STUDIU Berea şi cafeaua, preferate la mesele de sărbători

O.D.
Ziarul BURSA #Miscellanea / 5 decembrie 2022

Berea şi cafeaua, preferate la mesele de sărbători

Şampania oamenilor muncii, aşa cum mai este denumită berea, se află la mare căutare printre consumatorii din ţara noastră. Românii intenţionează să achiziţioneze şi să consume în primul rând bere în acest an de sărbători, 49,3% dintre respondenţii unui studiu indicând acest tip de băutură ca fiind prima pe lista lor de băuturi alcoolice. Potrivit unui comunicat al Cognition: "Deşi sărbătorile de iarnă sunt asociate la nivel de percepţie mai degrabă cu consumul de vinuri şi spirtoase, anul acesta românii intenţionează să achiziţioneze şi să consume în primul rând bere, 49,3% dintre respondenţi indicând acest tip de băutură ca fiind prima pe lista lor de băuturi alcoolice.

Vinul este următoarea băutură aflată în lista intenţiilor de consum (35%), urmat de şampanie cu 15,1%, în timp ce băuturile spirtoase se află pe intenţia de cumpărare a doar 10,4% din consumatorii care au participat la acest sondaj".

Când vine vorba de băuturi non-alcoolice, majoritatea românilor preferă cafeaua, 84,4% dintre respondenţii unui sondaj indicând că pe primul loc în lista lor se află aceasta, urmată de apa minerală plată şi carbogazoasă, băuturi răcoritoare şi ceai. Studiul derulat de Cognition a folosit ca instrument de research GWI Consumer Insights şi a vizat consumatorii români cu vârste de peste 21 ani, din mediul urban şi rural, cu scopul de a afla cu ce băuturi alcoolice şi non alcoolice se pregătesc românii anul acesta pentru sărbători. Claudia Archip, managing partner Cognition a declarat: "Analizând rezultatele studiului, aparent surprinzătoare este discrepanţa dintre aşteptările perceptuale şi ceea ce relevă datele: deşi consumul de bere este asociat predominant cu sezonul cald, iată că şi iarna aceasta consumatorii au declarat că va fi principala băutură aleasă pentru masa de sărbători - păstrând astfel, cu doar mici modificări, proporţiile din anii anteriori, dar şi din restul anului. Dincolo de puterea obişnuinţei şi de asocierea generică a produsului cu "potolirea setei", această preferinţă este susţinută şi de condiţiile economice mai dificile ale perioadei pe care o traversăm şi necesităţii unei optimizări a bugetului alocat, inclusiv pentru consumul de sărbători. Românii intenţionează să achiziţioneze şi alte tipuri de băuturi, dar atenţia la buget se vede în primul rând prin prisma prioritizărilor pe care le fac.

Desigur, brandurile pot influenţa această intenţie de consum într-o anumită măsură prin tacticile promoţionale şi activările de sezon pe care le implementează în această perioadă". Meniul de sărbători pare să aibă doi piloni clari, berea şi cafeau, la care se mai adaugă şi câteva lucruri "uşoare" precum sarmalele, cârnaţii, cozonacii, tobele sau piftiile.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb