În Peru a fost declarată, miercuri, stare de urgenţă, ca urmare a violenţelor care au provocat moartea a şapte persoane de la punerea sub acuzare a preşedintelui Pedro Castillo, care rămâne în detenţie. Autorităţile au propus să organizeze alegerile generale în decembrie 2023, informează news.ro.
Demonstraţiile violente care s-au multiplicat de la demiterea lui Pedro Castillo pe 7 decembrie au provocat şi rănirea a peste 200 de persoane. Pe lângă eliberarea lui Castillo, manifestanţii cer demisia preşedintei Dina Boluarte - din acelaşi partid de stânga radical - şi dizolvarea Parlamentului.
"Starea de urgenţă a fost declarată în toată ţara pentru 30 de zile (...) Avem nevoie de un răspuns energic, cu autoritate" în faţa violenţei, a declarat ministrul Apărării Alberto Otarola, subliniind că măsura include "suspendarea libertăţii de circulaţie şi a adunărilor".
"Poliţia cu sprijinul forţelor armate va avea controlul asupra întregului teritoriu", a spus el, starea de urgenţă permiţând în special armatei să intervină în menţinerea ordinii.
Guvernul declarase deja starea de urgenţă luni în mai multe provincii, apoi a prelungit-o marţi.
Copleşită de demonstraţiile care continuă, puterea încearcă să iasă din criză.
În acelaşi timp, preşedinta Dina Boluarte - care a fost vicepreşedintele lui Castillo până la încercarea ei eşuată de a dizolva parlamentul - a anunţat că doreşte să avanseze din nou calendarul electoral.
Ea a susţinut că guvernul, parlamentul şi organul electoral fac "ajustări" cu scopul de a "organiza alegerile în decembrie 2023", precizând că înainte de această dată nu este legal. "Trebuie să rămânem în cadrul legal".
Mobilizarea a rămas puternică miercuri, cu multe drumuri blocate. Poliţia a înregistrat, marţi, mitinguri în 14 din cele 24 de regiuni ale ţării. Zona de sud a ţării, în special zona turistică Cuzco, şi partea de nord rămân zonele cele mai afectate.
Trenul care face legătura între Cuzco şi cetatea inca Machu Picchu, bijuteria turistică din Peru, a fost suspendat de marţi, din cauza tulburărilor.
Mulţi turişti sunt blocaţi pe faţa locului, potrivit primarului din Machu Picchu, Darwin Baca, care cere asistenţă pentru evacuarea lor.
Aeroporturile din Cuzco, dar şi Juliaca (sud) şi Puno de lângă Bolivia au fost închise miercuri "din precauţie".
"La Arequipa, al doilea oraş ca mărime din ţară, armata protejează aeroportul şi clădirile publice pentru a descuraja posibile atacuri.
La Lima, la fel ca în ultimele zile, au avut loc ciocniri, între poliţie şi manifestanţi, în apropierea Parlamentului.
Fostul preşedinte va rămâne în închisoare în Ate (la est de Lima). Judecătorul, care urma să se pronunţe miercuri asupra cererii de arest preventiv pentru 18 luni depusă de parchet peste noapte, a acordat timp apărării să studieze documentele. Dar l-a ţinut pe preşedinte în custodie pentru încă 48 de ore.
Curtea Supremă a dispus pe 7 decembrie reţinerea provizorie a lui Castillo pentru şapte zile.
Fostul preşedinte, care a jurat "Nu voi renunţa niciodată" în timpul unei audieri anterioare, le-a cerut susţinătorilor să-l susţină la eliberarea din închisoare.
Pe 7 decembrie, Castillo, în vârstă de 53 de ani, a ordonat dizolvarea Parlamentului, care la scurt timp după aceea a votat în majoritate demiterea sa pentru "incapacitate morală". A încercat în zadar să găsească refugiu în ambasada Mexicului şi a fost arestat.