STUDIU: Aproape un sfert dintre companii spun că vor avea un profit mai mare cu 20%,

G.B
Macroeconomie / 14 decembrie 2021

Aproape un sfert dintre companii spun că vor avea un profit mai mare cu 20%,

Pentru majoritatea companiilor anul contabil şi fiscal se apropie de sfârşit, iar luna decembrie este un moment oportun de reflecţie asupra tuturor activităţilor întreprinse în ultimele 12 luni din punct de vedere financiar, dar şi asupra oportunităţilor viitoare de investiţii şi de optimizare a acţiunilor derulate pentru o mai bună performanţă. O evaluare riguroasă a rezultatelor financiare şi a realităţii contabile este cu atât mai importantă cu cât, potrivit unui studiu recent privind evoluţia afacerilor din ţara noastră în anul 2021, realizat de Valoria, 21% dintre companiile participante la studiu spun că profitul lor va fi mai mare cu peste 20% în acest an, conform unui comunicat remis redacţiei.

De asemenea, 22% dintre companii se aşteaptă ca cifra lor de afaceri să crească cu 5%-10% în 2021, iar 18% dintre companii estimează creşteri de peste 20%, în comparaţie cu doar 12% la începutul anului, potrivit sursei citate.

"Anul acesta, în temeiul prevederilor art. 11 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, toate obligaţiile fiscale aferente lunii noiembrie, precum şi cele a căror scadenţă sau termen de declarare se împlineşete pe 25 decembrie au termen scadent data de 21 decembrie, iar acest lucru poate pune presiune asupra companiilor din perspectiva timpului pe care îl au la dispoziţie pentru închiderea contabilă şi fiscală, dar şi din punct de vedere al cash-flow-ului, având în vedere timpul mai strâns pentru efectuarea de plăţi", a spus Mihaela Rişco-Martin, Accounting Partner Soter & Partners. "În contextul unei legislaţii în continuă schimbare, pentru a putea aborda orice provocare în domeniu în mod corespunzător, companiile au nevoie de specialişti în domeniu, profesionişti cu o vastă experienţă în contabilitate şi consultanţă fiscală, care au capacitatea de a preveni sau minimiza posibilele deficienţe fiscale identificate de autorităţile competente".

Deficienţe fiscale constatate de ANAF în 2021

Potrivit celui mai recent raport ANAF cu privire la principalele deficienţe constatate ca urmare a acţiunilor de control în 2021, printre cele mai semnificative se numără: modalitatea de calcul eronată a rezultatului fiscal; neînregistrarea în scopuri TVA după depăşirea plafonului de scutire, respectiv 300.000 lei pentru întreprinderi mici; nerespectarea obligaţiei persoanelor impozabile stabilite în Romania, care au fost declarate inactive, conform Codului de procedura fiscală, şi care desfăşoară activităţi economice în perioada de inactivitate privind plata impozitelor, taxelor şi contribuţiilor sociale obligatorii; completarea eronată a decontului de TVA; nerespectarea condiţiilor pentru exercitarea dreptului de deducere, respectiv deducerea taxei în cazul achiziţiilor care nu erau destinate utilizării în folosul operaţiunilor taxabile sau neîntocmirea sau neutilizarea documentelor justificative şi contabile pentru operaţiunile efectuate.

Aşadar, companiile din România mai au încă aspecte de îmbunătăţit în ceea ce priveşte respectarea obligaţiilor fiscale aferente activităţii pe care o desfăşoară pentru a preveni amenzile, mai ales în contextul în care studiile arată că 44% dintre liderii companiilor estimează că în 2022 afacerile vor reveni la profitabilitatea pe care o înregistrau înainte de pandemie.

Care este noutatea fiscală a anului 2022

Performanţa financiară a companiilor şi cum va arăta închiderea de an în termeni contabili şi fiscali vor reprezenta indicatori importanţi în stabilirea obiectivelor financiare şi de investiţii pentru anul 2022. Cifrele obţinute de companii scot în evidenţă evoluţia acestora de-a lungul anului şi atrag atenţia asupra aspectelor pozitive şi a celor care ar putea fi îmbunătăţite în viitor.

"La final de an, este bine să analizăm fiecare cont şi fiecare sumă reflectată în contabilitate, să procedăm la inventariere scriptică, dar şi valorică, altfel încât cifrele să reflecte o imagine corectă şi fidelă a realităţii. De asemenea, se pot lua numeroase decizii care să conducă la posibile optimizări fiscale: creanţe mai vechi şi neîncasate - avantajele fiscale de a constitui provizioane; avansuri plătite şi pentru care nu s-au primit facturi - şi care pot fi cheltuieli ale perioadei prin colectarea facturilor finale sau se pot închide, cu ajustare TVA iniţială ; livrări efectuate parţial care nu se mai finalizează; creditul fiscal neutilizat şi ce posibilităţi sunt pentru a efectua sponsorizare şi a beneficia de credit fiscal sau sume care se scad din impozitul pe profit; profit reinvestit. Cu cât contabilul este mai bine pregătit, cu atât lista cu operaţiuni de închidere sau de optimizare fiscală poate fi mai lungă", a explicat Mihaela Rişco-Martin, Accounting Partner Soter & Partners.

O noutate pe care o va aduce anul 2022 în materie fiscală este posibilitatea de a opta pentru implementarea constituirii grupului fiscal în domeniul impozitului pe profit. Evaluarea fiscală a anului 2020-2021 poate fi momentul potrivit pentru o analiză în detaliu asupra deciziei de constituire a grupului fiscal pentru impozit pe profit, mai ales că implementarea acestei măsuri ar însemna eficientizarea sumei de impozit, calculată aplicând pentru crearea acestui grup fiscal consolidat în impozitul pe profit. Constituirea grupului este opţională, însă, odată ce este aleasă, sistemul de consolidare trebuie menţinut cel puţin în primii 5 ani, se arată în comunicat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb