Stellantis a prezentat o nouă platformă pentru automobile, care va facilita tranziţia la vehiculele electrice

A.C.
Companii / 6 iulie 2023

Stellantis a prezentat o nouă platformă pentru automobile, care va facilita tranziţia la vehiculele electrice

Stellantis:Încărcarea bateriei de la 20% la 80% va dura 27 de minute, a dezvăluit miercuri noua sa platformă de vehicule "STLA Medium", prima dintre cele patru baze noi centrate pe electricitate care vor sta la baza tuturor modelelor viitoare realizate de al patrulea mare producător de automobile din lume după vânzări, transmite Reuters.

Grupul Stellantis, format la începutul anului 2021 prin fuziunea dintre Fiat Chrysler şi producătorul Peugeot PSA, a vândut anul trecut aproximativ 6 milioane de vehicule.

Producătorul auto are în plan să mute toate produsele sale viitoare pe patru noi platforme BEV (vehicule electrice cu baterii), STLA Small, Medium, Large şi Frame, începând cu STLA Medium din Europa în acest an.

"STLA Medium este destinată să fie fabricată în multe ţări: Franţa, Italia, Germania şi apoi în America de Nord, în diferite locaţii", a spus CEO-ul Carlos Tavares, adăugând că alte locaţii ar putea fi adăugate mai târziu.

Grupul a declarat miercuri că toate noile sale platforme au fost proiectate cu prevederi pentru chimiile viitoare ale bateriilor, inclusiv bateriile fără nichel şi cobalt şi bateriile cu stare solidă.

"Acest lucru permite mărcilor Stellantis să adapteze capacităţile vehiculelor, pentru echilibrul ideal între cost şi performanţă", potrivit companiei.

Platforma STLA Medium va suporta mai multe configuraţii de propulsie; în configuraţie complet electrică, va avea o autonomie standard de peste 500 de kilometri, care poate fi mărită până la 700 de kilometri cu "un pachet de performanţă".

Încărcarea bateriei de la 20% la 80% va dura 27 de minute, a spus Stellantis.

"BEV este punctul central al designului acestei platforme", a spus Tavares.

Stellantis a declarat că în prezent oferă 26 de modele pe segmentele de piaţă care vor fi deservite de platforma STLA Medium.

Destinată maşinilor de dimensiuni medii, platforma STLA Medium va fi baza pentru până la două milioane de vehicule Stellantis pe an, construite în mai multe fabrici din întreaga lume, a declarat grupul italo-francez într-un comunicat.

Grupul Stellantis, ale cărui mărci includ şi Jeep, Ram, Alfa Romeo, Citroen şi Opel, intenţionează ca 100% din vânzările sale de maşini de pasageri europene şi 50% din vânzările de maşini de pasageri şi camionete din SUA să fie vehicule electrice cu baterie până în 2030.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb