STATISTICI APIA Vânzările de autoturisme au crescut cu 16%, anul trecut

Crina Manole
Ziarul BURSA #Companii #Auto / 22 ianuarie 2007

Vânzările de autoturisme au crescut cu 16%, anul trecut

Anul trecut, în ţara noastră au fost comercializate, în total, 297.162 autovehicule, în creştere cu 15,9% faţă de anul 2005, arată statisticile Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile din Româ­nia (APIA), date publicităţii la sfârşitul săptămânii trecute.

Din acestea, s-au vândut 256.364 autoturisme, cu 18,9% mai mult faţă de anul anterior. De asemenea, în 2006 au fost vândute 38.285 vehicule comerciale, cu -2,4% mai puţin decât în 2005, şi 2.513 autobuze, în creştere cu 52,6% comparativ cu anul precedent, când s-au vândut 1.647 autobuze.

Datele APIA arată o creştere mare atât a exportului de automobile, cât şi a importului din domeniu. Astfel, anul trecut, au fost importate 166.127 maşini, cu 35,7% mai mult decât în anul precedent. Pe tipuri de maşini, cea mai mare creştere a fost înregistrată la vehicule comerciale, cu 41%, până la 26.369 vehicule.

Numărul automobilelor exportate anul trecut s-a majorat cu 37% faţă de anul 2005, de la 58.728 la 80.478. În cazul vehiculelor comerciale creşterea a fost de 494,7%, până la 446 vehicule exportate.

În acelaşi timp, procesul de producţie şi asamblare de automobile a crescut, în 2006 comparativ cu 2005, cu 9,6%, de la 194.802 la 213.597 automobile. Aceasta în condiţiile în care autoturismele s-au produs într-un număr cu 15,5% mai mare (201.663 în 2006), iar producţia vehiculelor comerciale a scăzut cu -41,1% (11.926, anul trecut).

În total, în ţara noastră s-au vândut, anul trecut, 297.162 automobile, cea mai mare parte dintre acestea, 256.364 fiind autoturisme. Pe primul loc în topul clasamentului s-au situat autoturismele Dacia, cu 107.777 unităţi vândute, deţinând 36,3% din piaţa auto din ţara noastră. La o mare distanţă de Dacia se află a doua marcă în preferinţele românilor - "Renault", cu 23.500 automobile vândute (7,9% din piaţă), urmată de "Daewoo", care a vândut 23.186 unităţi în anul 2006 (cotă de piaţă de 7,8%). Automobilele "Skoda" au fost comercializate, anul trecut, în număr de 20.541, "Volkswagen" - 17.322, "Peugeot" - 13.119 şi "Fiat" - 12.844 unităţi.

Datele furnizate de APIA indică faptul că vânzările de autoturisme autohtone s-au ridicat la cifra de 119.112 unităţi, anul trecut, în creştere uşoară cu 5% faţă de anul precedent, când s-au vândut 113.489 autoturis­me produse în ţara noastră.

O creştere semnificativă de 34,5% s-a înregistrat, în 2006, în ceea ce priveşte vânzările autoturismelor de import. Astfel, anul trecut au fost comercializate 137.252 maşini provenind din import, comparativ cu 102.043 unităţi în anul 2005. Dintre aces­tea, cele mai căutate mărci au fost, anul trecut, "Renault Clio" (13.249 unităţi), "Skoda Fabia" (7.629 unităţi) şi "Renault Megane" (6.882 unităţi).

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb