STRATEGIA ENERGETICĂ 2011-2035, DEZBĂTUTĂ PUBLIC Necesităm 40 miliarde euro pentru înlocuirea capacităţilor vechi de producţie a electricităţii

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Politică / 1 iulie 2011

Necesităm 40 miliarde euro pentru înlocuirea capacităţilor vechi de producţie a electricităţii

Strategia energetică ar trebui să acorde o mai mare atenţie huilei şi energiei regenerabile, potrivit participanţilor la dezbatere

Până în anul 2035, retragerea din funcţiune a capacităţilor de producţie a energiei electrice cu durata de viaţă expirată va conduce la un deficit de putere netă de circa 13.540 MW, care va trebui compensat prin instalarea de noi unităţi, potrivit Strategiei energetice pentru perioada 2011-2035, propusă de Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri (MECMA). Documentul a fost postat pe site-ul ministerului şi dezbătut, ieri, public, la sediul "Electrica". Acesta arată că totalul investiţiilor necesare pentru instalarea noilor capacităţi de producere a energiei electrice de care vom avea nevoie până în anul 2035 se ridică la 30-40 miliarde euro. Pentru realizarea capacităţilor de valorificare a surselor regenerabile de energie, de circa 5.500 MW, în perioada 2011-2035, este estimat un necesar de investiţii de aproximativ 9 miliarde euro, din care în jur 7 miliarde euro până în 2020.

Obiectivul general al strategiei sectorului energetic este, aşa cum stă scris în document, "asigurarea condiţiilor pentru satisfacerea necesarului de energie pe termen mediu şi lung, la un preţ accesibil, adecvat unei economii moderne de piaţă şi unui standard de viaţă civilizat, în condiţii de calitate, siguranţă în alimentare, cu respectarea principiilor dezvoltării durabile".

Obiectivele strategice vizate de Strategie sunt siguranţa energetică, dezvoltarea durabilă, competitivitate pe piaţa internă şi regională, protecţia mediului şi limitarea schimbărilor climatice, atragerea capitalului necesar modernizării şi dezvoltării sectorului, precum şi dezvoltarea în continuare a unei pieţe concurenţiale caracterizate de concurenţă, transparenţă şi lichiditate. Astfel, Strategia urmăreşte satis-facerea necesarului de energie, atât în prezent, cât şi pe termen mediu şi lung, la preţuri acceptabile, adecvate unei economii moderne de piaţă şi unui standard de viaţă civilizat, în condiţii de calitate şi siguranţă în alimentare, cu respectarea principiilor dezvoltării durabile.

Reprezentanţii domeniului prezenţi la dezbaterea de ieri a Strategiei energetice au subliniat faptul că documentul nu pune suficient accent pe huilă şi pe energia regenerabilă.

Potrivit proiectului depus pe site-ul ministerului, sursele regenerabile de energie din ţara noastră au un potenţial teoretic important. Potenţialul utilizabil al acestor surse este mult mai mic, din cauza limitărilor tehnologice, eficienţei economice şi a restricţiilor de mediu. Având în vedere costurile ridicate de valorificare a surselor regenerabile, este puţin probabil că, pe termen mediu, creşterea consumului de energie primară şi scăderea producţiei interne să poată fi acoperită integral din surse regenerabile, ceea ce va conduce la creşterea importurilor de energie primară.

Alte puncte care ar trebui atinse de Strategie, în opinia participanţilor la dezbatere sunt nivelul investiţiilor din sector, securitatea energetică, eficienţa energetică în clădiri, măsurile de sprijin, transportul, dar şi preţul energiei electrice. Alexandru Săndulescu, directorul general al Direcţiei de Energie din cadrul MECMA, a subliniat că nu întotdeauna preţul cel mai mic este cel mai bun pentru consumator, întrucât acesta poate fi preţul unui mix care conţine un procent ridicat de energie din import: "Încercăm cel mai viabil mix de energie, nu cel mai ieftin".

Strategia arată că, dacă actualele legi şi politici energetice rămân neschimbate până în 2035, cererea mondială de energie va creşte cu aproape 50%, comparativ cu anul 2007:

"Ponderea cea mai mare în creşterea consumului de energie până în 2035 o vor avea ţările din afara Organizaţiei pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (ţări non-OECD), de 84%, comparativ cu doar 14% pentru ţările OECD".

În ceea ce priveşte producţia de energie electrică, deşi recesiunea economică a încetinit rata de creştere a consumului mondial de energie electrică, în 2008 şi 2009, acesta este estimat să crească de la 18.800 Twh, în 2007, la 35.200 TWh în 2035, respectiv cu 87%. Se estimează o creştere continuă pentru producerea de energie electrică din energie nucleară şi din surse de energie regenerabilă, prin susţinerea acesteia din urmă cu stimulente guvernamentale şi datorită creşterii preţurilor pentru com-bustibilii solizi şi a introducerii costului emisiilor de CO2.

Datorită epuizării zăcămintelor, producţia de ţiţei poate înregistra scăderi anuale de 2-4%. Gradul de înlocuire a rezervelor exploatate nu va depăşi 15-20%. De asemenea, epuizarea zăcămintelor ar putea conduce la scăderi în producţia de gaze, de 2-5% pe an, gradul de înlocuire a rezervelor exploatate nedepăşind 15-30%. De aceea, producţia de energie primară în România, bazată atât pe valorificarea rezervelor fosile de energie primară, cărbune şi hidrocarburi, cât şi pe cele de minereu de uraniu, în cea mai optimistă situaţie, nu va creşte în următoarele două-trei decade, se arată în strategie. Acoperirea creşterii cererii de energie primară în ţara noastră va fi posibilă prin creşterea utilizării surselor regenerabile de energie şi prin importuri de energie primară - gaze, ţiţei, cărbune, combustibil nuclear. La nivelul orizontului analizat, România va rămâne dependentă de importurile de energie primară, potrivit documentului. Acesta precizează că dependenţa de importurile de energie primară a crescut continuu, în ultimul deceniu, de la 21,5% în anul 1999 la 27,2% în 2008, cu un maxim de 31,9% în 2007, anul premergător declanşării crizei economice.

În vederea asigurării unui mix energetic echilibrat, prioritate se va acorda investiţiilor în unităţi de producere a energiei electrice care utilizează surse regenerabile de energie, cărbune prin tehnologii curate şi energia nucleară prin tehnologii sigure şi cu impact redus asupra mediului.

Direcţiile principale de acţiune ale Strategiei, convergente cu cele ale politicii energetice a Uniunii Europene, sunt:

- creşterea siguranţei în alimentarea cu energie, atât din punct de vedere al mixului de combustibili cât, şi al infrastructurii de reţea;

- alegerea unui mix de energie echilibrat, care să confere sectorului energetic competitivitate şi securitate în aprovizionare, cu accent pe utilizarea resurselor interne, respectiv a cărbunelui, a potenţialului hidroenergetic economic amenajabil, a energiei nucleare şi a surselor energetice regenerabile;

- gestionarea eficientă şi exploatarea raţională în condiţii de securitate a surselor energetice primare epuizabile din România şi menţinerea la un nivel acceptabil (din punct de vedere economic şi al securităţii), a importului de surse energetice primare (dependenţa limitată/controlată);

- diversificarea surselor de aprovizionare cu uraniu prin combinarea exploatării raţionale a surselor naţionale cu importul de uraniu şi/sau concesionarea de zăcăminte uranifere în afara României în vederea exploatarii acestora;

- creşterea eficienţei energetice pe tot lanţul: extracţie - producere - transport - distribuţie - consum;

- promovarea utilizării surselor energetice regenerabile, în conformitate cu practicile din Uniunea Europeană, conform Planului Naţional de Alocare al Energiilor Regenerabile elaborat în anul 2010;

- îmbunătăţirea competivităţii pieţelor de energie electrică şi gaze naturale, corelarea acestora şi participarea activă la formarea pieţei interne de energie a Uniunii Europene şi la dezvoltarea schimburilor transfrontaliere cu luarea în considerare a intereselor consumatorilor din România şi a companiilor româ-neşti;

- crearea de condiţii de piaţă care să stimuleze economii mai mari de energie şi creşterea investiţiilor în tehnologii cu emisii reduse de carbon;

- transformarea reţelelor de transport şi distribuţie a energiei electrice în reţele inteligente şi implementarea pe scară largă a sistemelor inteligente de contorizare;

- asigurarea investiţiilor pentru dezvoltarea sectorului energetic, inclusiv prin atragerea de capital privat şi a fondurilor puse la dispoziţie de UE;

- creşterea capacităţii de inovaţie şi dezvoltare tehnologică;

- realizarea obiectivelor de protecţie a mediului şi reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră;

- implementarea în condiţii de securitate a tehnologiilor de management a deşeurilor radioactive;

- reducerea vulnerabilităţii şi creşterea securităţii infrastructurii critice din sectorul energetic (marile centrale hidroelectrice, centrala nuclearoelectrică, reţele de transport energie);

- participarea proactivă la eforturile Uniunii Europene de formulare a unei strategii energetice pentru Europa, cu urmărirea şi promovarea intereselor României;

- susţinerea cercetării - dezvoltării în domeniul noilor tehnologii privind creşterea eficienţei producţiei şi consumului de energie şi de protecţie a mediului, precum şi a învăţământului de specialitate.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Un proverb romanesc spune ca graba stica treaba.. Au aparut tot felul de idei privind energiile regenerabile. Recte enerrgiile eoliana si solara..sau altele. Care au un pacat comun . Sunt aleatorii..dpdv cantitativ.Iar costurile de productie sunt ridicate. Orice neica nimeni,in domeniul respectiv, vrea sa investeasca in energiile regenerabile ! Noi opinam s-o lasati mai moale ! Pentru ca, in mod sigur, sunt in curs si alte solutii,ecologice si economice care va vor lua clientii ! In mod sigur.! Putintica rabdare...

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb