STUDIU: Centrul Vechi - cea mai importantă atracţie a Capitalei

V.B.
Companii #Turism / 25 august 2014

Centrul Vechi este considerată, de români, cea mai importantă atracţie a Capitalei, arată un studiu realizat în primăvara acestui an de grupul de restaurante City Grill, potrivit unui comunicat trimis astăzi redacţiei.

Astfel, peste 80% dintre respondenţi au spus despre Centrul Vechi că este principalul loc de ieşit în oraş în Bucureşti şi destinaţia pe care o aleg când îşi invită prietenii din străinătate. Această poziţionare se va menţine în anii imediat următori, respondenţii fiind de acord că zona va continua să se dezvolte şi să atragă vizitatori, atât localnici, cât şi străini, apreciază autorii cercetării.

Unul dintre motivele acestei tendinţe este concentraţia de localuri pentru servit masa sau pentru distracţie. Peste 80% dintre respondenţi susţin despre Centrul Vechi că este zona cu cele mai multe restaurante din Bucureşti, în timp ce 68% îl percep drept locul cu cele mai multe posibilităţi de distracţie.

În acest context, se remarcă şi afluxul de străini (turişti şi persoane care lucrează temporar în ţara noastră). Aproape 89% dintre respondenţi consideră că Centrul Vechi este principalul loc în care poţi invita un prieten din străinătate. Dealtfel, 88% susţin că, în ultima perioadă, se întâlnesc tot mai mulţi străini în această zonă. Acest lucru se datorează, cel mai probabil, faptului că preţurile sunt mult mai accesibile decât cele din majoritatea capitalelor europene, iar viaţa de noapte este mult mai vibrantă. Afluxul de străini, designul cosmopolit al localurilor şi serviciile din ce în ce mai bune reprezintă principalele motive pentru care mai mult de jumătate dintre cei chestionaţi consideră Centrul Vechi o zonă "ca în Occident", deşi specificul local îi oferă o notă de unicitate, se mai arată în comunicat.

O direcţie relevantă ce se desprinde din cercetare este încrederea manifestată de bucureşteni în bucătăria românească, atât prin prisma meniului, cât şi prin cea a ingredientelor folosite. Deşi sunt asumate anumite limitări ale bucătăriei autohtone în contextul stilului de viaţă actual, per ansamblu, calitatea mâncării româneşti şi, mai ales, a ingredientelor noastre, văzute mai naturale şi superioare celor "de import", este apreciată. Astfel, 79% dintre participanţii la studiu afirmă că preferă produsele alimentare româneşti, în timp ce 65% le consideră sănătoase.

În plus, stilul de viaţă sănătos căreia i se asociază sportul începe să fie îmbrăţişat în unanimitate, 98% dintre respondenţi apreciind importanţa mişcării în fiecare zi.

Ramona Popescu, Marketing Manager Grup City Grill, a declarat: "Segmentul bucureştenilor care ies să ia masa în oraş este tot mai vizibil, fiind în creştere atât ca număr, cât şi că grad de sofisticare. Bucureştiul este un caz special, fericit, în România, unde venitul mediu este de aproximativ 1.500 de euro pe familie. Având în vedere acest venit, oamenii sunt dispuşi, educaţi şi îşi şi permit să iasă la restaurant pentru simplul motiv de a lua masa. În plus, dacă găsesc un meniu de prânz sub 5 euro, bucureştenii sunt dispuşi să facă din acest lucru un obicei".

Cercetarea a fost realizată online, în luna mai 2014, pe un eşantion de 765 respondenţi, reprezentativ la nivelul Capitalei pentru segmentul 18-50 ani. Demersul cantitativ a fost coroborat cu o abordare calitativă, pentru aprofundarea aspectelor atitudinale şi comportamentale ale consumatorilor din Centrul Vechi. Studiul este solicitat de grupul City Grill şi realizat de Quantix Marketing Consulting, o companie specializată pe cercetare de piaţă şi consultanţă de marketing. Din grupul City Grill fac parte restaurantele bucureştene Trattoria Buongiorno, City Grill, City Cafe, Hanu' Berarilor şi Caru' cu Bere.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7110
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3354
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9529
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.1947

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb