Spre care Europă?

Comisia Europeană şi-a dat avizul pentru integrarea României şi Bulgariei. Deşi este o procedură tehnică ce nu implică renunţarea la clauza de salvgardare, şansele integrării la 1 ianuarie 2007 rămîn deschise. Românii, pentru care aderarea se transformă dintr-un deziderat îndepărtat într-o realitate cu contururi imprecise, rămîn iremediabil optimişti. Eurobarometrul realizat în toamna anului 2004 şi a cărui analiză privind România a fost recent dată publicităţii, ne plasează pe primul loc al încrederii în UE atît faţă de ţările candidate (Bulgaria, Turcia, Croaţia, Ciprul de Nord), cît şi faţă de ţările membre.

Dar, în acelaşi timp, Europa se transformă. Construcţia politică a UE, strîns corelată introducerii Constituţiei europene, rămîne în discuţie. Astfel, dincolo de optimismul cvasi-general, spre ce fel de Uniune Europeană se îndreaptă România? Spre o Europă lărgită şi mai degrabă confederală, cu un rol central al statelor-naţiune; spre o Europă cu geometrie variabilă, fracturată între statele nucleu şi noii membri, spre o Europă federală?

Încrederea românilor în UE contrastează cu neîncrederea lor în instituţiile autohtone. Ca şi în cazul noilor state membre ce au aderat la 1 mai 2004 sau al ţărilor candidate, democraţia românească este percepută ca neconsolidată, pe cînd democraţia la nivelul UE este privilegiată. În schimb, în cele 15 state membre care alcătuiau UE pînă în 2004, democraţia naţională este superioară celei de la nivelul Uniunii. Pe de altă parte, faţă de restul ţărilor membre sau candidate, România prezintă o particularitate, poziţia privilegiată a bisericii şi rolul marginal al ONG. Priorităţile românilor în raport cu intervenţia UE sînt legate de terorism (70%), apărare (64%) şi nivel de viaţă (64%). Dacă primele două sînt realizate mai mult prin NATO (o organizaţie în plină criză de identitate după permanenta sa creştere), al treilea dă seama despre impactul aşteptat al integrării: creşterea standardului de viaţă. În acest sens, libera circulaţie pare să fie principala metodă, corelată implicit cu liberalizarea pieţei muncii, prin care se va realiza acest obiectiv. Cei mai sensibili la o asemenea oportunitate sînt tinerii şi maturii din mediul urban (75%), pe cîtă vreme vîrstnicii din mediul rural sînt mult mai puţin sensibili la acest avantaj al integrării. Rolul activ rezervat UE de imaginarul colectiv românesc dă seama despre o Europă aproape perfectă.

Noile state membre şi România ilustrează, conform Eurobarometrului, această situaţie, vor ranforsa poziţia Comisiei Europene. Din această perspectivă, Comisia apare ca principala beneficiară instituţională a procesului de extindere. Strategia lărgirii, care şi-a găsit cei mai importanţi susţinători la Bruxelles, îşi arată astfel roadele. Dar această Uniune îşi găseşte inamici între mai vechii membri. Acelaşi Eurobarometru arată un grad important de scepticism, mai ales în ţările nordice (Suedia, Danemarca, Finlanda, Marea Britanie şi Austria) şi mai puţin în vechea republică christiana catolică. Fracturile Reformei religioase din secolul al XVI-lea nu au fost stinse nici de cei 500 de ani ce au trecut, nici de cei 50 de ani de construcţie europeană.

În paralel cu prezentarea Eurobarometrului, americanii de la Stratfor au dat publicităţii previziunile referitoare la evoluţiile din următorul deceniu. În capitolul cu privire la Uniunea Europeană, viitorologii americani expun o perspectivă negativă asupra UE. Deşi în ştiinţele sociale predicţiile sînt riscante şi întotdeauna parţiale, acest raport nu este doar o simplă colecţie de prejudecăţi şi stereotipuri antieuropene, ci o analiză a elementelor critice acumulate în ultimul deceniu şi mai ales în ultimii ani, în domenii strategice privind viitorul european. Cele două Europe evidenţiate cu această ocazie, cea economică şi cea politico-militară, nu comunică, dar pentru noii membri, ca şi pentru ţările candidate, această fractură este mai puţin clară.

Experienţele istorice conduc la interpretări diferite ale contextului economic sau politic european. Noile state membre, mult mai optimiste decît Europa celor 15 în privinţa viitorului, aduc o perspectivă proactivă. După eşecul experimentului polonez privind blocarea Constituţiei europene, noile state încearcă să îşi calibreze strategiile la marile teme de dezbatere. Răspunsul României la acest capitol se lasă încă aşteptat. Drumul spre Europa nu este încă definitivat. Fiecare stat, dar şi fiecare grup social, vor fi afectate de integrare. Stimularea participării şi informarea acestora vor lămuri într-un mod transparent viziunea românească asupra viitorului european. Altfel, integrarea va fi o nouă etapă în lungul şir al formelor fără fond.