Spitalele din ţară care au intrat în grevă

M.D.
Miscellanea / 7 mai 2018

Spitalele din ţară care au intrat în grevă

Mii de sindicalişti din Sănătate protestează, astăzi, în spitalele din întreaga ţară întrerupând lucrul, nemulţumiţi de scăderea veniturilor, odată cu plafonarea sporurilor, informrază News.ro. Oamenii au ieşit în curtea unităţilor, iar protestul este prgramat până la ora 11.00.

La Arad, în toate spitalele publice este grevă de avertisment, participanţii manifestându-se zgomotos, cu vuvuzele, fluiere şi scandări precum "Hoţii, hoţii!", "Mincinoşii, mincinoşii!" sau "Jos Olguţa Vasilescu!".

Din cei aproximativ 2.000 de membri de sindicat Sanitas, peste 1.000 sunt în greva de avertisment.

Liderul Sanitas Arad, Otinel Şandru, a declarat că, la nivelul Spitalului Clinic Judetean de Urgenţă Arad, o treime din angajaţi pierd din venituri după recalculare sporurilor, adica peste 700 din 2.000 de salariaţi.

Printre cei care au ieşit alături de asistenţi, infirmieri, brancardieri sau farmacişti şi biologi, se numara mai mulţi medici, care au vrut să îşi arate susţinerea faţă de revendicări, o majorare unitară a salariilor din sistem.

La Sibiu, mai mulţi angajaţi ai unităţilor sanitate cu paturi au încetat lucrul la ora 9.00 şi sunt, fie în curtea unităţilor, fie în sălile sindicatului unde stau de vorbă cu liderii Sanitas.

La Spitalul Judeţean Sibiu, cea mai mare unitatea din judeţ care are aproape 1.200 de paturi, aproximativ o sută de salariaţi au ieşit în curtea spitalului, ulterior intrând într-una dintre sălile de şedinţă ale unităţii.

Oamenii şi-au prezentat nemulţumirile legate de pierderile salariale, odată cu plafonarea sporurilor, dar şi faţă de faptul că medicii nu-i susţin în demersul lor.

Greva de avertisment se derulează şi la Spitalul de Psihiatrie din oraş, dar şi la Spitalul de Pneumoftiziologie.

Şi la Spitalul Municipal din Mediaş, al doilea municipi al judeţului Sibiu, angajaţii sunt în grevă, câteva zeci de persoane întrerupând lucrul.

Şi sindicaliştii din Timişoara protestează, oamenii ieşind în curtea spitalelor. La Spitalul Clinic Municipal de Urgenţă, sindicaliştii poartă pancarte cu mesaje ca "Vrem salarii decente", "Creşteri salariale pentru toţi" sau "Grevă generală".

Şi la Spitalul de Psihiatrie Gătaia, judeţul Timiş, salariaţii au întrerupt lucrurl, exprimându-şi susţinerea pentru colegii din întreaga ţară.

Preşedintele Federaţiei Sanitas Constanţa, Nicolae Manea, a declarat că angajaţii din sistemul sanitar solicită Guvernului îndreptarea inechităţilor din legea salarizării. De asemenea oamenii mai solicită ca majorarea de salarii să se facă pentru tot personalul din sănătate, şi să se calculeze salariile care au scăzut de la 1 ianuarie astfel încât nimeni să nu aibă de pierdut.

Reprezentanţii Sanitas spun că în cazul în care revendicările lor nu vor fi soluţionate vor declanşa greva generală în sistemul sanitar.

Activitatea Spitalului Judeţean nu a avut de suferit în urma acestei greve de avertisment.

La Criova au participat la protest aproximativ 450 de sindicalişti din Spitalul Judeţean.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Greva generala miroase.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb