Sprijin financiar pentru apicultori

I.Ghe.
Ziarul BURSA #Macroeconomie #Agricultură / 15 noiembrie 2021

Sprijin financiar pentru apicultori

Guvernul ar urma să aprobe în aceste zile o hotărâre privind acordarea unui ajutor de minimis apicultorilor, iar apicultorii vor avea doar 5 zile la dispoziţie pentru a depune cererile.

"În privinţa ajutorului de minimis pentru apicultori menţionez că am prins încă de la începutul anului suma în bugetul MADR, 53,2 milioane lei, pentru plata acestui ajutor care va fi de circa 23,7 lei pe familia de albine. Din nefericire, hotărârea de Guvern se află încă în avizare interministerială, procedură în care a intrat în luna septembrie, şi abia joi, 11 noiembrie, am primit avizul Ministerului Afacerilor Externe. Ca să nu se piardă banii şi ca să putem face plăţile anul acesta, am redus termenul de depunere a cererilor de la 30 de zile la 5 zile. Să sperăm că în următoarea şedinţă de Guvern va trece şi această hotărâre", a declarat Adrian Oros, ministrul interimar al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

În afara avizului de la Ministerul de Externe, proiectul de HG are nevoie şi de avizul Ministerului Justiţiei, ultimul minister avizator înainte de înscrierea iniţiative pe ordinea de zi a următoarei şedinţe de guvern.

După aprobarea hotărârii de guvern, apicultorii vor depune cererile la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), iar plăţile vor fi făcute de APIA până la sfârşitul acestui an, a precizat ministrul de resort.

Potrivit proiectului de HG, pentru a fi eligibili la acordarea ajutorului de minimis, beneficiarii trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele criterii de eligibilitate:

a) să aibă familii de albine înscrise în baza de date naţională apicolă la data 1 martie 2021, conform Sistemului unitar de identificare a stupinelor şi stupilor, gestionat de Agenţia Naţională pentru Zootehnie "Prof. Dr. G.K. Constantinescu", potrivit prevederilor Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 251/2017 pentru aprobarea Sistemului unitar de identificare a stupinelor şi stupilor cu modificările şi completările ulterioare;

b) să aibă stupine înregistrate/autorizate la direcţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, la data depunerii cererii;

c) să fie înregistraţi în registrul unic de identificare, denumit în continuare RUI şi să deţină cod unic de înregistrare atribuit de către APIA.

Solicitanţii care nu deţin cod unic de înregistrare în RUI, înainte de solicitarea ajutorului de minimis prevăzut de prezenta hotărâre au obligaţia obţinerii acestuia de la centrele locale/judeţene ale APIA, prin completarea şi depunerea formularului prevăzut în anexa nr.1 la Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr.22/2011 privind reorganizarea Registrului fermelor, care devine Registrul unic de identificare, în vederea accesării măsurilor reglementate de politica agricolă comună.

Alocarea totală a ajutorului de minimis care se acordă unei întreprinderi/întreprinderi unice nu poate depăşi suma de 20.000 euro pe durata a 3 exerciţii financiare: în cursul exerciţiului financiar actual, respectiv anul depunerii cererii şi în cele două exerciţii financiare precedente, conform prevederilor art.3 alin.(2) din Regulamentul de minimis în sectorul agricol.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb