Sporul natural se menţine negativ

Ziarul BURSA #Macroeconomie / 15 ianuarie 2020

Sporul natural se menţine negativ

Descreşterea populaţiei rămâne, din păcate, o constantă. Sporul natural în ţara noastră a fost negativ, în noiembrie 2019, în timp ce numărul deceselor copiilor cu vârstă sub un an a fost de 72, în scădere cu 25 de copii faţă de luna octombrie a aceluiaşi an, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS). Conform statisticii oficiale, în luna noiembrie 2019 s-a înregistrat naşterea a 15.171 de copii, cu 3.059 mai puţini decât în luna octombrie 2019, iar numărul deceselor s-a ridicat la 20.696, cu 314 decese mai puţine raportat la perioada de referinţă. În penultima lună a anului anterior, sporul natural al populaţiei a fost negativ, decedaţii având un excedent faţă de năs­cuţii-vii de 5.525 persoane. În acelaşi timp, numărul deceselor copiilor cu vârstă sub un an, înregistrate în luna noiembrie 2019 a fost de 72 copii, în scădere cu 25 comparativ cu luna octombrie din acelaşi an.

La capitolul nupţialitate şi divorţialitate, în noiembrie 2019, la oficiile de stare civilă s-au înregistrat 6.739 de căsătorii, cu 4.645 mai puţine comparativ cu luna octombrie. De asemenea, numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr.202/2010 a fost de 2.525, cu 48 mai multe decât cu o lună în urmă.

Raportat la luna noiembrie 2018, în noiembrie 2019, numărul născuţilor-vii a fost mai mare cu 2.234, iar numărul persoanelor care au decedat a fost cu 1.218 mai mic. Totodată, sporul natural a fost negativ atât în luna noiembrie 2019 (-5525 persoane), cât şi în luna noiembrie 2018 (-8.977 persoane), în timp ce numărul copiilor cu vârsta sub un an care au decedat a fost cu 26 mai mic decât cel înregistrat în luna noiembrie 2018. Numărul căsătoriilor a fost, în luna noiembrie 2019, cu 883 mai mic decât cel înregistrat în aceeaşi lună din anul precedent. Prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr. 202/2010 s-au pronunţat cu 335 divorţuri mai puţine în luna noiembrie 2019, decât în luna noiembrie 2018. 

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb