Spor la prime

CĂTĂLIN DEACU
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 19 ianuarie 2010

Guvernul cedează presiunii sindicale: unele sporuri eliminate prin Legea unică a salarizării ar putea fi reintroduse sau înlocuite cu o sumă fixă

Sindicatele, care reclamau reduceri salariale, spun că, astfel, situaţia va reveni la normalitate, iar salariaţii vor beneficia de aceleaşi venituri ca în decembrie 2009

De teama protestelor sindicale anunţate pentru a doua jumătate a lunii ianuarie (n.r. împotriva prevederilor Legii unice de salarizare, care, după spusele sindicatelor, vor genera o reducere a veniturilor), Guvernul caută noi modalităţi de compensare a bugetarilor, ca să evite mişcările de stradă şi grevele ce ar duce la blocarea sistemului public.

Executivul se gândeşte să reintroducă anumite sporuri ce fuseseră excluse prin noua Lege a salarizării unitare sau să le înlocuiască pe aces-tea prin introducerea unor sume fixe, în baza unui sistem de compensare, au declarat, pentru BURSA, reprez-entanţii patronatelor şi sindicatelor, prezente, ieri, la negocierile de la Ministerul Muncii, pe tema principiilor de aplicare a Legi unice de salarizare.

Ianuarie este prima lună în care bugetarii vor fi remuneraţi după noua lege de salarizare.

Actul normativ, în care sporurile vor avea o valoare de maxim 30% din salariu, îi va afecta pe mulţi dintre bugetari conform organizaţiilor sindicale, din cauză că o bună parte din salariaţii de la stat beneficiau de sporuri (n.r. incluse în contractele colective de muncă) care depăşeau acest procentaj.

Liderii sindicali au acuzat, în repetate rânduri, că noua lege va duce la diminuarea veniturilor salariaţilor, tocmai din cauza eliminării acelor sporuri şi au anunţat proteste pentru finele lunii, fix când are loc misiunea de evaluare a programului economic al ţării, de către experţii FMI şi ai Comisiei Europeane.

Sindicatele atrag atenţia că, în unele cazuri, cum ar fi sporul de dispozitiv, este vorba despre sporuri câştigate prin hotărâri judecătoreşti ce nu pot fi anulate prin legi, cum ar fi Legea unică de salarizare.

În aceste condiţii, Guvernul pare dispus la un compromis cu sindicatele, cu toate că premierul Emil Boc a susţinut, în repetate rânduri, că noua lege a salarizării nu va reduce cu nimic veniturile salariaţilor.

Astfel, Executivul a pregătit un proiect de hotărâre de guvern, ce ar urma să fie introdus în şedinţa de miercuri, care ar rezolva anumite neclarităţi din Legea unică a salarizării şi ar asigura bugetarilor acelaşi venit din decembrie 2009.

Proiectul a fost luat în discuţie, ieri, la Ministerul Muncii, în cadrul şedinţei Comisiei de Dialog Social, iar din informaţiile noastre, o serie de propuneri pentru realizarea compensării sporurilor eliminate au fost înaintate, deja, ministerului de Finanţe.

Prezent la negocieri, Adrian Florea, reprezentatul Uniunii Generale a Industriaşilor din Româ-nia "UGIR 1903", ne-a precizat: "Prin acest proiect de hotărâre de guvern, prin care se stabilesc unele măsuri de aplicare a Legii unice de salarizare, Executivul urmăreşte ca asigure salariaţilor acelaşi venit din luna decembrie 2009. În absenţa introducerii unor măsuri de compensare, mai multe categorii de bugetari, cum ar fi cei din educaţie sau administraţie locală, vor fi afectate".

La rândul său, Mihaela Neacşu, vicepreşedintele Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Publică "PUBLISIND", prezentă la negocieri, ne-a precizat: "Proiectul de hotărâre este necesar pentru corectarea unor neclarităţi din legea unică de salarizare. Spre exemplu, din cuprinsul legii nu se asigură acelaşi venit salarial de anul trecut. Cu alte cuvinte nu se asigură că nu vor fi reduse salariile pentru bugetari. În aceste condiţii, toate categoriile de bugetari ar fi afectate. Acest proiect prevede tocmai ca o parte din spo-ruri, care asigurau structura salarială de anul trecut, deci cele care depăşeau 30% din salariu, să se acorde ca o sumă fixă. Astfel, venitul se pliază".

În aceste condiţii organizaţiile sindicale consideră că situaţia va reveni la parametri normali, veniturile bugetarilor nefiind diminuate de noua lege a salarizării unitare. "Noi salutăm orice modalitate de compensare financiară care să nu permită reducerea salariilor şi să asigure bugetarilor aceleaşi venituri ca în 2009", ne-a spus Gabriel Chifu, secretarul general al PUBLISIND.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb