STUDIU INDEPENDENT: AM PLĂTIT 446 DE MILIARDE DE EURO ÎN ULTIMUL DECENIU Cum-necum, România este competitivă internaţional

FLORIAN GOLDSTEIN
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 21 aprilie 2011

Publicăm astăzi un studiu de excepţie, realizat de doctorul în economie Daniel Ionescu, care a sintetizat evoluţia balanţei noastre de plăţi în ultimii zece ani (2001-2010), procesând datele oficiale furnizate de autorităţile din domeniu.

Studiul cuprinde texte şi tabele, în proporţii aproape egale. Comentariul este succint şi judecăţile de valoa-re reduse la minimum, uneori escamotate.

La prima vedere, este anost, ascunzându-şi materia explozivă.

Studiul prezintă faptul uluitor că, în pofida destructurării noastre economice, cu industria şi agricultura lovite mortal, România, totuşi, a făcut plăţi anuale de 45 de miliarde de euro, în medie, în ultimul deceniu, dovedind că suntem vii, în plin dezas-tru.

Studiul pune în evidenţă că avem furnizori străini care cred în noi şi în caracterul de bun platnic al Româ-niei, de vreme ce acceptă un exces anual, mediu, de 11 miliarde de euro, al importurilor faţă de exporturi (chiar şi rezilierea contractelor cu FMI prezintă interpretarea luminoasă că nu tolerăm perpetuarea unor angajamente pe care nu putem să le onorăm).

Urmăriţi în Tabelul Deficitului Balanţei Comerciale (nr.1), valorile de pe ultima linie: veţi constata cifric ce dezastru, pe acest indicator, a reprezentat guvernarea Tăriceanu faţă de guvernarea Năstase. Scăderea deficitului anual în guvernarea Boc a avut loc prin strangularea importurilor (dar importurile de consum s-au menţinut, rezultând - oare? - că au fost aspru diminuate importurile de tehnică şi tehnologie, ceea ce ne condamnă la retardare economică).

Urmăriţi în Tabelul Finanţării "contului curent" (nr. 6), valorile din penultima linie (var+/-) şi veţi constata un incredibil salt al deschiderii economiei noastre faţă de străinătate, după preluarea administraţiei de către Tăriceanu, în timp ce lanţul descendend al acestui indicator, începând din 2006, a anunţat depresiunea economică (tăcut, dar stăruitor, inconfundabil, explicit pentru specialişti).

Dacă aveţi putere de concentrare, atunci urmăriţi toate tabelele şi veţi putea găsi interpretări despre care nimeni nu vă vorbeşte.

Poate veţi găsi, între ele, pe aceea care constată că guvernul nu realizea-ză management pe corelaţia necesară între deficitul de cont curent şi soldul datoriei externe.

Mai clar: în condiţii de îndatorare, guvernul nu le corelează cu cheltuielile.

Oricare om de afaceri ar face-o din bun-simţ.

Nu şi guvernul nostru.

Iar asta nu-i muzică de "tonomat".

E pe cifre!

Balanţa de plăti în deceniul I din mileniul 3

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. dar cel putin la mine tabelul lipseste cu desavarsirte

    1. link-ul spre raport e imediat sub textul articolului...

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb