STRĂTILĂ, RIFIL: "Mediul de afaceri nu a reuşit să găsească soluţiile de trecere la economia de piaţă"

ALINA TOMA VEREHA
Ziarul BURSA #Companii #Bunuri de Larg Consum / 9 iulie 2013

"Mediul de afaceri nu a reuşit să găsească soluţiile de trecere la economia de piaţă"
  • document ataşat Istoria Rifil
    apasă aici pentru a descărca.

    Rifil SA a aniversat, la finele lunii iunie a acestui an, împlinirea a 40 de ani de la înfiinţare, fiind prima societate de producţie cu capital străin, constituită în România, încă din perioada comunistă. În 1973, a fost înfiinţată la Săvineşti, judeţul Neamţ, prima companie de producţie cu capital străin din ţara noastră după 1945 şi prima din ţările semnatare ale pactului de la Varşovia. Contractul în urma căruia a luat fiinţă societatea mixtă româno-italiană Rifil SRL avea o durată de 16 ani, iar asociaţii erau Centrala Industrială de Fibre Sintetice Săvineşti şi societatea Romalfa Biella din Italia.

    Rifil activează în industria textile, în producţia de fire acrilice vopsite şi nevopsite şi este lider în domeniu la nivel european. Rifil este nu numai prima societate mixtă înfiinţată în România după anul 1945, dar şi prima din ţările din Europa de Est. Compania este înregistrată în registrul Ministerului Finanţelor Publice din România cu numărul 1.

    Ioan Strătilă, preşedintele Consiliului de Administraţie al societăţii Rifil, are o viziune aparte despre evoluţia mediului de afaceri din ţara noastră, despre care spune că nu a găsit soluţia potrivită să treacă de la comunism la economia de piaţă. Domnia sa nu este optimist cu privire la evoluţia viitoare a economiei noastre spunând că Guvernul trebuie să acorde mult mai multă atenţie mediului de afaceri.

    Mediul de afaceri din ţara noastră nu a reuşit, începând din 1990 încoace, să găsească soluţiile cele mai potrivite, care să permită trecerea atât din punct de vedere fizic cât, mai ales mental, de la sistemul unei economii create şi conduse pe principii socialist-comuniste, la sistemul economiei de piaţă, ne-a declarat Ioan Strătilă, preşedintele Consiliului de Administraţie al Rifil SA.

    Domnia sa ne-a precizat: "Sunt foarte multe domenii ale economiei care, în 1990, aveau, din punct de vedere tehnologic şi al specialiştilor, poziţii foarte apropiate de cele din occident. Din păcate, din cauza politicilor guvernamentale, combinate cu lipsa de pregătire a unei bune părţi a managementului, la care se adaugă lipsa de înţelegere a sindicatelor, şi uneori, din cauza micilor «ajutoare» din exterior, am asistat la o continuă şi dramatică scădere a economiei româneşti, cu consecinţele de o gravitate sufocantă asupra tuturor compartimentelor societăţii".

    Oficialul Rifil nu este prea optimist cu privire la viitor: "Mă bazez pe tendinţa economiei mondiale în general (n.b. nu sunt un fan al ideii că salvarea lumii va veni din Asia) şi a celei din Europa în particular. În România, se aşteaptă totul de la Guvern, fără a exista patronate puternice, responsabile, care ar fi, după părerea mea, cele mai potrivite organisme care pot să facă propuneri şi, concomitent, să aibă soluţii bazate pe cunoaşterea fenomenului economic".

    Ioan Strătilă apreciază că partea sănătoasă a sistemului bancar trebuie să fie un factor activ în domeniul acesta. Din punctul domniei sale de vedere, Guvernul şi alte instituţii statale împlicate în economie trebuie să fie mult mai atenţi la ce spune mediul de afaceri, adoptând măsurile legislative la cerinţele patronatelor, care, contrar părerilor unora, nu vor să creeze profit pe seama exploatării muncii oamenilor (lozincă din perioada 1950-1989) în favoarea lor, ci pentru a-şi îndeplini rolul social faţă de ţară.

    La rândul său, Luigi Bodo, vicepreşedintele Consiliului de Administraţie al Rifil, ne-a declarat că, în acest an, compania are un buget pentru investiţii de circa 4 milioane euro, constând în principal în achiziţia de maşini, utilaje şi echipamente pe platforma de la Săvineşti şi punctul de lucru Câmpulung Moldovenesc. Cea mai mare parte - de 3 milioane euro - va fi realizată în cadrul unui contract cu 52% finanţare europeană - având ca obiectiv eficientizarea consumului de energie electrică la unitatea Săvineşti, iar restul pentru a diversifica producţia în concordanţă cu cererile pieţei.

    Rifil nu intenţionează să investească într-o nouă fabrică, construită din temelii, dar are în vedere o lărgire a gamei tipurilor de fire produse prin investiţii de capital.

    Potrivit oficialilor Rifil, planurile de dezvoltare ale companiei pornesc de la situaţia actuală pe piaţă din punctul de vedere al volumului, calităţii şi diversităţii sortimentale alături de necesitatea reducerii continue a costurilor pentru a contracara efectele negative şi, uneori, neaşteptate, ale preţurilor la materiile prime şi utilităţi.

    Luigi Bodă a subliniat: "Cu sigurantă nu scăpăm din vedere paşii făcuţi de concurenţă (venită în principal din ţări din afara UE), cu observaţii pe care le facem pe tot palierul - de la accesul la materia primă, structura tehnologică, nivelul calităţii produselor, corectitudinea politicelor comerciale etc.

    Un alt palier al dezvoltării este constituit din politica de dezvoltare a activităţii prin extinderea ariei de participare prin diverse forme corporatiste, alături de alţi producători înrudiţi din sfera industriei textile din România. Efortul financiar, pentru realizarea acestor obiective nu este neglijabil şi urmează a fi suportat din profit şi credite bancare, având «binecuvântarea» acţionarilor Rifil".

    Investiţia companiei Rifil în România cuprinde trei fabrici de producţie: Săvineşti, Câmpulung Moldovenesc şi Gura Humorului, cu o cifră de afaceri consolidată de 65,5 de milioane de euro în 2012 şi o cifră de afaceri estimată pentru 2013 la 72 milioane de euro. Rifil are peste 500 angajaţi în ţara noastră.

    Întrebat care este secretul obţinerii unor rezultate financiare în creştere în această perioadă de criză în România şi în Europa, Ioan Strătilă ne-a răspuns: "Nu este nici un secret în realitatea de azi a rezultatelor economice ale Rifil. Este pur şi simplu urmarea unor politici comerciale adaptate cererilor clienţilor (sub toate formele de cerinţe), a preocupării permanente pentru controlul costurilor, a acordării unei atenţii deosebite utilizării fondurilor, sub toate aspectele care ne dau siguranţa unui echilibru aproape perfect, lucru care creează o imagine pozitivă în faţa furnizorilor, clienţilor şi instituţiilor financiare în general".

    Din 1990 încoace, Rifil a avut o politică de investiţii apreciabilă, susţinută şi încurajată de acţionarii noştri şi având în spate bunul renume de care se bucură compania în faţa celor fără a căror contribuţie nu se pot realiza dezvoltări importante (bănci, furnizori de materii prime, reţele comerciale etc.), ne-a explicat domnia sa. Investiţiile Rifil au avut două direcţii bine definite, dar convergente în realitate. Este vorba de dezvoltarea şi modernizarea fabricii de la Săvineşti pe de o parte, şi investirea în alte fabrici din domeniul nostru de activitate, sau din domenii foarte apropiate.

    Domnul Strătilă a menţionat: "Ca urmare a punerii în practică a acestei strategii, au apărut filatura de la Câmpulung Moldovenesc, filatura Novafil de la Gura Humorului, filatura Industria Filati Buzău şi alte societăţi mai mici. Suma investită în aceste două direcţii se ridică la peste 35 milioane euro în intervalul 1990 - 2013.

    Numai în prezent, la Săvineşti, Gura Humorului şi Câmpulung Moldovenesc sunt în derulare investiţii de peste 5 milioane de euro, din care circa 3 milioane de euro sunt alocaţi unei investiţii privind creşterea eficienţei energetice, 50% din costul investiţiei fiind finanţat cu fonduri europene".

    Pentru Rifil, piaţa noastră deţine o pondere destul de mică în volumul cifrei de afaceri. Conducerea companiei apreciază: "Relaţiile comerciale sunt, în general, consolidate chiar dacă durează, pe partea de vânzări, doar din 1990 (să nu uităm că până atunci Rifil nu era lăsat să vândă un gram de fire în România!). Lăsând modestia la o parte, putem afirma că nimeni nu are curaj să intre în relaţii comerciale cu Rifil dacă are de gând să dea o «ţeapă» sau să se preteze la practici comerciale şi financiare în afara legii".

    Principalele pieţe de export în acest moment pentru compania Rifil sunt Italia, Polonia, Spania, Franţa, Germania, Anglia, SUA. Modificări spectaculoase în structura pieţelor nu vor fi, după cum estimează oficialii companiei, care nu exclud apariţia unor cerinţe pe pieţe încă neexploatate.

    Rifil are, în acest an, un buget pentru investiţii de circa 4 milioane euro, constând în principal în achiziţia de maşini, utilaje şi echipamente pe platforma de la Săvineşti şi punctul de lucru Câmpulung Moldovenesc. Cea mai mare parte - de 3 milioane euro - va fi realizată în cadrul unui contract cu 52% finanţare europeană - având ca obiectiv eficientizarea consumului de energie electrică la unitatea Săvineşti, iar restul pentru a diversifica producţia în concordanţă cu cererile pieţei.

    Investiţia companiei Rifil în România cuprinde trei fabrici de producţie: Săvineşti, Câmpulung Moldovenesc şi Gura Humorului, cu o cifră de afaceri consolidată de 65,5 milioane de euro în 2012 şi o cifră de afaceri estimată pentru 2013 la 72 milioane de euro.

    "Din păcate, din cauza politicilor guvernamentale, combinate cu lipsa de pregătire a unei bune părţi a managementului, la care se adaugă lipsa de înţelegere a sindicatelor, şi uneori, din cauza micilor «ajutoare» din exterior, am asistat la o continuă şi dramatică scădere a economiei româneşti, cu consecinţele de o gravitate sufocantă asupra tuturor compartimentelor societăţii".

    Cotaţii Internaţionale

    vezi aici mai multe cotaţii

    Bursa Construcţiilor

    www.constructiibursa.ro

    Comanda carte
    fngcimm.ro
    danescu.ro
    raobooks.com
    boromir.ro
    Mozart
    Schlumberger
    chocoland.ro
    arsc.ro
    domeniileostrov.ro
    leonidas-universitate.ro
    Stiri Locale

    Curs valutar BNR

    20 Dec. 2024
    Euro (EUR)Euro4.9764
    Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
    Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
    Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
    Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

    convertor valutar

    »=
    ?

    mai multe cotaţii valutare

    erfi.ro
    Cotaţii Emitenţi BVB
    Cotaţii fonduri mutuale
    petreceriperfecte.ro
    novaplus.ro
    Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
    The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
    BURSA
    BURSA
    Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
    The Kingdom of God on Earth
    Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
    Carte - The crisis solution terminus a quo
    www.agerpres.ro
    www.dreptonline.ro
    www.hipo.ro

    adb