Spitalul Judeţean Arad nu mai are niciun loc liber la ATI pentru bolnavii de COVID-19

S.B.
Miscellanea / 15 martie 2021

Spitalul Judeţean Arad nu mai are niciun loc liber la ATI pentru bolnavii de COVID-19

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Arad nu mai are, de luni, niciun pat liber de terapie intensivă pentru bolnavii de COVID-19 şi deocamdată nu există posibilitatea de a se mări capacitatea, astfel că eventualii pacienţi care au nevoie de terapie intensivă vor fi redirecţionaţi prin Centrul Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei (CNCCI) la alte spitale din ţară, informează Agerpres.

Purtătorul de cuvânt al SCJU Arad, Simina Roz, a declarat, pentru AGERPRES, că luni a fost ocupat ultimul pat liber la ATI COVID-19, după ce duminică mai era un loc liber.

"La nivelul SCJU avem 27 de locuri la ATI pentru bolnavii de COVID-19, iar în acest moment sunt ocupate toate. Nu există posibilitatea de a se suplimenta numărul de paturi ATI. Conform procedurilor, noi anunţăm CNCCI dacă avem pacient care are nevoie de terapie intensivă, iar acesta este redirecţionat către spitale din ţară în care mai sunt locuri. Şi spitalul nostru a tratat la ATI, de-a lungul ultimului an, pacienţi din mai multe judeţe, în special cele limitrofe Aradului", a spus Simina Roz.

Cu privire la internarea pacienţilor cu COVID-19, SCJU are 286 de paturi disponibile, iar luni erau ocupate 226.

De la începutul pandemiei, în judeţul Arad au fost confirmate 18.618 cazuri de infectare cu SARS-CoV-2, dintre care 89 în ultimele 24 de ore. Dintre pacienţii care au dezvoltat boala COVID-19, 711 au decedat.

La nivelul judeţului, incidenţa cazurilor la 14 zile este de 2,29 la mie, iar în municipiul Arad este de 3,69 la mie, potrivit Agerpres.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
chocoland.ro
arsc.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8284
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2980
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8939
Gram de aur (XAU)Gram de aur419.8038

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb