STUDIU BRITANIC: Pacienţii cu cancer, mai puţin protejaţi după vaccinul anti-COVID-19

G.U.
Miscellanea / 11 martie 2021

Pacienţii cu cancer, mai puţin protejaţi după vaccinul anti-COVID-19

Pacienţii cu cancer dispun de o protecţie mai mică după prima doză de vaccin anti-COVID19 Pfizer/BioNTech decât cei care nu au cancer, potrivit unui studiu realizat de cercetători britanici, relatează astăzi dpa, citat Agerpres.

Studiul publicat de centrul de cercetare biomedicală Institutul Francis Crick din Londra şi Universitatea King's College London arată că cercetătorii au descoperit că la trei săptămâni după prima doză de vaccin nivelul de anticorpi era de 39% în cazul pacienţilor cu tumori canceroase.

În cazul pacienţilor cu leucemie, nivelul de anticorpi era de 13%.

Prin comparaţie, persoanele fără cancer au avut niveluri de anticorpi de 97% la trei săptămâni după prima doză de vaccin.

După cea de-a doua doză de vaccin, administrată la interval de trei săptămâni, nivelurile de anticorpi ale pacienţilor cu tumori canceroase au crescut la 95%, notează sursa citată.

Cu toate acestea, în rândul celor care au fost nevoiţi să aştepte mai mult pentru a primi a doua doză, nu s-a observat nicio îmbunătăţire reală a protecţiei.

La cinci săptămâni după prima doză, s-a constatat că nivelul anticorpilor este de 43% la pacienţii cu tumori canceroase, de 8% la cei cu leucemie şi de 100% la persoanele fără cancer.

"Această dovadă a răspunsurilor la vaccin la pacienţii cu cancer sugerează că un decalaj de 12 săptămâni între dozele de vaccin Pfizer-BioNTech ar putea lăsa mulţi pacienţi cu cancer vulnerabili la forme grave de COVID-19", au afirmat cercetătorii.

Oficialii britanici din domeniul sănătăţii administrează în prezent populaţiei a doua doză de vaccin la un interval de până la 12 săptămâni după prima doză.

Dr. Sheeba Irshad, unul dintre cercetătorii care au participat la studiu, a cerut revizuirea urgentă a strategiei de vaccinare pentru grupurile vulnerabile.

Studiul, care a implicat 205 participanţi, nu a fost evaluat de alţi oameni de ştiinţă în domeniu, însă este primul de acest gen realizat, au spus cercetătorii.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb