Între 3-9 octombrie 2011, se va organiza la nivelul statelor UE "Săptămâna europeană a IMM-urilor". Evenimentul îşi propune să promoveze şi să sprijine antreprenoriatul în Europa. În cadrul evenimentului, microîntreprinderile şi IMM-urile vor putea face schimb de experienţă şi să descopere noi oportunităţi de afaceri.
Vicepreşedintele comisiei europene, Antonio Tarjani, a subliniat importanţa întreprinderilor mici şi mijlocii pentru dinamica pieţei forţei de muncă din Europa. Domnia sa a mai adăugat: "Potenţialul antreprenorial al UE nu este exploatat pe deplin: dacă ar avea de ales, 45% din cetăţenii europeni ar dori să devină propriii lor patroni, însă, în prezent, numai circa 10% dintre aceştia au statut de lucrători independenţi. Dacă am obţine un procentaj mai ridicat, am avea milioane de întreprinderi inovatoare, care ar aşeza economia Europei pe noi baze. Aceasta ar deveni mai robustă, ar crea mai multe locuri de muncă şi ar face faţă mai bine perturbărilor economice".
Comisia Europeană şi-a propus să sporească atractivitatea mediului de afaceri din Europa şi să încurajeze antreprenoriatul în rândul cetăţenilor europeni. La nivelul UE, 67% din forţa de muncă din sectorul privat lucrează pentru aproximativ 23 de milioane de IMM-uri, care oferă, de altfel, 80% din locurile de muncă nou create.