Statul va subvenţiona în 2012 şi 2013, cu până la 5%, dobânzile la creditele contractate de agricultori în perioada 28 ianuarie-31 decembrie 2011, potrivit unei ordonanţe emise de Guvern în 2010 şi ale cărei metodologie şi formularistică necesare punerii în aplicare au fost publicate luni. Ordonanţa Guvernului din 2010, aprobată printr-o lege în 2011, prevede instituirea unei scheme de ajutor de stat prin subvenţionarea ratei dobânzii la creditele bancare contractate agricultori de la bănci sau instituţii financiare nebancare în perioada 28 ianuarie 2011-31 decembrie 2011.
Metodologia şi formularistica necesare punerii în aplicare a proiectului care stabileşte inclusiv modul de calcul al ratei dobânzii la credit necesare pentru calculul subvenţiei şi al ratei de referinţă au fost aprobate printr-un ordin al ministrului Agriculturii publicat luni în Monitorul Oficial.
Subvenţia, care potrivit reprezentanţilor Ministerului Agriculturii nu depăşeşte în general 5% din valoarea dobânzii, se aplică la sumele reprezentând dobânzi plătite instituţiilor finanţatoare de către debitori, aferente valorilor creditelor utilizate, calculate până la data de 31 decembrie 2013 inclusiv.
Potenţialii beneficiari trebuie să solicite acordul prealabil de finanţare şi acordarea subvenţiei în primele două luni următoare anului pentru care se solicită rambursarea, informează Mediafax .
Ca urmare, pentru anul 2011, solicitările trebuie depuse la APIA până la data de 29 februarie 2012. Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură este autoritatea competentă, responsabilă de administrarea schemei.