Stropoleală şi stropşeală

MAKE
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 10 martie 2014

Stropoleală şi stropşeală

Vă rog, respectuos, să încetaţi să mai vorbiţi de "români", ca şi când nu aţi face parte dintre ei.

Dacă nu aţi înţeles din primul articol, atunci v-o spun acum, explicit: ca român, când vorbeşti despre conaţionali, spui "noi", iar nu, niciodată, "românii".

De pildă, "Noi nu ştim să facem bani" înseamnă altceva, are altă nuanţă - o nuanţă importantă şi veţi vedea de ce - decât "Românii nu ştiu să facă bani".

În prima variantă, înţelegem că ne adunăm să ne sfătuim cum să ne meargă mai bine; în a doua variantă, înţelegem că naţiunea română este infirmă.

Contextul nu contează.

Degeaba precizaţi că intenţia dumneavoastră, stimate domnule Adrian Vasilescu, a fost să mobilizaţi iniţiativa privată; de vreme ce "românii" sunt infirmi din naştere, de ce s-ar mai mobiliza?!

Degeaba ne mai daţi exemplul chinezilor; chinezii nu sunt români şi deci nu suferă de infirmitatea pe care aţi decelat-o la români.

Personal, vă creditez cu bunăcredinţă; dar mă cutremur la gândul că, totuşi, este posibil, când vă gândiţi la noi, să ne numiţi "românii".

Dacă "românii" nu ştiu să facă bani, atunci cine ştie?

Evreii?

Lucian Boia susţine aşa ceva.

El spune că nu exista nici un comerciant român în perioada interbelică.

Domnilor, înainte să resuscitaţi antisemitismul, permiteţi-mi să vă explic: aveţi idee în care ţară de pe mapamond găsiţi evrei cerşetori?

Cu certitudine, în Israel.

Ţara evreilor este o ţară ca oricare alta, iar unii de acolo habar n-au să facă bani.

Au făcut bani prin ţările în care s-au răspândit, pentru că asta a fost singura lor salvare.

De îndată ce aduni evreii în propriul stat, o bună parte dintre ei îşi pierde "calitatea magică" să facă bani şi trebuie adunată în kibbutzuri comuniste.

Nu este ironic că numeroşi evrei au emigrat din ţările comuniste, unde contau drept oameni avuţi, ca să intre în kibbutzuri?!

Să vă explic, în continuare: ştiţi unde găsiţi numeroşi români înstăriţi?

În străinătate.

De îndată ce scăpăm din menghinea corupţiei de aici, surprindem prin iniţiativă, talent, hărnicie, inteligenţă.

Ai noştri ne-au trimis, din străinătate, miliarde şi miliarde, în fiecare an şi nu au fost bani furaţi.

Ce vreau să zic cu astea amândouă?

Vreau să zic că, în privinţa priceperii să facă bani, nu există "evreii", "românii", "armenii", "grecii", "americanii" şi "bosimanii", ci sisteme care permit iniţiativei private să facă bani şi sisteme care nu permit - exemplele de afaceri bune în medii ostile sunt excepţii şi nu constituie contraargument.

Soluţia avansată de Adrian Vasilescu pentru ieşirea ţării din sărăcie - îndemnul adresat studenţilor participanţi la programul de educaţie bancară să se apuce de afaceri private, este de esenţă pravoslavnică: hai!, dacă fiecare veţi face câte o afacere micuţă şi vă veţi crea singuri locurile de muncă şi dacă milioane de cetăţeni vor face la fel, eheheei!, să vedeţi cum se transformă ţara!

Să fim serioşi, domnule Vasilescu!

Paradisul nu se înfăptuieşte cu îndemnuri.

Îndemnul îi îndreaptă pe tineri, direct, în malaxorul societăţii noastre corupte.

Chioşcarul de pe trotuar, este obligat să-i plătească sectoristului "taxa de protecţie".

Medicul stomatolog, care s-a întors din străinătate să-şi deschidă cabinet aici, are plicul pregătit pentru birul săptămânal.

Micul producător de legume trebuie să-şi plătească taraba chiar şi în timpul iernii şi nu are rost să vă descriu ce pricepere trebuie să aibă la dat şpăgi şi câte şpăgi trebuie să dea ca să şi-o menţină şi încă, în ce fel trebuie să se mişte să nu-i fie mutată în vreun colţ al pieţei pe unde nu trece nimeni.

O mică făbricuţă, o cârciumioară, import/export sau transport de mărfuri ori persoane (aveţi idee cum se face vama?) - toate au preţul lor, dincolo de orice business-plan, iar autorităţile le închid, când creşte inflaţia şpăgii şi micile afaceri nu fac faţă.

Veniţi de pe Lună, domnule Adrian Vasilescu?!

Chiar aţi crezut că nu avem spirit de iniţiativă?

Chiar aţi crezut că suntem retardaţi?

Chiar aţi crezut că de vină sunt "românii"?!

Nu vă mai amintiţi cum primarul Traian Băsescu a intrat cu lama buldozerelor în chioşcuri, în timp ce ziariştii îl aplaudau, sub cuvânt că nu avem loc de trecere pe trotuare?

Chiar nu vă daţi seama pentru ce are loc lupta politică din ultimul sfert de secol?

POST SCRIPTUM 1

Cel mai mult mi-a plăcut la Adrian Vasilescu că îmi zice "maestru".

E ceva, nu-i aşa?!

"Maestre"!

Ohohoooo!

M-am stropolit să aflu ce înseamnă "stropoleală" - termenul folosit de Adrian Vasilescu în replica pe care mi-o dă - şi am aflat că este un regionalism căruia unele dicţionare îi atribuie înţelesul de "roboteală", iar altele, pe cel de "mustrare" (gândesc că are o legătură cu "stropşeală").

Adrian Vasilescu lasă impresia că m-aş strădui din greu să fac ceva ce mi-am propus eu dinadins, cu articolul la care dă replica, eventual că urmăresc ceva ce nu are legătură cu prestaţia sa.

Nu.

Aici greşiţi, stimate Adrian Vasilescu.

"Maestre" e în regulă.

"Stropoleală", nu.

Nu m-am chinuit, nu m-am stropolit, nu am robotit - am scris natural, din suflet, aşa cum cântă păsările.

POST SCRIPTUM 2

Nu.

MAKE nu zice.

MAKE nu se chinuie, MAKE nu însăilează şi mai ales, nu MAKE trage concluzia, în silogismul:

Premisa 1 - "Românii nu ştiu să facă bani";

Premisa 2 - Adrian Vasilescu este român;

Concluzia - Adrian Vasilescu nu ştie să facă bani.

Dacă Adrian Vasilescu ar fi ştiut, realmente, logica, atunci nu şi-ar fi permis să afirme că silogismul este şchiop; pentru că este un silogism elementar, din figura unu, care poartă denumirea mnemotehnică de FERIO, unde prima premisă este universal negativă (echivalentă cu "Nici un român nu ştie să facă bani"), a doua este particular afirmativă, iar concluzia este, după toate regulile aristotelice, particular negativă.

Nu eu trag concluzia, ori, dacă o fac, atunci asta nu reprezintă vreo contribuţie personală, ci, doar, aplic regulile silogismului corect.

Opinia Cititorului ( 18 )

  1. Ce este dispus sa faca "OMUL" pentru "REPERAREA ONOAREI (scrisorii) PIERDUTE" vorba lui Nenea Caragiale ? 

    Raspuns: 

    Tot felul de: ACTE DEZ_ONORANTE ! 

    Desi, de la Isus Cristos incoace: 

    SALVAREA ONOAREI inseamna: 

    1) a-ti recunoaste greseala; 

    si

    2) a-ti cere iertare ! 

    ... este pentru noi, la fel ca episodul: 

    " Liiceanu vs. ASF-odoi " !

    1. Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR, declara la randul sau ca romanii sunt "admirabil de nepregatiti" pentru adoptarea euro, dar ca amanarea nu este o rezolvare.

    2.Noi nu am schimbat ţinta 2015 şi, deocamdată, ne menţinem pe ea, chiar daca trebuie discutată, şi realismul ţintei aderării UE de acum în colo depinde de capacitatea acestei ţări de a se consolida fiscal. Ne mai trebuie câteva luni ca să vedem în ce măsură se acceptă costul ajustării fiscale, să vedem dacă rămânem la 2015 sau nu. Dacă nu este suport pentru consolidare fiscală trebuie modificată ţinta (...) 2018 mi se pare îndelungat. Aş vrea să prind nu cât voi fi guvernator, dar măcar cât voi fi pensionar, adoptarea monedei unice", a spus Isărescu. 

    Concluzia pe care cineva ar trage-o este ca ROMANII NU VOR FI PREGATITI SA ADOPTE EURO PANA CAND DOMNUL TREICHL VA HOTARI CA SUPORTAM CONSOLIDAREA FISCALA ASEMENI CETATENILOR DIN TARA DOMNIEI SALE:-), actualele cifre nefiind luate in considerare deoarece avem avantajul pozitiei geografice, stiut fiind ca cei din est sunt invatati cu brutalittatea..... 

    Make, esti un mare meserias! Dar ar trebui sa te bati cu cei care intr-adevar conteaza nu cu batranei culesi de la gura sobei. :-)

    In zona unde locuiesc, branenii, adica cei din Bran, sunt socotiti ca stiu sa faca bani si...iata bancul :

    Cica pe Luna ajunge un pamantean care, stingher se uita in stanga, dreapta ptr. orientare. Atunci, apar o serie de omuleti, lunaticii, care, la randul lor la fel de curiosi, se uitau la noul venit, iar unul mai indraznet il intreaba : De unde vii ? Raspunsul a fost prompt : Din Bran ! La fel de uimiti, lunaticii care n-auzisera in viata lor de Bran, intreaba in continuare : Si cu ce ai venit ? Raspunsul braneanului, mandru de aceasta data : Cu branza !

    A propo de dreptul la replica ! 

    1. ......... senil = care a uitat cum se face "branza" ! 

      ........ ca: 

      1) se poate obtine "cash"; 

      2) si fara sa-l scoti din "branza" ! 

      Frate, frate !  

      Eu fac "branza", tu faci "cash" ?

    Make, te contrazici singur, desi zica nu, te stropolitesti de mama focului! 

    De ce ne supara adevarul!

    Realitatea este ca in afara de evrei nimeni nu stie sa faca bani!

    Daca vrei sa faci bani angajeaza un evreu!  

    1. Si a stiut sa: 

      1) deseneze; 

      si 

      2) sa tipareasca si imprime, 

      bani. 

      Ba chiar, pe "maruntish" nu s-a obosit ca sa mai semneze pentru drepturile de autor = emitent ! 

      ......... s-a oprit pentru ca: 

      a pre_meditat cresterea economico-sociala LIMITATA-PLAFONATA a Cubei ??? 

      .... echivalenta vreunei alte cantitati de bani emise de catre alt bancher central ??? 

      Sau a procedat la EMISIUNEA CONTINUA tocmai ca: 

      sa nu apara criza = blocajul economico-social, respectiv: 

      cresterea economico-sociala limitata-plafonata ?  

      Un text cap-coada poti sa concepi?

      .... cap-coada, dar mi se pare mult mai PENETRANT - mai sugestiv - adica mai usor de citit si de memorat daca: 

      il "rup in cuante = in texte-idei scurte" care vor avea inclusiv UN IMPACT DISTINCT ........... de moment ! 

    in Ro se fac bani dar nu se face pib pt ca:

    cei capabili de-a face bani ii fac usor furand de la buget; asa ca nu se mai kinuie sa faca afaceri productive , afaceri care sa imbogateasca si tara; opriti hotia in masa si acei intreprinzatori care acum fac banu usor in relatii vinovate cu statu, se vor apuca de afaceri pe bune ( nu toti ca unii sunt afaceristi numa daca are partener statu) 

    Liviu Tudor, ţepar de profesie-rad de mor...in timp ce voi va bateti sin stropoleli si silogisme, adevaratii impostori ai Romaniei devin modele si conduc clubul de la Roma, participa la conferinte si dau maia cu Isarescu si beau cafele cu Vasilescu ...iata mai jos

    Wednesday, February 26, 2014 de Dan Coste INVESTIGAŢII no comments 

    Liviu Tudor, omul lui Hrebenciuc şi Iacobov, a creat o întreagă ţesătură financiară care a condus la prăbuşirea unor firme, sau societăţi bancare. ZIARUL vă va prezenta în serial câteva dintre “isprăvile” lui Liviu Tudor, dezvăluite de multe ziare din România. 

    Liviu_Tudor_02 

    Liviu Tudor şi Grupul de la Bacău au fost artizanii unei incredibile inginerii financiare prin care au reuşit să-şi umple conturile cu zeci de miliarde. REGELE IMOBILIARELOR,Magnatul din Real Estate, Guru financiar Liviu Tudor, a fost scos în faţă, în 1996, de cunoscutul Grup de la Bacău, coordonat de Viorel Hrebenciuc şi Corneliu Iacubov, pentru a pune temelia Băncii Comerciale Unirea (BCU). Scopul a fost unul singur: spălarea banilor şi obţinerea unor profituri ilicite uriaşe. Modul de acţiune al celor care deţin sediul în care îşi desfăşoară activitatea a fost scos la iveală de “Evz” şi este specific crimei organizate: “Dacă nu-ţi vei ţine gura, ai grijă că există gloanţe calde şi gloanţe reci. Nu ţi-am spus că nu mi-e frică de nimeni în ţara asta, ca am bani să cumpăr pe oricine?”, îşi ameninţa Liviu Tudor asociatul. 

    Falimentul de la Banca Unirea 

    În anul 1996, prin subscripţie publică, se înfiinţa Banca Comercială Unirea, având la bază Grupul de la Bacău, aflat sub oblăduirea lui Viorel Hrebenciuc şi a lui Corneliu Iacobov. Aceiaşi Tudor şi Iacob controlau 49,77% din capitalul social, ceilalţi asociaţi importanţi fiind Societatea de Investiţii Financiare II Moldova (condusă de Corneliu Iacobov), cu 24,65% din acţiuni şi CNSLR “Frăţia”, cu 12% din acţiuni. Restul era deţinut de unele persoane fizice printre care se număra şi actualul preşedinte al României, Traian Băsescu. În scurt timp, prin multiple manevre de culise, fondurile instituţiei financiare au fost plimbate dintr-un cont într-altul, până când Banca Populară Română a ajuns acţionar majoritar, iar director al Băncii Unirea a devenit Emil Botea. 

    Totul a mers bine până când Banca Naţională a României a făcut un control la Unirea, pentru a descurca iţele unei aşa-zise majorări de capital cu 50 de miliarde de lei. Aşa s-a ajuns la concluzia că respectiva majorare a fost făcută din bani publici, iar 33 de miliarde de lei au ajuns în conturile unor firme dubioase şi ale unor persoane fizice, în fruntea acestora aflându-se Liviu Tudor. În plus, Banca Unirea a ajuns acţionar majoritar la DIGICOM SA, firma aceluiaţi Liviu Tudor. 

    Spălare de bani şi falimentarea premeditată a unei bănci 

    Revenind la activitatea de început a Băncii Unirea, vom scoate în evidenţă modul în care s-au plimbat banii dintr-un cont într-altul, pentru a fi spălaţi. În calitate de împuternicit, Liviu Tudor reprezenta “toate interesele legate de acţiunile pe care SC BEST OIL SRL le deţine în cadrul Băncii Unirea SA (în curs de constituire)”. Astfel, BEST OIL vărsa prin intermediul Bancorex suma de 295 de milioane de lei, către Banca Unirea SA, la 16.07.1996. Alţi 606 milioane de lei ajung de la Banca Agricolă la Unirea, în aceeaşi lună, precum şi alte sume virate prin intermediul Băncii Columna ori a Băncii Internaţionale a Religiilor. De menţionat că atât Banca Agricola, Columna, Bancorex cât şi BIR au ajuns între timp în stare de faliment. Desigur, aceeaşi soarta a avut-o şi Banca Unirea, care a fost cumpărată în ultimul moment de nişte ruşi. Ultimul director al Băncii Unirea, Emil Botea, a declarat în mai multe rânduri că unul dintre cei care conduc Nova Bank, şi anume preşedintele Alexei Voskoboy, ar fi avut o poziţie oficială în KGB. Ruşii de la Nova Bank, cumpărătorii Bancii Unirea, n-au comentat în niciun fel această informaţie. Cert este că, totuşi, BNR a instituit la Unirea un regim de decontare specială, care a durat un an şi patru luni. După această perioadă, la 22 august anul trecut, Băncii Unirea i s-a retras licenţa de funcţionare. 

    Alte sume importante de bani au fost scoase din Banca Unirea prin contracte de prestări servicii deosebit de avantajoase pentru furnizori. Unul dintre acestea se referă la livrarea către banca a şase echipamente de comunicaţii prin satelit VSAT şi a tot atâtea “licenţe software terminal şi 1 licenţă software HUB TCP-IP”. Cum era de presupus, beneficiara contractului n-a fost alta decât SC DIGICOM SA, firma controlată de acelaşi Liviu Tudor. Valoarea iniţială a contractului s-a ridicat la suma de 206.500 USD. 

    Ulei din Rezervele de stat 

    Fără a se implica aparent în politică, Liviu Tudor controlează direct sau prin interpuşi mai multe societăţi comerciale, printre care se numără: IIRUC SA, PREFABRICATE VEST SA, VESTCO INDUSTRIES SA, DIGICOM SA, IIRUC – DIGICOM GRUP SA, ID HOLDING SRL, IIRUC SERVICE SA, CONCORDIA ALIMENTARA 4 SA, ID REAL ESTATE SA, IIRUC TRADE SA, DIGINET SA şi altele. Până nu demult a deţinut şi fabrica de ulei Muntenia, pe care a falimentat-o începând cu finele anului 2002, la sfatul unor prieteni apropiaţi din Guvern. Printre aceştia se numără Viorel Hrebenciuc şi Şerban Mihăilescu. Cu cel din urmă a pus chiar la cale vânzarea către pensionari de ulei, orez şi zahăr – câte două kilograme de fiecare – în sistem “economat”, adică la preţ de fabrică. Numai că uleiul provenea de la Rezervele de stat (1.400 de tone). Pentru a nu se declansa un scandal de proporţii, fabrica Muntenia a fost devalizată, după care s-a declanşat procedura falimentului. 

    Va urma

    1. Va rog, are cineva o pastiluta?. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb