STUDIU:  4 din 10 români consumă vin cel puţin o dată pe săptămână

S.B.
Miscellanea / 18 martie 2021

4 din 10 români consumă vin cel puţin o dată pe săptămână

4 din 10 români (39%) consumă vin cel puţin o dată pe săptămână, iar 29% de aproximativ 1-3 ori pe lună, potrivit unui studiu realizat de Reveal Marketing Research.

Studiul Reveal Marketing Research a descoperit că segmentul heavy users (consumatori frecvenţi de vin) este compus din 39% dintre români. Urmează segmentul medium users, format din 29% dintre respondenţi - aceştia obişnuiesc să consume vin de aproximativ 1-3 ori pe lună. Low users (consumatorii ocazionali) reprezintă 21% dintre români. Aceste segmente corelează cu gradul de informare asupra mărcilor de vin din România. Cei care consumă vin cel puţin o dată pe săptămână (heavy users) cunosc în medie 7 branduri, iar cei cu un consum moderat (medium users) cunosc 6 branduri. Cei care beau vin ocazional (o dată la câteva luni sau mai rar - low users), în schimb, cunosc în medie doar 4 branduri din categorie.

Vinul roşu este preferatul românilor, fiind consumat cel mai frecvent

Principalele vinuri preferate sunt cele dulci şi demi-dulci, consumate frecvent (cel puţin o dată pe săptămână), de peste 40% dintre români. În ceea ce priveşte culoarea preferată pentru consum, vinul roşu este cel mai apreciat, astfel că 30% dintre respondenţi au declarat că obişnuiesc să-l consume cel puţin o dată pe săptămână. Pe locul al doilea, când vine vorba despre frecvenţa de consum, se află vinul alb menţionat de un sfert dintre români (25%). Vinul rose, chiar dacă nu s-a aflat printre primele menţiuni (21% au spus că îl consumă frecvent), acesta a continuat să crească în preferinţe în ultimii ani pe piaţa din România.

Cramele din regiunea Moldova sunt cele mai cunoscute de români (90%), având şi consumul cel mai ridicat (76%)

Reveal Marketing Research a realizat, de asemenea, media notorietăţii cramelor din România. Astfel, studiul a ajuns la următoarele concluzii: cele mai cunoscute crame sunt cele din Moldova, menţionate de 90% dintre consumatori, urmate de cramele din inima ţării, Transilvania cu 70%, apoi de cele din Muntenia cu 62%.

Aceste rezultate pot fi utile pentru producătorii de vinuri la nivel de comunicare. Pentru a identifica cele mai bune strategii de comunicare cu publicul ţintă, cramele pot apela la studii de imagine de brand pentru a descoperi ce aspecte influenţează nivelul lor actual de notorietate şi cum pot acţiona pentru a-l îmbunătăţi.

Pe lângă nivelul de notorietate, studiul a analizat şi consumul declarat pentru cramele din România şi a identificat din ce regiuni consumă în medie românii. Astfel că pe primul loc se află din nou cramele din Moldova (76%). Apoi, românii preferă să consume vinuri din Transilvania (49%) şi Banat (39%). Alte crame menţionate de oameni sunt cele din regiunea Muntenia, preferate de 34%, Oltenia (25%) şi cramele din Dobrogea (17%).

Interesul consumatorilor pentru vin românesc, de calitate,a crescut în ultimii ani

De asemenea, potrivit unui studiu realizat de Crama Dealul Dorului, publicat la începutul acestui an, degustările, promovarea intensă a cramelor româneşti, dar şi calitatea pe care o oferă în ultima vreme vinurile autohtone, au făcut ca românii consume vinuri cât mai locale. În trecut, tendinţa cumpărătorilor era să aleagă de la raft băuturile ieftine, însă în ultimii ani am asistat la o educare a consumatorilor, care au încercat vinurile de clasă medie sau premium, şi apoi au devenit fideli acestor produse.

"Înainte de pandemia de COVID-19 atât cramele, cât şi magazinele de specialitate, s-au îndreptat spre publicul tânăr. Au fost organizate degustări cu angajaţii companiilor IT, diverse firme au organizat team-buildinguri în crame, iar restaurantele au jucat şi ele un rol important: au inclus în meniuri vinuri atent selecţionate. În acest fel oamenii au consumat, au fost informaţi despre ce înseamnă vin de calitate şi cum îl identifici, iar acest lucru a ajutat foarte mult piaţa din România.", se arăta în studiul menţionat.

Vânzările de vinuri au scăzut dramatic la începutul pandemiei

Vânzarile de vinuri au scăzut dramatic odată cu închiderea restaurantelor şi anularea evenimentelor la începutul pandemiei de COVID-19 şi tot brusc s-a oprit şi turismul viticol, spuneau cei de la Crame Romania şi Revino Remania într-un comunicat de presă remis în luna martie a anului 2020.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb