuteliază, pe lîngă vinul obţinut din producţia de struguri de pe cele 1500 ha teren ce le are în administraţie, peste 10 milioane litri de vin cumpăraţi de la alţi producători din ţară. "Speed" dispune de trei fabrici de vinificaţie cu capacităţi de depozitare şi mijloace de transport. Aici se produc zece sortimente de vinuri din care trei roşii şi şapte albe.

Începînd de anul viitor, conducerea "Speed" va investi 3 milioane de euro ce urmează să-i primească din fonduri SAPARD, în retehnologizarea celor patru centre de vinificaţie pe care le are la ora actuală. De asemenea, pe circa 100 ha teren, vor fi făcute plantări, anual, de viţă-de-vie. Astfel, spune domnul Bunescu, "Speed" va ajunge să vîndă, începînd cu 2006, peste 3 milioane de sticle anual, faţă de 1 milion cît a vîndut anul acesta.

SC "Speed" SRL a fost înfiinţată în 1994 cu sediul în Huşi, principalul obiect de activitate fiind producerea şi comercializarea de vinuri. În cei 10 ani de activitate, societatea a comercializat peste 100 milioane de litri de vinuri îmbuteliate cît şi vrac. "Speed" dispune de 700 ha vie proprie, iar în fiecare an arendează încă 1000 ha de la persoane particulare. În perioada 1998-2003, societatea a ocupat locul I în Topul Judeţean al Firmelor, şi locul II în Topul Naţional al Firmelor, în ceea ce priveşte producerea vinurilor.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb